mituri

de exemplu ala cum ca femeile sunt mai ordonate, curate, aranjate, dichisite, igienice (etc) decat barbatii
vorba lui Dem Radulescu, Dumnezeu sa-l odihneasca, “vax Albina, crema Puca”

am acumulat suficienta experienta. nu acasa (nici nu ar fi semnificativ statistic). la camin in E in Grozavesti, de exemplu (sa spuna amicii cerbul si coiotul cum s-a modificat igiena la dusuri si toalete dupa ce caminul a devenit mixt); la departament in Oregon de exemplu; la institut aici, de exemplu.
ba frate, suntem doi barbati pe palier, si dooj de femei. avem o bucatarioara ingusta, cu chiuveta, frigider, etc. ce e frate (de fapt soro) asa greu sa-ti speli cana dupa ce bei cafea, sa o stergi si sa o pui la loc? de ce tre’ sa o lasi in chiuveta nespalata? sau pe chiuveta, spalata, dar nepusa in dulap? mai ales ca s-au trimis emailuri, s-au pus afise, s-au alea. de catre colega frantuzoaica. nu mai zic de farfuria in care ai mancat paste. nu mai zic lasate peste weekend.
colega frantuzoaica pleaca in ianuarie si o sa preiau io postul de “kitchen nazi”. sa vezi atunci.

impozit progresiv

aud că este discutat la mare modă. unul din argumentele celor ce se împotrivesc este că nu e corect să îi taxezi pe ăia bogați mai mult ca pe ăia săraci, că ei nu fură, muncesc cinstit, pă sudoarea lor, și atunci de ce să dea ei, proporțional, mai mult?

eu zic ca acest argument se bazează pe doua premise incorecte.

prima are de a face cu filozofia din spatele taxelor. cetățeanul plătește taxe către stat pentru a primi ceva în schimb (niște produse, să le zicem), ceva-uri pe care el singur, în societatea complexă de azi, nu le mai poate creeă/asigura pe cont propriu; simplificând: infrastructura (drumuri, poduri), servicii (poliție, armată, funcționărime), etc etc etc. un sistem de taxare egal (procent constant) pleacă de la premisa că toate clasese sociale beneficiază în mod egal de aceste produse, de aceste ceva-uri. asta este incorect: cei ce câștiga mai mult beneficiază (sau au nevoie) mai mult de (și de mai multe) ceva-uri. prin urmare contribuția lor ar trebui să fie, proporțional, mai mare.

a doua premisă are de a face cu venitul in sine. cei din zonele superioare ale venitului, cei ce se plâng că li s-ar lua pe nedrept bani mai mai mulți cu impozitul progresiv, pleacă de la convingerea absolută că venitul lor, sau mai degrabă diferența dintre venitul lor și al celora din clasele de mijloc sau de jos este absolut justificată. ceea ce este iarăși fals. diferența asta nu e bazată pe o diferență de valoare a muncii, de importanță a muncii (și a produselor ei) sau diferență de efort depus. diferența dintre venitul unui director de bancă și al funcționarului mediu din aceeași bancă, de exemplu, nu se justifică numai prin diferența de importantă, de efort sau de calitate. există o mare componență de convenție socială, de valoarea atribuită, în mod tacit de societate (sau o parte a ei). un impozit progresiv, deci, adresează această nejustificare.
asta vorbind foarte pe larg.

mariaje transculturale

japonezii sunt foarte simbolici. și niciodata (sau nu foarte des) nu se referă direct la obiectul discuției – îl reprezintă prin simboluri, abordări oblice, sensuri indirecte
de aici două consecințe:
1. de câte ori declară sau întreabă ceva, sensul real nu e cel exprimat. trebuie să fii atent la nuanțe, la sensuri printre-rânduri, la aluzii.
2. de câte ori tu declari sau întrebi ceva, indiferent cât de direct și fără-sensuri-ascunse este declarația ta, ei le caută, sensurile ascunse, aluziile și nuanțele.

trebuie să cugeți atent, încercând să fii japonez

alternate endings

The Order of the Phoenix

Chapter 28
Snape’s worst memory

“You will not tell anybody what you saw!” Snape bellowed
“No,”, said Harry, getting to his feet as far from Snape as he could. “No, of course I w-”
“Get out, get out, I don’t want to see you in this office ever again!”
And as Harry hurtled toward the door, a jar of dead cockroaches exploded over his head. He wrenched the door open and flew away up the corridor, stopping only when he had put three floors between himself and Snape.

