teoria conspiratiei

wikileaks au scurs niste informatii zis secrete, guvernele si companiile au sarit de cur in sus si l-au aranjat pe assange (arestat pe motive dubioase dar tratat ca un terorist, blocat cont in banca de catre PostFinance, blocat plati cu VISA si MasterCard, blocat donatii prin PayPal, etc) pen’ ca nu prea au putut sa aranjeze saitul wikileaks, iar mai apoi un grup de haiduci hacheri informatici internauti au sarit in apararea lui wikileaks, blocand la randul lor VISA, Mastercard, PostFinance cu niste chestii de hacher si cu refrene de revolutie a la che guevara (“libertate!!” “poporul si guvernul”), etc (pot sa o spun din sursa sigura ca au reusit, pentru ca sunt direct implicat, nu pot face plati cu VISA sau Mastercard pe internet, si nu imi pot accesa contul PostFinance online).
este o ciorba mondiala

cum stim, insa, niciodata bufnitele nu sunt ce par a fi. cam cate teorii ale conspiratiei putem construi de aici?

prima ar fi bufnita care pare a fi, cea descrisa in primul paragraf:
guvernele de peste tot, marile companii, lumea corporatista, etc, se balacare in secrete si actiuni secrete, este intr-adevar o conspiratie a puterilor impotriva “poporului”. assange (si wikileaks) e un martir care elibereaza lumea de sub povara secretelor, companiile si guvernele sunt diavolesti, si grupul ala de hacheri sunt niste haiduci autentici, moderni si romantici, care – numai ei – ne pot apara de relele puterilor. in cadrul acestei prime teorii avem totusi o lectie a istoriei, revolutionarii se transforma intotdeauna in ceea ce opuneau ei la inceput, si devin la randul lor, mai devreme sau mai tarziu, niste mai mici sau mai mari tirani aristocratizati, aserviti sau aservind puterea. istoria e plina de coriolan draganescu. astfel, puterile-care-sunt-ele vor continua sa fie puteri (cu noi lideri recrutati intre coriolani) iar “poporul” va continua sa “sufere sub cizma asupritoare”. nimic nou sub soare, ciclul se va repeta cu o noua generatie (stiti teoria revolutiilor sincronizate cu schimbarile de generatie, nu?)

sau, a doua teorie:
guvernele de peste tot, marile companii, lumea corporatista, etc, se balacare in secrete si actiuni secrete, este intr-adevar o conspiratie a puterilor impotriva “poporului”. assange (si wikileaks) e un martir care elibereaza lumea de sub povara secretelor, companiile si guvernele sunt diavolesti DAR grupul ala de hacheri nu e ceea ce pare a fi. cum spuneam pe alt blog, nu trebuie sa fii Sun Tzu ca sa stii ca pe un inamic puternic si mai ales foarte public nu il martirizezi ci il discreditezi. prin urmare puterile-care-sunt-ele (guverne, etc) au initiat o tactica de denigrare: sub masca revolutionarilor hacheri si che-ghevaristi (si, probabil, folosindu-se de multi naivi care chiar cred ca-s haiduci) ataca companiile de care “poporul” depinde tare mult. in ce scop? – pai ca sa transforme simpatia indiferenta a poporului fata de wikileaks si assange (“mama ce misto le-a tras-o!”) in problema personala si sursa de suparare (john doe nu’si va mai putea cumpara filme online, si de vina este, evident, wikileaks si trupa lor de haiduci). voila, dintr-un popor simpatizant si suportiv ai realizat un popor atins la ce’l doare si, prin urmare, furibund. denigrare ca la carte. puterile-care-sunt-ele vor primi legitimizarea poporului pentru a mai cheltui niste miliarde in proiecte de securizare, vor mai vota un Patriot Act iar poporul va aplauda voios. coriolan draganescu e si el prezent in teoria asta, pentru ca cei ce au fost folositi, cei ce erau sinceri revolutionari se vor transforma, mai repede sau mai tarziu, in micii tirani aserviti puterii etc. astfel, puterile-care-sunt-ele vor continua sa fie puteri (cu noi lideri recrutati intre coriolani) iar “poporul” va continua sa “sufere sub cizma asupritoare”. nimic nou sub soare, ciclul se va repeta, etc

