(ultima e a vecinului de sub mine. motanul în schimb ignoră demn scărița și miaună la cine se nimerește prin zonă)

acuma na, dacă ai venit tre’ să te pun la depuricat umpic

sunt de acord, fără ironii. politicienilor li se aplică, prin definiție (în democrația modernă de oriunde), prezumția de vinovăție. din simplul motiv (briciul lui occam) că pentru el a fi politician este, în sine, mai important decât a face lucruri bune. lucrurile bune le face, politicianul, numai dacă este forțat să le facă. prin urmare este vulnerabil minciunei, demagogiei, oportunismului, orice îl pune sau îl ține în meseria asta de politician, de conducător. o concluzie este că politicianul nu o să se schimbe, de la sine.

prima întrebare, deci, este: date fiind cele de mai sus, care e următorul pas? ce facem, noi, nevinovații?

și urmează alte întrebări. indicat a se răspune fără google.

1. cine este reprezentantul tău în parlament? dar local? cum îi cheamă?
2. din ce partid sunt reprezentații tăi în parlament și locali?
3. este cel pe care l-ai ales tu? de ce l-ai ales? de ce nu l-ai ales?
4. care e platforma economică și socială a partidului respectiv?
5. care e platforma personală a reprezentantului tău?
6. ce a promis, concret, că va face?
7. ce a făcut din ce a promis? cum? când?
8. ce ai făcut tu când nu a făcut ce a promis?
• câte petiții i-ai scris?
• câte semnături ai strâns pe o petiție, dintre vecini, concitadini, etc?
• unde se pot depune aceste petiții?
• care este ora lui de audiență cu alegătorii?
• la câte audiențe te-ai dus?
9. ce idei mai bune decât ale lui ai avut, și cum le-ai comunicat reprezentantului tău?
10. câti oameni cinstiți și muncitori, ca tine, cunoști să fi făcut astea? cât reprezintă ei, procentual, din masa totală de alegători?
11. lista poate continua

domnilor, politicianul, conducătorul, nu este în poziția unui părinte, față de tine. este în poziția unui copil: tu, care l-ai ales (făcut), tu, față de care el are o responsabilitate (și nu invers) trebuie să știe ce a promis că va face (vine acasă înainte de 10? nu se apucă de fumat? își face lecțiile înainte de a se juca pe calculator?), tu trebuie să fii ăla care îl trage de urechi (sau încearcă), nu odată la patru ani, ci zi de zi și săptămână de săptămână. nu văietându-te la vecini că ce copil nemernic am, nu dând vina pe copil că e scăpat din mână.

aici e o mică parte din vină, domnilor.

la cei tineri, nascuti dupa ’80 incoace, ferm instalati in capitalismul consumerist, e hilar doar, la fel cum hilara este defilarea cu tricouri cu che guevara sau secera si ciocanul (era un banc cu tricoul ce proclama “capitalismul e mort!”, iar inventatorul tricoului primeste un telefon “mai trimite 5000 de bucati, se vand ca painea calda”), declamatia ca karl marx a emis niste adevaruri care au fost prost aplicate, doar. este “vrem si noi falitii nostri”, vrem si noi un dictator, alminteri viata e cam stearpa, intre smartphone, facebook si starbucks. e “cool” sa ai un dictator, ain’t it?

la cei mai putin tineri nici hilar nu mai este. la cei ce au trait pe stalin, pe gheorghiu dej, pe ceausescu, gherla, jilava, fenomenul pitesti, colectivizarea fortata, canalul, beciurile securitatii, frica respirata cu fiecare suflare, la ei nu mai e hilar. e doar de prost gust.  este uitare. este “hai sa avem si noi dictatorul nostru”, chiar daca l-ai avut pe al tau.

pe pariu?

sa vezi analize, witticisme, unghiuri, paralele, egale, inegale, care mai de care instalat comod in convingerile sale.

patrujdemii de solutii, cinj’demii de opinii.