În munţii Rodnei, cu Coiotul, Cori şi Attila. În prima zi urma să urcăm până la nu ştiu ce poiană pe un platou sus, unde cică avem apă şi loc de cort frumos. Asta după o hartă d'aia din "Munţii Noştri" de pe vremea lui Pazvante. Sus în poiană, după o zi de urcat pe nişte căduri teribile (prima zi e cea mai naşpa mereu, că tre' să porneşti de la nivelul câmpiei de la gară, şi mergi prin câmp de behăi), surpriză. Poiană şi atât, nu se vedea fir de apă. Ne dăm noi rucsacii jos lângă un pietroi, zic, bă, staţi aici că ma duc să explorez (poiana era mare, uşor curbată şi în panta, şi cu iarba mare), poate totuşi e pârâul ăla pe undeva, in pizda…
Citeşte mai departe
Citeşte mai departe