mai e si a treia teorie:
guvernele de peste tot, marile companii, lumea corporatista, etc, se balacare in secrete si actiuni secrete, este intr-adevar o conspiratie a puterilor impotriva “poporului” DAR assange (si wikileaks) nu sunt niste martiri (sau sunt folositi fara stirea lor), ci tot o agentura a puterilor-care-sunt-ele (diavolesti), in cadrul unui plan mai elaborat dar pe o formula simpla (da poporului ce-i place, un pic de “jos guvernul” la inceput urmat de un plan care’l face pe el, pe popor, sa sustina voios masurile puterilor-care-sunt-ele). argument in favoare? – cam prea multe cablograme secrete (sa dau numai ultimul exemplu) in mana unei agentii. doua sute de mii? cine are acces la douasute de mii de documente secrete? john manning ala? cam ciudat. argumentul doi, la o inspectie mai atenta marile secrete scurse pe wikileaks nu sunt asa secrete mari, nu sunt chiar critice. un risc calculat al puterilor diavolesti, “o sa iesim un pic sifonati pe termen scurt, dar pe termen lung sunt numai beneficii”. puterile-care-sunt-ele vor primi legitimizarea poporului pentru a mai cheltui niste miliarde in proiecte de securizare, vor mai vota un Patriot Act iar poporul va aplauda voios. nimic nou sub soare, ciclul se repeta, etc.

care e mai plauzibila, hmmm?

about

dacă facem o tură prin x bloguri alese la întâmplare, în toate limbile, şi ne ducem la pagina “despre autor” (în cazul în care există)…în câte cazuri găsiţi o descripţie straightforward (“mă numesc Zgăbăiaţă Iftode, din Văscăuţi, născut la data de o mie nouăsute…”) şi în câte cazuri una pretenţioasă, cât mai unică, cât mai poietică (sau cât mai prozaică, dupe caz)?

reguli (sau ce vor bărbaţii)

The Rules – This Time By Men

We always hear “the rules” from the female side. Now here are the rules from the male side. These are their rules! Please note … these are all numbered “1” on purpose:

1. Learn to work the toilet seat. You’re a big girl. If it’s up, put it down. We need it up, you need it down. You don’t hear us complaining about you leaving it down.

1. Birthdays, Valentines, and Anniversaries are not quests to see if we can find the perfect present yet again!

1. Sometimes we are not thinking about you. Live with it.

1. Don’t cut your hair, ever. Long hair is always more attractive than short hair. One of the big reasons guys fear getting married is that married women always cut their hair, and by then you’re stuck with her.

1. Shopping is NOT a sport. And no, we are never going to think of it that way.

1. Crying is blackmail.

1. Ask for what you want. Let us be clear on this one: Subtle hints do not work! Strong hints do not work! Obvious hints do not work! Just say it!

1. We don’t remember dates. Mark birthdays and anniversaries on a calendar. Remind us frequently beforehand.

1. Most guys own three pairs of shoes/tops. What makes you think we’d be any good at choosing which pair, out of thirty, would look good with your dress?

1. Yes, and No are perfectly acceptable answers to almost every question.

1. Come to us with a problem only if you want help solving it. That’s what we do. Sympathy is what your girlfriends are for.

1. A headache that last for 17 months is a problem. See a doctor.

1. Check your oil! Please.

1. Anything we said 6 months ago is inadmissible in an argument. In fact, all comments become null and void after 7 days.

1. If you won’t dress like the Victoria’s Secret girls, don’t expect us to act like soap opera guys.

1. If you think you’re fat, you probably are. Don’t ask us. We refuse to answer.

1. If something we said can be interpreted two ways, and one of the ways makes you sad or angry, we meant the other one.

1. Let us ogle. We are going to look anyway; it’s genetic.

1. You can either ask us to do something or tell us how you want it done. Not both. If you already know best how to do it, just do it yourself.

1. Whenever possible, please say whatever you have to say during commercials.

1. Christopher Columbus did not need directions, and neither do we.

1. The relationship is never going to be like it was the first two months we were going out. Get over it. And quit whining to your girlfriends.

1. ALL men see in only 16 colours, like Windows default settings. Peach, for example, is a fruit, not a colour. Pumpkin is also a fruit. We have no idea what mauve is.

1. If it itches, it will be scratched. We do that.

1. We are not mind readers and we never will be. Our lack of mind-reading ability is not proof of how little we care about you.

1. If we ask what is wrong and you say “nothing,” we will act like nothing’s wrong. We know you are lying, but it is just not worth the
hassle.

