reguli (sau ce vor bărbaţii)

The Rules – This Time By Men

We always hear “the rules” from the female side. Now here are the rules from the male side. These are their rules! Please note … these are all numbered “1” on purpose:

1. Learn to work the toilet seat. You’re a big girl. If it’s up, put it down. We need it up, you need it down. You don’t hear us complaining about you leaving it down.

1. Birthdays, Valentines, and Anniversaries are not quests to see if we can find the perfect present yet again!

1. Sometimes we are not thinking about you. Live with it.

1. Don’t cut your hair, ever. Long hair is always more attractive than short hair. One of the big reasons guys fear getting married is that married women always cut their hair, and by then you’re stuck with her.

1. Shopping is NOT a sport. And no, we are never going to think of it that way.

1. Crying is blackmail.

1. Ask for what you want. Let us be clear on this one: Subtle hints do not work! Strong hints do not work! Obvious hints do not work! Just say it!

1. We don’t remember dates. Mark birthdays and anniversaries on a calendar. Remind us frequently beforehand.

1. Most guys own three pairs of shoes/tops. What makes you think we’d be any good at choosing which pair, out of thirty, would look good with your dress?

1. Yes, and No are perfectly acceptable answers to almost every question.

1. Come to us with a problem only if you want help solving it. That’s what we do. Sympathy is what your girlfriends are for.

1. A headache that last for 17 months is a problem. See a doctor.

1. Check your oil! Please.

1. Anything we said 6 months ago is inadmissible in an argument. In fact, all comments become null and void after 7 days.

1. If you won’t dress like the Victoria’s Secret girls, don’t expect us to act like soap opera guys.

1. If you think you’re fat, you probably are. Don’t ask us. We refuse to answer.

1. If something we said can be interpreted two ways, and one of the ways makes you sad or angry, we meant the other one.

1. Let us ogle. We are going to look anyway; it’s genetic.

1. You can either ask us to do something or tell us how you want it done. Not both. If you already know best how to do it, just do it yourself.

1. Whenever possible, please say whatever you have to say during commercials.

1. Christopher Columbus did not need directions, and neither do we.

1. The relationship is never going to be like it was the first two months we were going out. Get over it. And quit whining to your girlfriends.

1. ALL men see in only 16 colours, like Windows default settings. Peach, for example, is a fruit, not a colour. Pumpkin is also a fruit. We have no idea what mauve is.

1. If it itches, it will be scratched. We do that.

1. We are not mind readers and we never will be. Our lack of mind-reading ability is not proof of how little we care about you.

1. If we ask what is wrong and you say “nothing,” we will act like nothing’s wrong. We know you are lying, but it is just not worth the
hassle.

1. If you ask a question you don’t want an answer to, expect an answer you don’t want to hear.

1. When we have to go somewhere, absolutely anything you wear is fine. Really!

1. You have enough clothes.

1. You have too many shoes.

1. Foreign films are best left to foreigners. (Unless it’s Bruce Lee or some war flick where it doesn’t really matter what they’re saying anyway.)

1. It is neither in your best interest or ours to take the quiz together. No, it doesn’t matter which quiz.

1. BEER is as exciting for us as handbags are for you.

1. I’m in shape. ROUND is a shape.

1. Thank you for reading this; Yes, I know, I have to sleep on the couch tonight, but did you know we really don’t mind that, it’s like camping.

stimată Dilema Veche

Stimată redacţie,

(un termen cam generic pentru gustul meu, cam ca anglo-saxonul „to whom it may concern”; ar fi mai bine să adresez misiva directorului fondator? redactorului şef? )

Sunt un fost cititor al Dilemei, de pe vremea în care nu era încă „veche” – şi zic „fost” doar pentru motivul (tehnic) că de când nu am mai putut citi revista tipărită pe hârtie (adică de dinainte de a pleca în pribegii străine, anul de graţie 2001), nu am mai citit-o de loc: nu ştiu de ce dar formatul electronic nu mi s-a potrivit. Ceea ce e curios, pentru că la scurt timp după plecarea mea (sau după sosirea mea în Oregon, dacă schimbăm perspectiva) m-am lansat într-o activitate „online” (nu cred că avem un corespondent în limba română) febrilă, care a continuat fără întrerupere până în ziua de azi. A fost metoda mea – descoperită aproape întâmplător – de a menţine o legătură cu ţara, cu oamenii ei, cu problemele ei. Am început activând activ (ca să zic aşa) pe forumul de discuţii online al mediciniştilor (eu însumi fiind un fost medicinist), am continuat cu un forum personal, apărut în urma unor răzmeriţe de pe forumul-mamă (sau tată?), apoi cu o pagină de web personală. Şi aici încep să ajung, un pic întortocheat, la subiectul acestei misive.

