Acu’ câteva zile Toshiko a târguit niște carne de miel cu os (secțiuni transversale de pulpă… cum se cheamă?….), că e înnebunită după miel. Sâmbătă m-a pus să-l fac, seara. Nu postim de Postul Paștelui, păcatele mele. A trebuit să oarecum improvizez, dar a ieșit tare bună chestia, zice Toshiko.

Deci așa. 

• am prăjit câteva fire de rozmarin – doar acele –  în ulei. Am început cu uleiul rece, am adus la sfârâit, când acele de rozmarin s-au îngălbenit am scos câte am putut din ele din ulei. Scopul a fost să aromatizez uleiul
• în uleiul ultra încins am pus secțiunile de miel (sărate pipărate), câte un minut pe fiecare parte, să se rumenească bine. Am dat apoi focul mai mic și am pus capac
• într-un castron separat am amestecat mentă verde tocată mărunt cu zeama unei lămâi, trei gâl-gâl-uri de vin roșu și o lingură mare de smântână, crème fraîche carevasăzică 
• am tăiat felii groase de ciuperci, cam la un deget grosime așa, și le-am pus între bucățile de care în tigaie. Folosesc tigaie de fonta emailată, Le Creuset, o sofisticărie scumpă dar care face banii. 
• acum alt secret: fripturile de miel erau groscioare, așa că după ce se prăjiseră binișor (pusesem deja ciupercile), le-am strivit pe fiecare parte cu spatula, să intre zeama și fierbințeala în ele și să se frăgezească
• la sfârșit am turnat amestecul de mentă-vin-lămâie-smântână în tigaie și am mai așteptat vreo cinci minute, tot la foc mic și la capac

Cre’ ca n-am uitat nimic. Încerc de Paște la Ploștina