1. If you ask a question you don’t want an answer to, expect an answer you don’t want to hear.

1. When we have to go somewhere, absolutely anything you wear is fine. Really!

1. You have enough clothes.

1. You have too many shoes.

1. Foreign films are best left to foreigners. (Unless it’s Bruce Lee or some war flick where it doesn’t really matter what they’re saying anyway.)

1. It is neither in your best interest or ours to take the quiz together. No, it doesn’t matter which quiz.

1. BEER is as exciting for us as handbags are for you.

1. I’m in shape. ROUND is a shape.

1. Thank you for reading this; Yes, I know, I have to sleep on the couch tonight, but did you know we really don’t mind that, it’s like camping.

stimată Dilema Veche

Stimată redacţie,

(un termen cam generic pentru gustul meu, cam ca anglo-saxonul „to whom it may concern”; ar fi mai bine să adresez misiva directorului fondator? redactorului şef? )

Sunt un fost cititor al Dilemei, de pe vremea în care nu era încă „veche” – şi zic „fost” doar pentru motivul (tehnic) că de când nu am mai putut citi revista tipărită pe hârtie (adică de dinainte de a pleca în pribegii străine, anul de graţie 2001), nu am mai citit-o de loc: nu ştiu de ce dar formatul electronic nu mi s-a potrivit. Ceea ce e curios, pentru că la scurt timp după plecarea mea (sau după sosirea mea în Oregon, dacă schimbăm perspectiva) m-am lansat într-o activitate „online” (nu cred că avem un corespondent în limba română) febrilă, care a continuat fără întrerupere până în ziua de azi. A fost metoda mea – descoperită aproape întâmplător – de a menţine o legătură cu ţara, cu oamenii ei, cu problemele ei. Am început activând activ (ca să zic aşa) pe forumul de discuţii online al mediciniştilor (eu însumi fiind un fost medicinist), am continuat cu un forum personal, apărut în urma unor răzmeriţe de pe forumul-mamă (sau tată?), apoi cu o pagină de web personală. Şi aici încep să ajung, un pic întortocheat, la subiectul acestei misive.

Dar încă nu m-am prezentat: Cristian Mihai Dogaru, cu un număr de litere agăţate de nume, cunoscut între prieteni şi mai ales în mediul internautic (oare chiar există cuvântul ăsta?) cu porecla de „tapirul” (cum am ajuns să port porecla asta e altă poveste). Pagina de web de care vorbeam o deţin cu toate actele în regulă şi se cheamă, predictibil, http://tapirul.net (.net pentru  că se vrea o reţea socială, şi nu .com, că nu e pagină comercială, şi nici .org, că nu e organizaţie). Dacă intraţi, veţi fi direcţionat automat către blogul personal (şi stingher); pe domeniul respectiv mai găzduiesc, însă, şi alte bloguri independente, bloguri scrise şi menţinute de nişte, îmi permit sa spun (deşi termenul e cam vag în România pre-post-ante-decembristă) intelectuali. Unul dintre ele este blogul doctorului Florin Chirculescu (sub pseudonimul Sebastian A. Corn), devenit oarecum celebru printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului sănătăţii; sunt convins că dacă veţi căuta cu Google, veţi găsi foarte repede scrisoarea cu pricina. Alt blog este Dulce Mahalaua prietenului meu Vlad Stroescu, care nu este (încă) o celebritate, dar care scrie absolut delicios (ca să cad uşor într-un clişeu). Un exemplu al scrierii lui Vlad Stroescu este un articol denumit „Simbolul covrigului la Mircea Eliade.” Sunt convins că ştiţi despre ce articol e vorba.  De ce? – păi un pasaj din articolul cu pricina este citat într-un articol al revistei dumneavoastră, un articol pe aceeaşi temă, a covrigilor. Nu mai pun aici numărul şi data apariţiei articolului cu pricina din Dilema Veche, pentru că dumneavoastră, fiind redacţia, ştiţi de fapt mai bine ca oricine ce apare în revistă, când şi cum.

Sau …ştiti într-adevăr?

Şi iarăşi ajung la subiectul misivei; ştiu, am tendinţa să scriu mult, mi s-a mai spus, dar toată poliloghia de până acum nu e întâmplătoare. Sau mai ales termenii presăraţi ici şi colo, precum „intelectuali”, „scrisoare deschisă”, „căutare cu Google” nu sunt întâmplători.