Dar încă nu m-am prezentat: Cristian Mihai Dogaru, cu un număr de litere agăţate de nume, cunoscut între prieteni şi mai ales în mediul internautic (oare chiar există cuvântul ăsta?) cu porecla de „tapirul” (cum am ajuns să port porecla asta e altă poveste). Pagina de web de care vorbeam o deţin cu toate actele în regulă şi se cheamă, predictibil, http://tapirul.net (.net pentru  că se vrea o reţea socială, şi nu .com, că nu e pagină comercială, şi nici .org, că nu e organizaţie). Dacă intraţi, veţi fi direcţionat automat către blogul personal (şi stingher); pe domeniul respectiv mai găzduiesc, însă, şi alte bloguri independente, bloguri scrise şi menţinute de nişte, îmi permit sa spun (deşi termenul e cam vag în România pre-post-ante-decembristă) intelectuali. Unul dintre ele este blogul doctorului Florin Chirculescu (sub pseudonimul Sebastian A. Corn), devenit oarecum celebru printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului sănătăţii; sunt convins că dacă veţi căuta cu Google, veţi găsi foarte repede scrisoarea cu pricina. Alt blog este Dulce Mahalaua prietenului meu Vlad Stroescu, care nu este (încă) o celebritate, dar care scrie absolut delicios (ca să cad uşor într-un clişeu). Un exemplu al scrierii lui Vlad Stroescu este un articol denumit „Simbolul covrigului la Mircea Eliade.” Sunt convins că ştiţi despre ce articol e vorba.  De ce? – păi un pasaj din articolul cu pricina este citat într-un articol al revistei dumneavoastră, un articol pe aceeaşi temă, a covrigilor. Nu mai pun aici numărul şi data apariţiei articolului cu pricina din Dilema Veche, pentru că dumneavoastră, fiind redacţia, ştiţi de fapt mai bine ca oricine ce apare în revistă, când şi cum.

Sau …ştiti într-adevăr?

Şi iarăşi ajung la subiectul misivei; ştiu, am tendinţa să scriu mult, mi s-a mai spus, dar toată poliloghia de până acum nu e întâmplătoare. Sau mai ales termenii presăraţi ici şi colo, precum „intelectuali”, „scrisoare deschisă”, „căutare cu Google” nu sunt întâmplători.

Domnilor, dumneavoastră sunteţi (nu?) o revistă culturală. O revistă serioasă, cu pretenţii¸ care ştie ce scrie, care verifică ce scrie, care verifică sursa citatelor, mai ales dacă e vorba de citate din operele unor oameni de cultură (lăsând la o parte semantica pentru moment, ştim la ce ne referim aici, nu ne referim la definiţia antrolpologică neapărat).  Dar, o revistă de cultură nu se bazează numai pe Google pentru a găsi pasaje din opera unui autor mai mare sau mai mic, pasaje care să ofere suport unui articol. O revistă de cultură, carevasăzică, nu zice „a spus nemuritorul Gambeta”. O revistă de cultură citează sursa direct, nu intermediari.

Domnilor, pasajul citat în articolul despre covrigi NU aparţine lui Mircea Eliade. Aparţine lui Vlad Stroescu. Să citezi un autor fără să oferi sursa directă (volumul şi pagina unde se găseşte acest pasaj, la Eliade şi nu pe o pagină de web oarecare) este o greşeală impardonabilă. Să nu realizezi că citatul tău e opera originală a altui autor şi nu a lui Eliade, e la fel de impardonabil.  Titlul articolului lui Vlad Stroescu poate fi înşelător, dar lectura sa elimină destul de repede orice urmă de îndoială.  Vlad Stroescu face un exercitiu literar si filozofic în jurul covrigului, folosindul pe Eliade ca suport indirect, ca fundal. Vlad Stroescu îl aplică pe Eliade, nu îl citează.

Nu în ultimul rând, să citezi dintr-un autor şi să atribui pasajul altui autor nu e numai impardonabil, este şi furt.

Închei aici misiva mea. După cum vedeţi nu este nimic altceva decât un mesaj de informare, pe care îl veţi trata cum veţi găsi de cuviinţă („to whom it may concern”, carevasăzică). Tot ceea ce sper este să nu îl folosiţi pe autorul articolului dumneavoastră (Dan Nicu, student la SNSPA) pe post de ţap ispăşitor. În final responsabilitatea impunerii unei anumite conduite şi stricteţi în scriere si publicare este a dumneavoastră, stimată redacţie.

***************************************
Cristian Dogaru, MD, PhD
Research Fellow
Division of International & Environmental Health
Institute of Social and Preventive Medicine
University of Bern
Finkenhubelweg 11 – 3012 Bern – Switzerland
Tel +41(0)31 631 36 16
Fax +41(0)31 631 3520
www.ispm.ch
****************************************