numele și pronumele

primul nume a fost, evident, Cristinel. Băieții de la bloc (Nicu, Dragoș, Bubanu) îmi zic și acum Cristinel, la 90 de kilograme. “Băi, ai primit SMS-ul de la Cristinel? E în țară, zice să ieșim la o bere”.

varianta lui Maicamare a fost și va rămâne Cârstiniel. nu mai există alți Cârstinei, sunt sigur.

pentru familie sunt Cris, sau Crisule și Crisache (asta e sor’mea, only). pentru familie și străini, cum se face (o fi un cerc al destinului?). când am ajuns în America a trebuit să am nume abreviat, că așa e moda la ei. în țară restul lumii îmi spune Cristi, precum tuturor Cristianilor, dar Cristi, în engleză, sună a Christie, adică fată, și e confusing, ain’t it? – așa că m-am recomandat “Cris”, și de 12 ani tot insist că e Cris fără “h” – opusul eroinei filmului Raliul (cu Constantin Diplan), care se recomanda “Theia, cu te-haș”

Cristian, de fapt, nu cred că-mi zice nimeni în afară de IT-istul nostru Raffi, un italian extrem de simpatic, din Napoli (“deep south” zice el), elvețianizat, “Ciao, Cristian, come va? – non c’e male, Raffi”.

Mai avem Cristone, marcă înregistrată Adina Șoaită et comp. Super. Și Cristișor, cum îmi spun Silvana și Mary Filimon

a, da, la liceu mi s-a spus Dogărelul, cred că Răzvan Cioinac îmi spune și acum așa.

poormă vin poreclele.

când eram mic la bloc, s-au cugetat într-o zi frații Dinu, Sandocan și Costi Năescu, pentru o poreclă; parcă îi văd, pe aleea din fața gardului lui doamna Banea, recitând “cristinel…cristinel…chitinel…chitinoț… gata! Chitinoț-Chiloț!”

..Chiț.. cine oare îmi zicea “Chiț-chiț?”… una din verișoarele lui tata, care ne-au fost bone când eram mici.. îmi amintesc vag.. fata lui nea Gheorghe Petrișor?…

cu amicul Gogu și Coiotul ne apelăm reciproc Ogre, sau Ogresson. Coiotul mi-a mai spus Crape într-o vreme (de la Crapu și Menumorut la Vacanța Mare)

înainte să fiu Tapirul (care e brand name deja), am fost – în cămin în Grozăvești, în anul întâi, Rocarul (de la Dogaru), prilej bun pentru Coiotul (care de fapt el a venit cu ideea) să pună afișe prin cămin cu “pe traseul liniei 336 a fost văzut, în ultimele zile, un autobuz Rocar prăfuit.. până când, concetățeni, această rablă pe șosele capitalei?” Amicul Doruleț a continuat tradiția, rârâit cum era, “băi Rocarule”

Tapirul, cum spuneam, e brand name. Sunt mulți oameni care nu mi-au zis niciodată altfel, inclusiv iubite; cu numeroase variante, tapiraș, tapirică, tapirel, taps (cu Bianca Stupu, din păcate, m-am certat, taps era marca ei înregistrată).

necredințele mele – trei

uite că de câteva săptămâni am fost convins să folosesc mașina de spălat vase cu care este dotat apartamentul. un model Siemens cu luminițe albastre, setări eco și care mai de care.

și necredința mea în mașinile de spălat vase s-a adâncit – acum am și bază mai informată de discuție.
las la o parte că din start era înfundată, deși era nouă și nefolosită. initial am crezut că e pompa de evacuare, că se oprea la jumatea programului ca nu putea evacua apa. după o săptămână și mai bine de discuții în paralel cu nenea de la maintenance service, căruia îi spuneam când NU suntem acasă, și el invariabil trimitea email că a venit la 12:30 și nu era nimeni acasă (duh!), a venit în sfârșit nenea de la Siemens care a rezolvat problema în 15 minute, arătându-mi că țeava de scurgere era înfundată. cum și de ce Dumnezeu știe, că mașina era absolut nefolosită (de fapt Toshiko îmi spune că imediat după ce ne-am mutat a venit un nene să verifice chestiile și a moșmondit la mașina de spălat vase vro oră, semn că ceva era în neregulă).