Domnilor, dumneavoastră sunteţi (nu?) o revistă culturală. O revistă serioasă, cu pretenţii¸ care ştie ce scrie, care verifică ce scrie, care verifică sursa citatelor, mai ales dacă e vorba de citate din operele unor oameni de cultură (lăsând la o parte semantica pentru moment, ştim la ce ne referim aici, nu ne referim la definiţia antrolpologică neapărat).  Dar, o revistă de cultură nu se bazează numai pe Google pentru a găsi pasaje din opera unui autor mai mare sau mai mic, pasaje care să ofere suport unui articol. O revistă de cultură, carevasăzică, nu zice „a spus nemuritorul Gambeta”. O revistă de cultură citează sursa direct, nu intermediari.

Domnilor, pasajul citat în articolul despre covrigi NU aparţine lui Mircea Eliade. Aparţine lui Vlad Stroescu. Să citezi un autor fără să oferi sursa directă (volumul şi pagina unde se găseşte acest pasaj, la Eliade şi nu pe o pagină de web oarecare) este o greşeală impardonabilă. Să nu realizezi că citatul tău e opera originală a altui autor şi nu a lui Eliade, e la fel de impardonabil.  Titlul articolului lui Vlad Stroescu poate fi înşelător, dar lectura sa elimină destul de repede orice urmă de îndoială.  Vlad Stroescu face un exercitiu literar si filozofic în jurul covrigului, folosindul pe Eliade ca suport indirect, ca fundal. Vlad Stroescu îl aplică pe Eliade, nu îl citează.

Nu în ultimul rând, să citezi dintr-un autor şi să atribui pasajul altui autor nu e numai impardonabil, este şi furt.

Închei aici misiva mea. După cum vedeţi nu este nimic altceva decât un mesaj de informare, pe care îl veţi trata cum veţi găsi de cuviinţă („to whom it may concern”, carevasăzică). Tot ceea ce sper este să nu îl folosiţi pe autorul articolului dumneavoastră (Dan Nicu, student la SNSPA) pe post de ţap ispăşitor. În final responsabilitatea impunerii unei anumite conduite şi stricteţi în scriere si publicare este a dumneavoastră, stimată redacţie.

***************************************
Cristian Dogaru, MD, PhD
Research Fellow
Division of International & Environmental Health
Institute of Social and Preventive Medicine
University of Bern
Finkenhubelweg 11 – 3012 Bern – Switzerland
Tel +41(0)31 631 36 16
Fax +41(0)31 631 3520
www.ispm.ch
****************************************

understanding interactions between dummy variables

So let’s say we have these burning questions:

1. Does breastfeeding influence lung function later in life?

2. And, second, is this influence different in children of asthmatic mothers when compared with the influence in children of non-asthmatic mothers?

Let’s first put some symbols out, to simplify the problem:

Explanatory (independent) variables:
A = maternal asthma (0 and 1, “no” and “yes”)
B = breastfeeding (0 and 1, “no” and “yes”)

Outcome (dependent) variable:
Y= some lung function measurement, say Forced Vital Capacity (FVC), measured in liters.

c = regression coefficient

For the first question we have this simple equation, which is a linear regression because the outcome (dependent) variable, Y, is measured on a continuous scale (liters):

Y=c0 + c1*A + c2*B

(plus some error e which we can ignore for now);

What do these coefficients mean?
First of all, we have coefficients attached to an exploratory variable (c1….) and a coefficient that’s not attached (c0). c0 is the mean value of FVC when ALL explanatory variables in the equation equal 0 (in our case A=0 and B=0, children of non-asthmatic mothers who were not breastfed). This is the reference category, c0 is also called “the intercept”. The other coefficients (c1 and up) are not mean values anymore, but the difference between a particular group and the reference group.

The typical interpretation is that each coefficient represents the number of units the outcome variable will change (liters of FVC) if the particular explanatory variable the coefficient is attached to changes one unit and everything else is constant (this is important). Since our explanatory variables are dichotomous (having values 0 and 1), the coefficients represent the difference in FVC between A=0 and A=1 (for c1), respectively between B=0 and B=1 (for c2).In other words, c1 is the difference in liters between the (mean) FVC of children of asthmatic mothers and children from non-asthmatic mothers, or the effect of maternal asthma on FVC. This difference is same in breastfed and not-breastfed children. Conversely, c2 represents the difference in liters between the (mean) FVC of breastfed children and not-breastfed children, or the effect of breastfeeding on FVC. Again, this difference is the same in children of asthmatic and children of non-asthmatic mothers.

