amintiri de Paște

..că tot vine Crăciunul.

Acum mulți ani, câți or fi fost, că eram încă student și trăia Maicamare, am făcut (ca de obicei) Paștele la Ploștina.

Nu mai țin minte anume cum am petrecut (frumos, orcium), ci un episod din drumul spre casă.

Am plecat voinicește, printr-o burniță măruntă’ncețoșată, către rata de 10 de Lopătari, cale de vreo 12-15 kilometri cu totul. În spate cu un rucsac d’ăla vechi (pe vremea aia era modern), ‘cu cadru’, plin cu trei sferturi din mielul tăiat de Maicamare, și ce mi-o mai fi dat, că avea între 32 și 37 de kilograme.

Fleașca, fleașca, ajung în Lopătari fix ca să văd țeava de eșapament, în zare, a ratei de 10 pe care o pierdusem. Următoarea era la 12 jumate, așa că mă întorc eu frumușel din drum o bucățică, pe șoseaua principala din Lopătari, și bat la ușă la Unchiul Titu (Dumnezeu să-i ierte), să caut adăpost.
“Îoleu, Cristi, de unde vii tu ud așa? Urci sau cobori”
“Cobor, unchiu’ Titule, făcui Paștele la munte și acum mă duc acasă, da’ am pierdut rata de 10”
“Hai intră, o iei p’aia de 12 jumate. Ce mai e pe la Ploștina? Noroi văz că e.”
Las rucsacul din spate pe priciul de la intrare – priciul acoperit dar doar deasupra, și doar cam jumătate, nu era închis încă  – și intru în casă, după ce mă descalț. Tanti Marioara începe repede să scoată nu-mai-știu-ce-uri pe masă (ca după Paște, cozonac, ouă roșii, bunătăți), un păhărel de ceva. Apare și unchiul Titu, care rămăsese pe afară.
“Măi Cristi, măiculiță, tu din Ploștina vii cu ranița aia în spate?”
“Din Ploștina unchiu’ Titule. Mi-a pus Maicamare un miel în ea, n-am scăpat”
“Ăoileu, păi eu am zis să o mut oleacă, să nu stropească ploaia pe ea… da’ ce, crezi că am putut? am zis măcar s-o hâțân un pic, dar ți-ai găsit. Cum ai venit tu cu greutatea aia în spate, și din Ploștina?”

… ei, și după ceva păhărele și ceva felii de cozonac a venit și ora ratei de doișpe jumate, pe care nu am mai pierdut-o. Rucsace ca ăla, ăhă, am cărat eu multe’n sus și’n jos pe noroaiele Ploștinei.

despre discutii viscerale

raspuns sor’mi, care zice (intr-o discutie mai lunga si mai veche, in esenta despre cat de visceral si subiectiv discutam noi politica):

Nu crez, în ceea ce priveşte pontismul, eşti la fel de implicat. Emoţional, visceral, whatever. Hehe, poţi să argumentezi argumentat când eşti subiectiv, că doar eşti profesor universitar doctor şi ai şi antrenamentul a 13 ani de discutat online. Dar argumentul subiectiv e de dragul discuţiei. De ex în articolul lui Buşcu, ce era ATÂT de cretin, per total? Sau invers, dacă-ţi luam la cetit cu pixul roşu articolele contributors, sigur găseam şi pe acolo tâmpenii isolate

Si raspunsul:

Da, stiam ca o sa zici asta, cum ca’s si io la fel de visceral si implicat, dar nu e asa. Io’s mult mai putin implicat, visceral, cu Ponta decat tu cu Basescu. Si, argument mai important, eu (incerc sa demonstrez ca) argumentez cu argumente informate mai mult ca tine – despre asta vorbeam mai sus. “Argumentul subiectiv e de dragul discutiei” – aici te inseli profund. Argument pur obiectiv nu mai exista (adica nu se mai presupune ca exista) nici in stiintele exacte. Cu totii avem o anumita orientare, o anumita ‘paradigma’, anumite convingeri, si agumentam in favoarea alora, suntem selectivi si da, suntem biased in favoarea lor. Bias-ul este un lucru acceptat si acceptabil, atata timp cat iti construiesti argumentul pe date corecte (chiar daca incomplete) si cu o constructie logica corecta. Subiectivismul e o chestie asumata si de autoreflectie, in paradigma stiintifica actuala.

