de departe personajul favorit este Luna Lovegood, și în carte și în film. urmează professor Sybill Trelawney, personaj mult mai reușit în film decât în carte, foarte mult datorat și rolului de excepție al Emmei Thompson (apropo de actori care au jucat remarcabil, Imelda Staunton în rolul lui Dolores Umbridge a fost de neegalat, la fel și Maggie Smith in rolul Minervei McGonagall copiii, în schimb, joacă teribil de amator. vorbind tot de actori, Gary Oldman – alias Sirius Black – desi in Harry Potter nu face un rol de exceptie, este un actor de-un talent aparte. rolul din filmul lui Luc Besson, “Leon”, este magistral, de exemplu. la fel si cel din “The Fifth Element”)

așa într-o ordine aleatoare:
– caii ăia de-i văd numai cei ce au văzut moartea, thestralii; cum ies ei timizi din pădure să lingă sângele de pe mantia lui Harry
– nu mai spun de bufnița lui Ron, păcat că nu apare în film, aia de țopăia de bucurie când primea câte o misiune, da’ de mică ce era pica câte trei-patru metri în picaj cu un pachet mai greu înainte să-și redreseze zborul
– toate personajele din tablouri, mai ales cavalerul ăla cum-îl-cheama, donchihotesc așa, de-i provoca pe toți la duel (a fost paznic temporar al ușii Gryffindorilor)
– reacția Minervei McGonagall – în film – când vede mantia de ceremonie a lui Ron (înainte de bal)
– the whomping willow, salcia bușitoare, e absolut mortală, în film. pică poetic o primă frunză, toamna, și apoi brusc – zdrang – pică toate; primăvara se scutura de zăpadă ca pisica de apă (ultima scuturătură fiind o creangă, fix cum își scutură pisicile picioarele când merg prin apă). sau cum articula păsărelele de se aventurau între crengile ei, zbuf într-o explozie de pene albastre