văru’ Cornel (catre Mama, dimineaţa): auzi mamă, eu ma simt cam prost… Matale cum mă vezi?
Mama: păi tot aşa te vad şi eu Cornele….

……………………………………..
văru’ Cornel (lucrăm la gardul Mariei lui Neculai; după ce a încercat câţiva electrozi în aparatul de sudură, îl aruncă pe ultimul de pământ cu zăduf): Mai, dar sunt şi câte unii proşti…
Eu (rânjind): Cornele, nu-ţi ascund….
………………………………………
Eu (turnând in paharul vărului Cornel, fredonez încetişor): Toată viaţa mea, toată viaţa mea…. Am să dau la proşti sa bea…
Cornel (albăstreşte nişte ochi la mine): ……

………………………………………………….

Eu (în bucătărie la Cornel, stând pe un scăunel îngust; zic de probă): Stau cam prost pe scaunul ăsta…
Cornel (sticlindu-i ochii): Ap… ăă.. păi.. hăp…
Eu (satisfăcut): Gata Cornele, ai ratat momentu’.. Tre’ să fii iute, să zici “păi înseamnă că stai bine”, de exemplu