dar sărim. sau nu – tehnologiile moderne cu programe, cipuri compouterizate și alea au șanse mai mari de a se strica decât buretele și detergentul și chiuveta. un argument în favoarea necredinței mele.

pe urmă am mai învățat niște chestii care-mi alimentează necredința:
– una peste alta muncesc la fel de mult: scurge mâncarea de pe vase, pune-le în mașină, chinuie-te și schimă-le poziția de cinșpe ori că am oale, boluri, castroane și chestii de diferite mărimi și forme, și nu se potrivesc, e ca un puzzle mereu
– mașina – deși e mare – se umple relativ repede. așa că argumentul că ce folositoare e după ce ai avut musafiri cam cade – trebuie să faci trei-patru tranșe de spălat. iar fiecare tranșă…
– durează 2-3 ore. o fi consumând apă mai puțină (deși mai puțină ca io la robinet nu consumă, că io mai mult de 10 litri nu consum, la un volum de vase de umplut mașina o dată), dar electricitate consumă. io cu buretele în chiuvetă nu conusm corent electric.

deci dragilor, nu, nu m-ați convins. mașina de spălat vase e un pamplezir comod (asta recunosc, după ce ai umplut mașina apeși pe un buton și ai senzația că ești the king of the world), dar nu unul util. adică, argumentele în favoarea mașinii de spălat vase sunt hedoniste, nu utilitare.

sfârșit de poveste

io, dacă aș fi scris harry potter, aș sfârși așa (ciornă):

– în duelul final cu voldemort, harry potter folosește incantația “remorsato!” – o incantație care îi vine pe buze spontan, fără să știe de unde, dar care se dovedește a fi extrem de puternică; îl forțează pe cel atacat să retrăiască toate relele făcute în trecut și să simtă o căință adâncă și sinceră pentru ele. în funcție de trecutul fiecăruia, efectul diferă. voldemort cade în genunchi, într-o liniștie mormântală, ridică ochii către harry potter și ceilalți adunați în jurul intrării în castel; o lacrimă i se prelinge pe obraz, sfârâind ca o picătură de acid și lăsând în ormă o dâră însângerată… apoi ridică încet bagheta, o îndreaptă spre tâmplă și șoptește “avada kedavra” (harry potter va fi cunoscut și ca înventatorul acestei încantații magice – la fel cum dumbledore era cunoscut pentru descrierea celor 12 folosințe are sângelui de dragon. este o incantație extrem de dificilă, pe care doar foarte puțini aurori o pot folosi)

– în nebunia petrecerii de după, când toată lumea sare în sus și în jos și se pupă, harry potter se oprește în fața celor trei malfoy, ce stau într-un colț, ignorați de toți; se duce la narcissa malfoy, îi pune o mână pe umăr și spune “mulțumesc.” apoi se întoarce către draco malfoy, care privise scena împietrit, și îi întinde bagheta pe care o capturase de la draco când au scăpat de la ei din beci, spunând “asta îți aparține”. draco îl privește în ochi câteva secunde și zice “nu, ai câștigat-o corect”. harry îi pune bagheta în palmă și răspunde “da. dar ți-o înapoiez de bună voie” și se întoarce să plece. draco îl privește câteva secunde și strigă “harry!”; harry se întoarce, draco îl privește în ochi și îi întinde mâna. harry, dupa o secundă de nemișcare, îi strânge mâna și spune, cu o urmă de zămbet în colțul gurii: “dar încă îți datorez una pentru ce mi-ai făcut ultima dată în tren”

– harry se duce sus în biroul lui dumbledore, toți foștii rectori aplaudă frenetic, harry are discuția cu tabloul lui dumbledore; la sfârșit dumbledore îi arată din ochi ceva într-o parte; harry întoarce capul și vede că deasupra biroului, către fereastră, a mai apăurt un tablou, deocamdată gol. harry se uită la el neințelegând. după câteva momente apare severus snapes, cu o figură gravă și obosită. harry face ochii mari și trage brusc aer în piept, apoi își recapătă controlul și se înclină către tablou. snapes se înclină la rândul lui, grav, fără să-și ia ochii de la harry, și apoi remarcă, cu tonul lui vechi “potter, aud că încă nu ai învățat suficient oclumanția”; harry zâmbește și spune “e adevărat, profesore. dar am făcut un pic de progres”