[ALTERNATE]
….
“Get out, get out, I don’t want to see you in this office ever again”
Harry hurtled toward the door, and almost tripped over his robe. He managed to catch himself on the doorknob and swung the door wide open. He made it to run out but stopped and turned around at Snape, with an odd expression on his face. His hand left the doorknob and fleetingly flew to his scar. Quietly, almost dreamily, he said: “Professor Snape… my father… he said he bullied you because… because of the fact that you simply existed”. Snape gripped the edge of the table to steady himself. He forced an icy, calm, sarcastic voice, although he felt like boiling.  “Yes, you got the facts correctly, didn’t you? Almost as smart as you father, aren’t you, Potter? Get. Out. Now!”. Harry was fixing a point somewhere behind Snape’s right shoulder. “And that’s why you bully me, professor Snape, is it not? It’s more the fact that I exist.”
In the sudden silence that fell like a autumn fog, Harry suddenly snapped his eyes into Snape’s. He gasped, turned around, and fled the room.
The seconds passed by, uncounted. After what must have been more than twenty of them, a jar of dead cockroaches exploded in the door left ajar by Harry’s hurried departure, showering the corridor and the office’s entrance with glass shards and brownish dusty dead insects.

vrăjitoreli

sunt în plin prim puseu Harry Potter. Am trecut de jumate deja, volumul cinci carevasăzică (pă kindle, blegule, pă kindle, citesc în orice pozitie anatomică, pe budă, în alimentara, cu un pic de practică si pe bicicletă)
până acum cel mai mult și cel mai mult mi-a plăcut de Pigwidgeon, bufnitoiul lui Ron (primit de la Sirius), cel ce topăie de bucurie că primește un pachet de dus undeva, și apoi cade câte trei metri cu pachetul înainte de a-și lua zborul cum trebuie, că e prea greu pentru el.

ideea unei lumi paralele în care functionează legile magiei nu e nouă, totuși. în 1971 Poul Anderson scria o colectie de povești delicioase, grupate sub “operatiunea haos” (pdf-ul se găsește aici). actiunea se petrece în america unui univers paralel, unde existenta lui dumnezeu fusese demosntrată știinitific, iar magia functionează precum legile fizicii la noi. prima poveste se petrece în timpul variantei alter-universului a războilui al doilea mondial – divizii măturo-purate, baziliști, etc. povestea de dragoste dintre un vârcolac (povestitorul de fapt) și o vrăjitoare (la sfârșitul povestirii prima sau a doua spiridușii casei, supărati pe vrăjitoare că îi fugărise motanul ei, îi transformă pilulele anticonceptionale îin aspirine, și astfel cuplul sfârșește cu un copil (subiect major al povestirii care urmează, când copilul e răpit de demoni si dus în iad). pentru vârcolaci se demonstrase, știinific, că nu luna în sine îi transformă, ci o anumită polarizare a luminii, care poate if astfel obtinută la voie, cu o lanternă specială. în “operatiunea haos” – spre deosebire de harry potter – functioneaza legea conservării masei: în ambele forme, umană și animală, respectivul are aceeași greutate (îi carte apare și un “weretiger” de vreo 140 kilograme).

fascinante povești

leapșă cu cariere

este cam așa (scurt):
1. ce ai vrut “să te faci când te faci mare” – când erai la grădiniță
2. ce meserie ai învățat în școală?
3. ce meserie practici acum? (cât de departe este de cea învățată?)
4. dacă ai putea schimba brusc cariera (lăsând partea financiară și pe aia de prestigiu la o parte), ce ai face?

și să răspund:
1. prima mea memorie despre “ce vrei să te faci când te faci mare” este macaragiu. aia că mă fac doctor a venit mai târziu, după ce începusem să citesc cărțile de educație sanitară găsite prin subpatul de la Ploștina
2. medicină am învățat la școală să fac
3. cercetare în diverse, științe sociale, sănătate publică, epidemiologie.
4. visul meu este să devin bucătar profesionist și să particip la Iron Chef

uneori urăsc legile fizicii

aia a gravitației, când mă aplec să leg/dezleg șiretul și borseta de umăr – împinsă din timp către spate – vine rostogolindu-se și sfaârșește atârnând in fața și ochii mei

aia termodinamică (?) care face să mi se aburească ochelarii când intru undeva

aia a tensiunii superficiale a apei (cred) care face să mi se lipească de degetele ude, insistent, bucățele de mărar și pătrunjel, în procesul de tocare

legea lu’ bernoulli (sau care mă-sa e) care face să se îmbulfoaie, spre înăuntru, perdeaua de duș când fac duș (și dușul curge, carevasăzică)