You can also play with the equation, entering values of 0 and 1 for “A’ and “B”, in all possible combinations; you’ll obtain the following (mean) FVC values in each group (in blue):

B = 0

(not breastfed)

B = 1

(breastfed)

A = 0

(non-asthmatic mothers)

c0 c0 + c2
A = 1

(asthmatic mothers)

c0 + c1 c0 + c1 + c2

The difference between B=0 and B=1 in the non-asthmatic group (A=0) is c2 = [(c0 + c2)-c0]; the difference between B=0 and B=1 in the asthmatic group is also c2= [(c0 + c1 + c2) – (c0 + c1)]. Same arithmetic for the difference between A=0 and A=1

Now, let’s complicate things a bit (and answer question 2), and ask whether the effect of breastfeeding on FVC is the same in children of asthmatic mothers and non-asthmatic mothers. To check that the wise people tell us to introduce, in the equation, a third term, which is the product of the two variables of interest; it is called an “interaction term” (because it is considered that the two variables “interact” with each other). The equation thus becomes:

Y=c0 + c1*A + c2*B + c3*(A*B)

We’ll start by playing with the equation and calculate the FVC mean values in all four possible groups:

B = 0

(not breastfed)

B = 1

(breastfed)

A = 0

(non-asthmatic mothers)

c0 c0 + c2
A = 1

(asthmatic mothers)

c0 + c1 c0 + c1 + c2 + c3

Interpreting the coefficients:

Now the coefficients have a different interpretation, which is not always obvious.

c0 has the same interpretation, the FVC mean value in not breastfed children of non-asthmatic mothers

c1 is now the difference in FVC between children of asthmatic mothers and children of non-asthmatic mothers in the group of not-breastfed children only (the column B=0)

c2 is now the difference in FVC between breastfed children and not-breastfed children in the group of children of non-asthmatic mothers only (the row A=0)

c3 ….what is c3?  – this is where most people get confused. Let’s look at children of asthmatic and children of non-asthmatic mothers and see how breastfeeding is influencing FVC in each of those two groups (you can do it the other way around, how maternal asthma influences FVC in each breastfeeding group).

Non-asthmatic mothers (A=0): the difference between breastfed and not-breastfed children is c2: (c0 + c2) – c0

Asthmatic mothers (A=1): the difference between breastfed and not-breastfed children is c2 + c3: (c0 + c1 + c2 + c3) – (c0 + c1)

It follows that c3 is the additional effect of breastfeeding on FVC in the group of children of asthmatic mothers, on top of the effect in the group of children of non-asthmatic mothers. The effect of breastfeeding is not anymore the same in the two groups (asthmatic/non-asthmatic mothers) as in the previous example, but differs by c3.that

balşic

“la doi cocoşi”, recepţioneră cu ochi negri, soare, mare, balcon spre piscină, piscină pe terasă, terasă spre mare, mare, plajă mică la trei paşi, bolovani în apă, plajă mare la mai mulţi paşi, nisip, umbreluţe, leva, lei, “mă numesc jenică şi vă invit la restaurantul nostru”, castel, grădină, narghilea, cafea la nisip, salată, borş Moscova, borş ucrainian, salată cu fructe de mare, leva, lei, balconaş, rusoaice la piscină cu petrecere “happy birthday”, bere bulgărească, lume, colace, pisici printre picioare la restaurant, dig, români, români, mare, plajă, apă, culori colorate, soare, castel, capelă, grădini, broască ţestoasă, trandafiri, ziduri de piatră, soare, soare. ceva nor la sfârşit, deh.

vacanţă

întâlnirea dintre pământuri

io si Gogu suntem gazde pe rând (elveţiene), mai vin familia Cerbu din America (toţi cinci), Coiotu’ din Suedia (toţi numa’ iel), şi familia Gafta din Franţa (toţi amândoi).
io am făcut ciorbă de perişoare (la comanda coiotului) şi iahnie de fasole, şi am umplut frigiderul de bere. am calculat (cred) care unde dormim – io mi-am rezervat buda, comform unui obicei străvechi.
vineri îl invadăm toţi pe Gogu (el are, pe lângă noi, si doi motani, săracii), şi merem sâmbătă la Lucerna (care ne-om trezi), în următoarea formaţie: Cerbu şi familia în maşina lui Gogu, Gogu si nevasta pe motocicletă, io şi Coiotu cu familia Gafta. motanii rămân acasă şi fac o sfeştanie.