Io, deci, vorbeam de argumentatie argumentata. Uite te intreb (si dau exemplu), da’ sincer daca se poate: de cate ori, in ciondanelile din ultimii ani, ai consultat constitutia Romaniei, ca sa iti sustii un argument? In discutia despre referendum aparent nu, ca mai sus argumentai ca e suficient sa sa semneze nu’s cati alegatori o lista ca sa validezi (inceperea) un(ui) referendum (n-am priceput prea bine care, dar in ambele cazuri constitutia te contrazice). Io am gugaluit constitutia, si nu acum, ci de fiecare data cand se discuta ceva in jurul ei, sau de fiecare data cand citeam pe contributors ceva legat de ea, de exemplu articolele lui Ioan Stanomir. Alt exemplu, ala cu Mariana Campeanu: a fost de ajuns ca Basescu ca combatut-o, nu ai mai citit si nu a mai contat ancheta jurnalistica a alora (mi-ai argumentat asa din varful buzelor ca nu se poate pune un diagnostic pe iutube, atat).

(Paranteza, la Mariana Campeanu sustineai sus si tare ca intai sa se pronunte justitia, legea, cei indreptatiti. Corect, dar la Basescu atunci de ce nu spui asta?)

Alt argument, tot ala cu referendumul. Pari mirata ca ce o fi ilegal, imoral si ingrasa la referendumul ala. Pai daca urmaresti atent (si neimplicat, sau minim implicat) filmul evenimentelor (detaliat aici, daca te vei obosi sa citesti https://www.facebook.com/notes/555699594493641/), nu e nicio mirare. Referendumul a inceput prin niste ordonante de urgenta neconstitutionale, articol de constitutie 115, alineat (6) , citez:

(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

Intai este destituit Avocatul Poporului, fara justificare (el fiind singurul care poate sesiza ordonantele de urgenta curtii constitutionale), apoi se incearca limitarea atributiunilor curtii constitutionale prin ordonanta 38 din 4 iulie care, astfel, nu ar mai fi putut avea o voce in hotararile parlamentului, inlaturand astfel chestia aia de balances and checks si incalcand articolul 115(6) din constitutie (“(OUG) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului“). Monitorul Oficial este trecut in subordinea guvernului (pentru un mai bun control a timingului publicarii ordonantelor de urgenta, ca alta justificare nu este), etc etc etc.

Da, a fost o tentativa de lovitura de stat (cu tinta Basescu, intr-adevar, dar asta e prea putin important). Din fericire esuata. Din fericire nu ca-l vreau io pe Basescu la putere, ci pentru ca astfel s-a evitat (desi daunele au fost mari) un precedent – ca tot sustii tu ca aia e vina cea mai mare a lui Basescu, a creeat precedente.

Eu, toate chestiile astea, le-am verificat atunci, pe cat m-a dus mintea, gugaluind constitutia, citind (critic) articolele unor specialisti, etc. Am argumentat INFORMAT. Tu (voi)? – NU. „Haaaa, il dam jos pe Basescu, parlamentul e poporul, ura”
Deci nu, nu e tot aia. Emotional si visceral cu pontismul e Horia, de aia argumentele lui seamana cu ale tale, „Jos Cutare!” si „Ailalti e prosti!” (Duda sau Liiceanu sau uatever – si te rog nu o lua mot à mot aici). La Horia, cel putin, nu-mi amintesc sa fi sustinut ca discuta argumentat, isi asuma visceralitatea.

Am instalat o aplicatie care mi-a downloadat pe calculator tot feisbucul meu, pot sa dau search, se selectez discutii, sa creez rapoarte. O sa-ti fac o analiza pa text apropo de cine argumenteaza mai visceral.

A, cu Buscu, i-am citit cateva articole, si pe toate le-am gasit,  vorba englejilor‚ ‘wanting’ – nici ultimul nu m-a dezamagit. Am aceeasi parare despre el ca despre Alina Mungiu Pippidi. E o diferenta intre a gasi, izolate, tampenii si a gasi, izolate, adevaruri sau perle.

durerea la bască, votul și alte discuții

mai demult, într-o discuție care din păcate a degenerat oleacă, am fost întrebat (cam țâfnos) de ce nu mă doare la bască de România, că oricum sunt plecat (demult) și trebile din România nu mă afectează direct.
(să ne înțelegem, “a te durea la bască” înseamnă să nu-ți pese de ceva – sport destul de răspândit la români, într-adevăr. opusul, a NU te doare la bască înseamnă, evident, opusul, adicătelea să-ți pese)
în corolar (și mai ‘în particular’) am fost întrebat de ce am “fixație” pe ponta și guvernul lui, de ce mă deranjează ponta în eul meu interior și personal și stingher.

