mistoc. Am prins si io vremea fara pet-uri, beam Coca Cola la sticle de sticla. Ce vremuri.
De la camin o sa fac o intreaga sectiune, ca multe am mai facut. Noi am prins vremea de aur, ultima, aia inainte de celulare si internet, cnad viata in camin chiar era viata, dincolo de stat in camera si chatuit cu vecinul de peste coridor pe messenger.
Noi aveam partide de facut mancare, puneam cinci flacai la un loc ce bruma de mancare mai aveam si, pe resou, tranteam cate o mancare de saliva portarul nea Rădună, despre care am o altă tonă de poveşti… motto-ul nostru era, oricum, “Poa’ să ninge, poa’ să tună/ Noi l’avem pe nea Rădună”

la cămin erau cele mai tari partide de popice. popicele iereau “morţii”, adică sticlele goale (pă vremea mea nu iereau peturi). te duceai la cel’lalt capăt al culoarului şi, cu un alt “mort” (pe post de bilă) dădeai de-a dura de-a lungul întregului culoar, ca să izbeşti siclele goale.
pfuaaaaiii!

Am MURIT de ris. Si asta e putin spus.

Si, ca de obicei, mi-am adus aminte de o poveste pe care am s-o scriu, cu zgircenie, pe blogul meu. Te astept