****
Am naufragiat
în ochii tai…
Soarele apune, roşu,
întrebându-ma
la ce ma gândesc
plutind, aşa, în deriva,
printre frunze.
Cumva, e din nou toamna – îmi zic.
Iar ruginiul frunzelor
şi auriul din ochii tai
m-au învatat
sa zâmbesc din nou.
****
Existi
undeva în spatiul meu de referinta;
Coordonatele tale
– pe abscisa şi pe ordonata –
se confunda
cu zâmbetul meu interior
şi – cartezian vorbind –
ochii tai sunt mai adânci
decât soarele
şi decât întrebarile mele
fara raspuns.
****
De mâna,
prin Calea Lactee a Cişmigiului nostru,
umbrele noastre, împreuna,
asculta cum iarba
încearca sa foşneasca
doar în ritm cu tine.
Respir şoaptele tale
şi îti ascult zâmbetul
…
****
Cumva, cred ca ploua,
şi s-a întâmplat sa te întâlnesc
alergând dupa stropii de ploaie,
şi râzând
la Luna reflectata în ochii tai.
Spune-mi – te-ntreb –
daca Soarele rasare la Est,
daca frunzele cad toamna,
şi daca tu exişti cu adevarat
în acesta geografie.
****
Daca ma întrebi cât este ceasul,
sau din ce este facuta Luna,
îti voi raspunde „Nu ştiu,
dar oricum eşti aşa de frumoasa…”
Daca ma intrebi unde se duc rândunelele iarna
îti raspund „Cred ca da,
dar oricum ochii tai sunt mai frumoşi…”
Iar daca ma mai priveşti adânc în ochi
cred ca mi se vor rasturna toate coordonatele
şi sistemele de referinta.
****
Lasa-ma sa fiu undeva,
în geografia ta;
o salcie – de exemplu -,
pe malul unui râu necunoscut;
sau, poate, un dig
macinat de valurile unei mari anonime…
Lasa-ma sa stau
– în geografia ta –
anonim,
printre stropi de ploaie,
printre stropi de ceata,
printre raze de luna,
zâmbind.
CD septembrie 2000