trei, mai recent, într-o discuție (în familie, merită precizat) mi s-a argumentat că românii din străinătate nu ar trebui să aibă drept de vot, pentru că… mă rog, cam ce am spus mai sus, pe scurt că “nu au nicio treabă cu România”

pi hai să explic
de exemplu: într-o știre din vara asta s-a menționat că românii din străinătate au adus în țară cam de două ori mai mulți bani decât investițiile străine. e vorba aici de indivizi ‘particulari’. io zic că oamenii ăștia, care-și în România investesc banul muncit, merită dreptul de a vota politicienii care vor învârti și mânări banii lui

acum personal și stingher:
trebile din România mă afectează direct și pe mine. dacă – de exemplu (și aici vorbesc și despre fizația ema anti-ponta) – România politică reușește performanța de a ne scoate cu tot cu țară din uniunea europeană, va trebui să-mi fac bagajul din țara asta unde mănânc – nu-i așa –  salamul meu fără soia. ăsta e un exemplu extrem, dar mă influențează direct și în alte moduri, mai plauzibile.  politica externă a României influențează modul în care sunt primit și tratat aici unde mă aflu. mă influențează că nu suntem în spațiul schengen încă, din cauza corupției din țară. mai mărunt, mă influențează (să dau un exemplu mic) că atunci când vin în țară, în concediu, trebuie să petrec ore în șir într-un sistem de transport ineficientizat de corupția cronică din țară, în loc să-mi petrec puținul timp disponibil cu prietenii și fanmilia. că nu am reușit încă să-mi înregistrez căsătoria în România datorită birocrației imense.
etc.
deci mă influențează

de ce nu-i adevărat că ‘nu mai ai nicio treabă cu România’?.. uite de ce:

– vreau, de exemplu, ca pe viitor să investesc în casa și grădina de la Ploștina unde sper să mă retrag la pensie. pentru asta vreau un primar cinstit la Lopătari care să bage banii în modernizarea drumurilor. să văd drum asfaltat până la Gura Teghii, pe Tainiță. care înseamnă că vreau, de exemplu, să văd turism civilizat și modern, ca în occident, dezvoltat (și)  pe valea Buzăului și Slănicului. care înseamnă că vreau să văd, în România, infrastructură care să egaleze pe aia de am văzut-o în Elveția.  asta înseamnă că vreau, în România, un sistem politic necorupt care să permită primarului sa fie și el necorupt și să se lupte pentru comuna lui. îl ajut, dacă acceptă, să scrie proiectele pentru fondurile europene care să-i permită să dezvolte și să modernizeze infrastructura în comună. asta înseamnă că vreau ca România să fie ferm înscrisă în proiectul european. pentru că eu cred, cu putere, că viitorul României este unul european, iar viitorul europei este unul federal. și de aceea vreau o clasă politică, în România, care să sprijine acest proiect, și care să nu lanseze țara mea pe o traiectorie de discurs anti-european naționalist

– vreau, de exemplu, să colaborez cu universități și institute de cercetare din România. acum că am ajuns pe o poziție mai stabilă, ideea asta poate prinde contur realist. pentru asta, însă, îmi trebuie un guvern necorupt, o politici educaționale și de cercetare aliniate standardelor europene, și alte asemenea. trebuie, deci, să mă implic – și să fiu lăsat sa mă implic – în trebi care merg dincolo de scrierea și derularea unui grant; trebuie să pot să mă implic în treburile cetății

– când oi acumula ceva capital (că acum n-am), vreau de exemplu să investesc nu în vacanțe în Malaga sau case de vacanță în Scoția, ci în România. o microfermă, de exemplu (tot la Ploștina, na), sau o grădiniță modernă. sau, dacă nu, măcar vacanțele o să le petrec în România. vreau să refac circuitele pe munte de le-am făcut în studenție, să mă duc la mare la Portița, nu la Nisipurile de Aur, să văd castelele din Ardeal, nu pe alea din Germania, să fac agroturism în munții Vrancei, nu în Burgundia. adicătelea, pe scurt. să contribui la economia României

vise deocamdată, dar ca să le pot realiza trebuie să mă lași să mă implic. nu să-mi spui “de ce nu te doare la bască” sau “tu nu ai nicio treabă cu România”

io zic așa, dragi oameni: nu vă revărsați frustrările politice pe românii din afară, că nu ei sunt de vină de mersul prost din România. nu ei l-au adus pe Băsescu la putere, și nu or să fie ei cei ce-l vor aduce pe Ponta la putere. asumați-vă, vă rog, basca proprie

ce mă inevează la sală

– ăia care trântesc, după ultima repetiție, ganterele sau mașina de greutăți (ca să arate cât efort au depus ei)
– ăia care stau la taifas pe banca de exerciții
– ăia de-și încarcă ganterele/halterele peste măsură și apoi zvâcnesc din tot corpul să le ridice
– ăia de ocupă o mașinărie de ceva făcând altceva (de exemplu ăia de ocupă mașina Smith făcând flexări de biceps cu gantera – deși io prefer haltera liberă, mă inervează din principiu)
– ăia de umblă de colo-colo
– ăia care au Vibram FiveFingers (asta pentru că io n-am si vreau și io)