mai adăugați

biciclete de la B la A

în Berna biciliștii au un aer mai atletic, cumva. folosesc în general biciclete cu ghidon drept sau d’alea cum-le-zice, drop parcă și stau aplecați – sportiv – peste ghidon. mai e si faptul că în mai toate orașele găsești o pantă în sus sau n jos, iar elvețienii sunt cam fanatici cu bicicletele – -îi vezi pe orice vreme, în orice anotimp, pe orice înclinare de pantă, meticuloși și conștiincioși, pedalând. se’mbracă în general “outdoor”, cu jachete de fleece sau similare, ca de mers pe munte. așa vin și la servici, în general.
amicul Ben – elvețian fiind – îmi spunea odată că elvețienii, din generația lui cel puțin (care este și a mea) sunt cam nemulțumiți, subliminal, de “domesticirea” de care dă dovadă societatea elvețiană, cu reguli ce trebuiesc respectate și conduite de comportament. cred că bicicleta îi ajută să elibereze din frustrările astea. deși elvețienii sunt foarte corecți cu legile și regulile, pe bicicletă devin mai lacși. trec pe roșu dezinvolt, se bagă în față la semafor.
totuși, cum spuneam, păstrează un aer sportiv. când își cară copiii (sau câinii) pe biciclete, o fac în chestii d’alea elaborate, foarte high-tech, pe care le agăti de bicicletă, trailer cică:

a, si măcar jumate din bicicliști poartă cască (io’s în jumatea ailaltă)

în Amsterdam, însă, am cunoscut altă specie. unu că ei folosesc bicicletele – evident – “olandeze”, alea cu coarne pe spate, pe care stai drept ca pe scaun la birou:
. nu am văzut o singură cască în Amsterdam – și biciliști sunt mii. îmbrăcămintea e cu totul alta – practic poți întâlni orice tip de îmbrăcăminte la biciliștii amsterdamezi, de la tricou la costum și rochie de seară. un tip a avut șansa să se oprească în Amsterdam pentru 73 de minute, la o cafenea la un colț de stradă, și să facă poze bcicletelor îin trecere. o întreagă faună, dupa cum vedeți în articolul citat.
în materie de maniere la ghidon, amsterdamezii sunt unici, cred. strada le aparție, pietonii le dau prioritate (dacă nu, te zdrăngăne, clinc-clinc, insistent), mașinile le dau prioritate, tramvaiele le dau prioritate. semafoarele pentru ei nu există (mai puțin cazul în care, perpendicular, vine un TIR în viteză mare). au în general biciclete janghinite dar cu lanțuri de câte trei kilograme, iar chestiile în care îsi cară copiii, ei bine, sunt niste cutii de lemn imense, montate în fața bicicletei

a, da, jumate vorbesc la celular în timp ce beciuclesc, inclusiv bunnică de 70+ ani.

m-am simtit extraordinar de bine pe bicicletă în Amsterdam.

București este și el la litera “B”, dar bănuiesc ca acolo este o cu totul altă faună – Vlad e mai specialist la asta

“da’ parcă tot hârtia…”

…cu variantele (senzoriale) de rigoare: olfactive: “da’ dacă nu simţi mirosul de hârtie (cu variante: veche-îngălbenită de timp, nouă-abia-ieşită-din-tiparniţă), nu’i tot aia…”; auditive: “da’ dacă nu aud foşnetul hârtiei când întorc pagina parcă nu e carte”; tactile: “da’ dacă nu simţi cartea, pagina, hârtia, cu degetul, parcă nu e tot aia…”

bre, o fi. dar, pentru mine, “a book is a book is a book”. eu vreau să citesc, cartea e înăuntru ei, nu înafară ei. senzaţiile senzoriale le am când mă cufund în acţiune, în poezie, nu când dau pagina.

prin urmare şi aşa deci, sunt totalmente îndrăgostit de noul meu Kindle. uite, tocmai am descărcat integrala (sau aproape) Isaac Asimov. are 25 megabiţi, şi e la îndemâna degetelor mele în orice secundă. Proiectul Gutenberg (şi alte asemenea) îţi oferă, spre descărcare, gratis, toţi clasicii

singura senzaţie senzorială care contează este calitatea paginii. să se poată citi în lumină puternică, să nu reflecte lumina. iar kindle-ul arată exact ca o pagină tipărită, datorită nu ştiu cărei tehnologii isteţe. a, iar bateria ţine o lună, pe ceas.

nostalgiile trecutului sunt romantice, dar nu sunt practice. când gutenberg a scos tiparniţa şi a revoluţionat cititul, or fi fost mulţi nostalgici spunând “da’ parcă dacă nu miroase a pană de gâscă, nu e tot aia”
şi chiar aşa : câţi dintre nostalgicii ăştia declaraţi ai hârtiei ar renunţa la email în favoarea scrisorii scrise de mână? ha.

