ploo
……
de ziua lui Shakespeare, cont.
…căci acolo nu mai poci comenta (chiar aşa, ce-i cu închisu’ ăsta de comentarii? vorba lu’ Garcea, ma inervează… who’s afraid of the Virginia Woolf?)… vreieam şi io să comentez un comentariu…Sor’mea zice:
Cause we didn’t need dialogue. We have faces.
şi voiam să continui, “yes, and others have feces.” (mi se părea un pun foarte deştept).
Ce nu precep io este iar, who’s afraid of the big bad wolf? Which wolf? Domnul Şerban? Ha. Domnul Şerban a devenit, deja, un fel de patefon obosit al blogosferei, his game getting boringly old. Prăfuit ca un muzeu kitchos sau ca monumentul soldatului necunoscut dintr-o haltă uitată de lume.
Sau aşa ar trebui. Lumea, din păcate, închide comentarii, închide bloguri cu totul. Haidaţi domnilor să fim serioşi.
Or…
Citeşte mai departe
bucătării
Îi spuneam lui Toshiko mai demult, când mă întreba despre bucătăria românească, ce cum se numeşte fiecare mâncare de o făceam, şi cum se face şi unde se face, că diferenţa dintre bucătăria japoneză şi aia românească e una muzicală. Bucătăria japoneză e a four-movement symphony, cu reguli şi ingrediente stricte, în care ştim dinainte fiecare părticică, ce este şi cum se cântă. Bucătăria românească este jazz…
Citeşte mai departe
istorii alternative – gânduri pascale
una din dilemele bisericilor (câteva) de pe insula Nantucket (aia trimisă înapoi în anul 1250 BC în cartea lui Stirling) era faptul că, istoric, Iisus nu se născuse încă, nu pătimise încă, nu se înălţase încă.
Hmmmm…
Citeşte mai departe
ouă roşii
Maicamare mi-a povestit, când eram mic, că Maica Domnului a pus un coş cu ouă, pomană, la piciorul crucii Fiului, şi sângele Mântuitorului a curs peste ouă şi le-a înroşit.
Cristos a Înviat!…
Citeşte mai departe
jurnal de grădiniţă 3
Discuţie la baie, între doi puşti; unul se află în “compartiment”, făcând pipi, celălalt lângă chiuvetă, ştergându-se pe mâini (io în uşă, ţinând-o deschisă, pentru ca la America nu ie voie să te afli în baie, singur, cu copii. Te bagă la child abuse).
Din compartiment se aude, strigat:
“heeey… my pee is not yellow anymore.. is white..”
“This is good” răspunde – urlat – cel ce se ştergea pe mâini.
“Why is good?” – I ask.
“Because it means he drinks enough water”…
Citeşte mai departe
jurnal de grădiniţă 2
trimestrul ăsta a început în forţă. Am preluat şi clasa de după-amiază, carevasăzică sunt full-time acum (de la opt la cinci, ca la sindicat).
Toshiko a remarcat deja că “you have children’s hands again” – vin acasă cu dungi de carioca pe mâini, trei culori de regulă, pantaloni cu pete de vopsea, şi pe faţă şi în sprâcene cu urme de sclipici (glitter).
Dooşnouă de copii (cinşpe dimineaţă, paişpe dupămasă), şi opt studenţi (patru-patru). Studenţii au început, saptămâna asta, să preia câte o zi de predat. Azi am primit şi birou nou (ăla vechi era împărţit de vreo opt oameni, printre rafturi de cărţi, jucării, coşuri de proiecte-pentru-mâine, ş.cl.).
Programul, dimineaţă, este aşa: la opt venim toţi la şcoală. Nu avem timp de pre-conference, pentru că e…
Citeşte mai departe
istorii paralele, istorii alternative
Despre S. M. Stirling (Stephen Michael, dar cărţile le semnează “S.M.”) am mai scris io pe undeva pe blogul ăsta (povestea lu’ cum l-am descoperit io pe Stirling…hehe, şi atunci tot “istorii alternative” i-am spus).
Autorul s-a născut în Metz, Franţa (unde este amicul R. la care am stat în periplul meu european), şi a scris (printre altele) o serie de romane centrate în Oregon, şi chiar în Corvallis de fapt, unde stau io acum în periplul meu american. E canadiano-englez, totuşi (în Metz era cu tata cu armata, or so).
Îi place să scrie romane (sunt ele se-fe? – aici ne răspunde împricinatul) de istorie alternativă, istorie paralelă, istorie post-apocaliptică, cum-ar-fi-dacă. Şi, cred eu, scrie bine şi convingător, şi, mai ales, plauzibil. A scrie literatura se-fe…
Citeşte mai departe