– în curtea castelului, în tumnultul celebrării, minerva mcgongall se îndreaptă către hagrid, care stătea așezat pe o statuie căzută, învârtind absent, între degete, umbrela lui roz, zâmbind larg. “hagrid” zice porfesor mcgomgall, “pot să împrumut un pic umbrela ta?” “ăă.. umbrela? la naiba… adică scuze, profesor, da, sigur… ăăă. da, uite…”. profesor mcgongall ia umbrela, îndreaptă bagheta spre ea, murmură o incantație; umbrela pufnește într-un norișor roz, și în locul ei rămâne o baghetă de 17 inci, din lemn de salcâm. o înpaoiază unui hagrid stupefiat și mut de uimire, și îi zice “sper ca până la anul să fii pregătit să dai examenele OWL și să treci cel puțin șapte dintre ele… și nu, nu voi permite să dai examen la “îngrijirea animalelor magice”

– scena finală, după 19 ani, pe peron. james, fiul lui harry, aleargă către scorpius, fiul lui draco malfoy, care tocmai scăpase de îmbrățișarea mamei și strânsese mâna cu tatăl. “hei, scorpius, ghici de surpriză am găsit într-o broască de ciocolată? hai ce faci, mergem? bună ziua, domnul malfoy”. harry și draco se privesc în ochi: “draco”; “harry”. “felicitări, draco. am auzit că scorpius va juca chaser pentru gryffindor” “mulțumesc. i-ar fi plăcut să fie seeker, dar james e mult mai bun”; “ce mia face lucius? s-a împăcat cu ideea că nepotul lui e un gryffindor?” “hm. nu, nu încă, tot murmura că s-a întâmplat ceva cu pălaria”

decade pe paralela 45

—la 10 ani eram – evident – în Ploieștiul meu natal. probabil că am avut o mică petrecere cu tortul mamei și vecinii Nicu și Dragoș
—la 20 eram la București deja, primul an de student, primul an de “om trăind pe cont propriu”. am dat prima petrecere (dintr-un șir de multe) în camera din E (pe care am golit-o în prealabil de absolut orice)
—la 30 de ani eram în Corvallis, în Oregonul coastei de vest a Americii. oare cum am sărbătorit?…
—la 40 e rândul Bernei elvețiene. ieri a nins, astăzi e alb. eu încă nu.

paralela 45 trece prin toate locurile astea.
și în cinstea ei, o scriere mai veche:

*****
Paralela 45
(ce trece prin Ploieştiul meu)
se zbate neputinciosa
intre furie şi disperare.
-“Pai nu-i correct”- zice –
aşa, la mijloc.
Tu, Polule Nord,
tie iti convine.
Stai aşa, maiestuos,
cu urşii si ghetarii tai,
pufaind ceata de viscol
si aşteptând
ca vreo noua expeditie
sa-nfiga vreun steag national
sau multinatinal
pe umerii tai.
Iar tu, Ecuatorule?
Dupa ce ca eşti cel mai lung,
determini emisfere,
şi stabilesti anotimpuri,
mai ai şi de toate,
inclusiv
zapada lui Kilimanjaro.
Eu?
Eu stau cuminte, aşa,
cu nume de restaurant
cu mici, bere şi vreun şprit
şi ma întreb
ce caut eu aici?
Mai bine ma duc pe Marte,
(ce daca e roşie)
Ma duc acolo
şi m’apuc asa, de capul meu,
sa împart emisfere, stratisfere
şi – cum ar fi? – vreo biosfera.
Întâi şi-ntâi
aş face un anotimp cu zâmbete
pe care l-aş plasa aleator
pe chipul tau.
Aş amesteca ploile de vise
cu mireasma parului tau,
şi aş face sa erupa ici-colo
câte un fior.
Pe urma, incet,
aş adormi cu capul in poala ta
visând visele tale,
şi ale mele, la un loc.