vorba lui caragiale, a se slăbi.

supraviețuire

florile mele – mușcatele și celelalte pe-care-am-uitat-cum-le-cheamă (aduse de la mama, un fir plăpând cu rădăcinuțe, acum doi ani) au trecut printr-o iarnă grea. în februarie – când am avut niște zile cu 23 grade – le-am scos afară câteva zile. într-o noapte, însă, le-a prins gerul, sărăcuțele. floara de la mama – care crescuse mare în vara de dinainte – rămăsese ca o mână uscată, de bețe fără frunze. i-am taiat ramurile, lăsând doar tulpina principală, dar nu m-am îndurat de ele și le-am ținut în apă. au prins rădăcini. mușcatele, și ele, incet-încet, au scos frunzulițe. acum sunt pline de flori.

foi cu lapte

care s-au comis deja
o ciorbă pur buzoiană (și nu numai – buzoiană de munte, nu de câmp….cojanii nu știu de ciorba asta) care este fix ca în titlu: foi (de ștevie, de sfeclă, de rapiță, de ce ai) cu lapte (bătut). sau, cum mă întreba pătrățel acu’ demult de tot, “ciorba de salata cu iaurt”

rețeta e oleacă actualizată și fotografiată, deh.
deci.
ne trebuie așa (vorba lui coiotu’):
-foi: de ștevie sau sfeclă sau lobodă. eu o știu cu foi de sfeclă, alea de mă trimitea maicamare să culeg să tocăm la porc sau la pui. am găsit sâmbătă la magazin, puse frumos în pungă, foi de sfeclă. na, zic, iau și fac foi cu lapte. foile se spală și, prozaic, se opăresc (întregi – tocatul se face dupe aia)
p1000545
-lapte: bătut, luat de la Coop, Buttermilch, Babeurre acidulé. un kil.
– mărar: verde și uscat
– restul: ulei, ceapă (două medii plus ceapă verde, dacă e), usturoi (doi-trei căței), pastă de roșii, sarepiper – se pregătește frontul de lucru întâi:
p1000548
Si apelezi și la alte ajutoare, deh
p1000547

cât timp fierb foile și se înmoaie, te ocupi de ceapă: tocată frumos și, împreună cu usturoiul feliat, pusă în ulei la călit. io am un șpil aici: pentru că vreau ca ceapa să se călească ușor, să se înmoaie și să se transparentizeze (fără să se ardă/caramelizeze/maronizeze), pun ceapa tocată în uleiul rece, și apoi pe foc, să se’ncălzească ele unu’ în brațele celuilalt
p1000552
boooon, ceapa sfârâie happily ever after, ai pus și o mână de ceapă verde acolo cu ea, usturoi, o lingură de zeamă de la fiertura de foi, nește mărar uscat, toată lumea-i fericită și se pupă.

între timp s-au fiert și foile, așa că le scurgi frumos si le lași la răcit. zeama nu o arunci că trebe.
p1000554schimbi iară macazu’, ceapa e gata, rumenită frumos-frumos, pui pasta de roșii peste ele, capac, și la înăbușit cu ea. pasta asta de roșii are și ea secretul ca trebuie să sfârâie ceva timp, alminteri rămâne cam acră și cu gust de crud. între timp s-au răcit și frunzele puse la scurs, așa că tăbări pe ele cu cuțitul și le toci. fix cum toca maicamare la curcănei (io cred că foile astea cu lapte au fost inventate de o gospodină căreia, fix când toca la curcănei, au început copiii să-i oracăie că le e foame. le-a trântit din tocătruă într-o oală cu ceapă, nește laptă bătut că era la îndemână, și “îndopați-vă să nu vă mai aud!”)
toca-toca, toca-toca, pe fund de lemn evidamente. toca-toca, gata, se pune tocătura într-un vas frumos (mie așa îmi place, ingredientele de le toc/aranjez din timp le pun în vase, pă mărimi)
p1000560

ok, acu’ că ai timp berechet verși laptele bătut într-un castron, toci mărarul verde, pui și amesteci cu telul în laptele bătut, arunci și un praf de sare și pui la așteptat.

p1000570

mai bei un pahar de vin

 

și vine și timpul să pui tocătura peste ceapa călită – o pui, ușor-ușor, și amesteci ușor ușor, și pui nește zeama aia de n-ai aruncat-o; capac, bulbuci, mai adaugi zeamă câte puțin-câte puțin, și mai lași așa doo clocote. foc mic și torni, cu o mișcare decisă, laptele din castron în oală peste fiertură. alt clocot – mic- și ești gata.
p1000575

ce, a fost greu?