Ma indemni sa fiu “tampit” asa… pe fata? )) …
offtopic: bre, ma intreaba fel de fel de diasporezi kanadyeni ca cica unde esti si alea, ca sa te adaoge la nush’ce lista a lui zamolxis… eu le-am zis ca esti in vestu’ ‘departat, da’ poate tu te-ai mutat?
Scuze, alea… daca am calcat pe bombeu… da’ eu am o slabiciune pt. tine si Vlad.
Si kerb.
Si mihnea.
Si diacritica.
Si… comunitatea tapirului, zic.

pi si de ce sa nu ataci ideea?

… pai… eu am atacat PERSOANA Tapirului, nu ideile… (ca doar n-oi fi tampit sa atac IDEILE).
NOTA: Blegu’ regreta neintelegerea – e din cauza ca el nu ataca bine… la persoana

bre, nu ai înţeles. postul ăsta NU este despre diacritica şi nuieluşa ei (iar dacă a avut dreptate sau nu în polemica cu pricina, nu contează în contextul postului de faţă, pentru că dreptatea avută sau neavută nu invalidează ideile mele expuse aici).
deasemeni, io nu susţin că dialogul în contradictoriu “nu se poate”, ci doar că, uneori, mai des, mai rar, mai înainte de alegeri sau înainte de murături, oamenii contradictorizează atacând persoana şi nu ideea, în diverse forme şi modalităţi, aşa cum m-am priceput io să le văd.
‘s idei diferite, ce am spus io aici şi ce spui matale că aş fi spus. vlad a răspuns foarte la obiect şi la postul care trebuie – cum ‘ceam şi în postul următor, el şi kerb au fost cam singurii care au get the point and made one too.

Deci.
Stimati tovarasi si pretini, Inteleapta Diacritica, Onorate Tapir si iubite nene Vlad (sa ne traiesti, ca un mar, ca un par, alea-alea):

…La una mie noua sute… er… asta e din alta parte, scuze.
Reformulez, scurt-scurt.
1. Onoratul Tapir a incercat o mica joaca de-a semantica care este ea.
2. Inteleapta Diacritica i-a oferit o nuielusa peste bot.
3. Nenea Vlad (cu respect, Shefu’!) are observatii superbe, la obiect. Din pacate, nu la postul asta, ci la unul de saptamana trecuta.
4. Dialogul in contradictoriu este una din elementele definitorii ale culturii carpato-danubiene, mai cu seama in spatiul mioritic. Ar fi ceva absurd in a sustine ca nu se poate, ca n-ai cu cine.
Dimpotriva, intotdeauna vei gasi pe cineva care sa fie contra la ce vocalizezi. Chiar si cand stranuti.
Hapciu!

“PS Tapiru iarta-ma. ramai cel mai grozav tovaras de cort ever, oricum”

oo oo oo oo

Revenind la discuţie. O spun fără înconjur: mie îmi place stiul tapirului de a discuta. Chiar dacă, în trecut, m-am enervat io însumi de o mie de ori, şi tapirul pe mine, etc. Şi da, genul ăsta de discuţie produce enervare şi frustrare, dar asta sunt doar piedici care trebuie trecute pentru a înfrânge inerţia de gândire pe care o avem absolut toţi. E dialog socratic – nu folosesc termenul ca să fiu preţios, Ellis l-a folosit când elabora terapia raţional-emotivă. Dacă tapirul sau diacritica avea sau nu dreptate, n-o vom şti niciodată, pentru că părţile nu au dus discuţia până la capăt. Da, nu multă lume e în stare să ducă o discuţie din asta la capăt, dar eu unul mi-am schimbat păreri adânc înrădăcinate în minte în urma unor astfel de discuţii. E una dintre extrem de puţinele metode de a face un progres oarecare cu viaţa ta.

Păi, diacritica, încercăm, dar văz că dumneata ne iei peste picior, ceea ce e doar un artificiu retoric.

Şi bineînţeles că nu vorbeam despre Ptolemeu. :rolleyes:
Nu e o discuţie între noi şi-ai noştri. Mihnea şi dumneata ai cui sunteţi? Nu cred că cineva vă va invita vreodată afară dintr-o discuţie de aici. Desigur, nu e blogul meu, nu pot să vă garantez eu asta.

Am recitit postul tapirului cu atenţie. Nu am văzut niciun cuvânt peiorativ la adresa diacriticei. Nu pe bune, voi aţi găsit? iar în discuţia incriminată, singurul cuvânt, poate, peiorativ, a fost “orgoliu”. Reciproc, tapirul este lipsit de eleganţă, noi suntem “amuzanţi”, plus alte artificii retorice mai mult sau mai puţin muşcătoare. (Le anticipez deja pe cele ce vor veni.)

Dar nici măcar asta nu are importanţă “afectivă”, ci e doar un alt argument pe care îl aduc teoriei mele conform căreia nu există comunicare reală pe internet. Doar lulz şi netichetă.

@Mihnea, îl am în reader pe tapir (căci, deşi tapirului nu-i place de diacritica şi nu se mai joacă cu ea pe blogul ei, diacriticii îi place de tapirul şi-l citeşte), deci, tehnic vorbind, tapirul n-are de ce să mă informeze că vorbeşte despre mine. Căci ştiu deja. Din punctul de vedere al eleganţei (pe care tapirul o pretinde cu ocaua mare, cum bine zici, dar o oferă cu ocaua mică) e altceva, şi anume altă mâncare de peşte.

Citesc, prin urmare, discuţia asta încă de când mi-a apărut în reader, comentarii incluse. Într-un fel, m-am amuzat citind despre “principii” într-o discuţie care-mi pare o bârfă între “noi şi-ai noştri” despre un altul care nu-i dintre noi, nu-i cu noi, nu ştie (teoretic, numa’ că netu’ are nebănuite urechi) unde suntem noi, deci nu ne-aude şi nu ne poate da replica.

Aşa că argumentaţi, băieţi, numa’ argumentaţi bine. Şi da, evident, continuaţi să argumentaţi (bine!) numai “principii”, câtuşi de puţin oameni. Aşa, ca aici. Unde vorbiţi, nu-aşa, despre Ptolemeu.

Chapeau!