****

sa iecsplic de ce am votat candidatul ard la senat (horribile dictu)

simplu. din pragmatism calculat. sau calcul pragmatic.
deci avem urmatoarele:

– doo formatiuni politice  majoritare, ambele la fel de patate, ambele la fel de necinstite, ambele la fel de lipsite de credibilitate.
– un numar de formatiuni politice cu care nu as vota nici impuscat: dan diaconescu, vadim tudor, scl.
– un numar de formatiuni politice mici despre care stiu aproape sigur ca vor face o alianta cu una din formatiunile politice mari
– despre una (USL) stiu ca are prognostic de 60%, despre ailalta (ARD) ca are prognostic de 15%

sunt nevoit sa votez raul mai mic. dar ambele rele fiind egale, decizia e mai complicata, asa ca aplic o alegere matematica. NU VREAU ca una din cele doua formatiuni sa obtina o majoritate majora, vreau ca voturile sa fie disipate intre formatiunile majore si alea minore.
recte:
– nu o sa votez cu formatiunea despre care stiu ca va obtine 60%;
– nu o sa votez cu formatiunile minore despre care stiu ca sunt oportuniste si se vor alia cu invingatorii.
deci:
– nu votez cu usl, nu votez cu udmr, nu votez cu ecologistii.

Prin urmare: la camera deputatiolr imi pot dispersa votul votand cu germanii (o solutie neutra in opinia mea); la senat, insa, am ca optiuni DOAR formatiunile indezirabile pentru mine, descrise mai sus (usl, oportunistii-gen-udmr-ecologisti, vadim si dan diaconescu); pe cale de consecinta imi dispersez votul catre formatiunea care are prognostic slab SI care este putin asteptata sa se alieze cu aia cu prognostic mare. recte, ARD
clar?

prin urmare, mai spun inca o data: sa votezi cu USL STIIND ca sunt lipsiti de credibilitate si STIIND ca vor obtine o majoritate covarsitoare este un vot neinspirat.
sa anulezi votul (neparticipare sau “stampilat pe toti” sau “stampilat bruce willis”) este SI MAI neinspirat, pentru ca astfel votezi de fapt 60% cu USL, 16% cu ARD, etc. votezi indirect ca voteaza altii pentru tine.

necredințele mele – doi

***
masina cu transmisie manuală

tot aud legitimizări tehnice (pe alea de preferință personală nu le pot comenta, evident, de gustibus). că:
– aia manuală e mai economicoasă la benzină. zău? pă ce te bazezi, și de ce ar fi mai economicoasă? dimpotrivă, cu o mașină cu transimise manuală sunt șanse mai mari (statistic) să fie condusă ineficient (în trepte de viteză aiurea, sau schimbat trepte de viteză aiurea), rcte consumând mai mult.
– aia manuală poate fi folosită mai eficient la urcat pante, aia automată nu. fals. aia automată poate fi folosită la fel de eficient la urcat pante; o mașină automată are toate treptele de viteză pe care le are și aia manuală (le are pe băț, vreau să zic), și dacă vrei poți trece mașina într-o treaptă inferioară (și ținută acolo). când pui bătul în pozitia “drive”, mașina își schimbă vitezele automat în funcție de rotație și alți parametri. dar dacă muti bățul în viteza trei, în viteza trei mergi.
– aia manuală e mai bărbătească. e na, de ce? că ai șanse mai multe să pleci cu spatele în pantă?

***dușul zilnic e mai igienic și mai sănătos

nota bene, am zis mai sănătos, nu am zis mai plăcut.
fals. dușul zilnic nu e necesar pentru sănătate și igienă. pielea are o ecologie a ei pe care săpunul ne-necesar o disturbă.
senzația de “nespălat” pe care o au cei ce sar un duș zilnic e una pur psihologică, iar necesitatea de a face duș zilnic vine din constrângere socială și constrângere hedonistică – devine plăcut, la fel ca țigara

***
(mai erau unele da’ am uitat)