politică corectă

eram mic şi eram la Ploştina şi ploua şi eu fredonam continuu “plouă, plouă, babele se ouă” şi pentru că rima mergea mai departe chiar dacă era vară şi nu ningea, continuam şi eu “ninge, ninge, babele se linge” (versurile de copii nu cunosc gramatică). şi Maicamare mă întreabă “dar de ce tot babele se linge, Cârstinele? zi şi tu ‘ninge, ninge, uncheşii se linge’ ”
unchiaş este un moş, dar îi zice unchiaş.

isn’t it ironic?

don’t you think…

azi am eşit să ud grădina cam târziu, după noo, că am lălăit-o prin oraş. luasem araci mai solizi, că roşiile parcă au înebunit
eram cam îngrijorat că locuiesc într-un bloc de moşi care probabil se culcă devreme şi nu vor să audă forfoetala mea prin grădină… oricum, pe la zece termin si de legat (am legat şi castraveţii) şi de udat, şi încep să strâng furtunul de peste zece metri că robinetul e departe (mă rog, grădina e departe, treabă de perspectivă).

şi s-a pornit o ploaie torenţială ce m-a făcut ciuculete.

powerpoint si capitalism

In disputa dintre Coreea de Sud si Coreea de Nord vis-a-vis torpilarea unui vas sud-coreean de catre nord-coreeni (teoria sud-correana sustinuta de Japonia, da’ nu si de Rusia si China – it figures), cele doo natiuni s-au prezentat la Natiunile Unite sa-si prezinte cazul..
Sud coreenii au venit cu “inclusiv o prezentatie PowerPoint”; Nord-coreenii au venit doar nervosi.

Imi si imaginez pe sud coreeni alegand template-ul potrivit (sobru dar proeminent), facand repede un crash-course pe teme de PowerPoint presntations, numarand si masurand cuvintele si linile de pe fiecare slide. Oare or fi folosit si animations – ceva gen “explode” cand prezinta cum-s-au-intamplat-faptele?

ruşii, frate

în apele din jurul Somaliei (incluzând mai ales golful Aden, traficat la greu de petroliere et comp) bântuie o grămadă de piraţi.

Ca pe vremuri, atacă vasele, iau oameni prizonieri (dacă sunt bogati şi pot fi răscumpăraţi – ransomaţi, cum zicea Tom Sawyer) sau îi omoară (dacă nu’s bogaţi), fură evident toată marfa. Ce mai, piraţii din Caraibe mutaţi în Africa (au rămas şi în Caraibe destui, cică).

O lege a mării spune că în ape internaţionale orice nava militară are dreptul să atace vasele de piraţi, să le ocupe, să le confişte, să îi prindă pe piraţi şi să îi deţină

Problema este dupa aia – ce faci cu piraţii? Secolul dooşunu are o încâlceală de legi şi decrete care face aproape imposibilă judecarea lor.

Aşa că ruşii au găsit o soluţie: au elberat un vas capturat de piraţi, i-au prins pe piraţi, dar în loc să se încurce să îi ducă la Moscova pentru judecată (cu toate complicăţeniile birocratice), i-au pus într-o barcă pneumatică şi le-au dat drumu’ în larg.

Acu’ se pare că piraţii respectivi au murit. Fără procese, fără complicaţii.

Io zic brava ruşilor.

“mai adânc, sandule, mai adânc!”

… aşa striga, ascuţit, madam Rădulescu de la balconul etajului patru către soţul domnul Rădulescu, un domn mai degrabă firav şi agitat, care nu prea putea săpa mai adânc deoarece domnul Rădulescu era, în medie, mai uşor ca lopata şi drept urmare şi dacă se suia pe ea nu prea se înfigea mai adânc.

eu eram coleg de clasă, de la clasa întâi până într-a opta, cu fata lor, Georgiana, singura fată din generaţia mea şi cea de după mine (io zis şi Chitinoţ, Sandi, Dragoş, Niculae, Danezu, Ceaceari, Bobiţă zis şi Bubanu, Adi Petre, fraţii Busuioceanu şi alţii) şi prin urmare crescută băieţeşte, cu fotbal, indieni şi caoboi şi jocuri de’a nemţii. îmi aduc aminte vag că în clasa întâia Georgiana cobora dimineaţa de la etajul patru la mine la doi să mergem împreună la şcoală.

era primăvară şi domnul Rădulescu săpa bucata de grădină pe care şi-o (auto)alocase, la un loc cu ceilalţi locatari, în spatele blocului, acum mai bine de patruj’de ani. patruj’ de ani e de ajuns pentru simţul ăla de proprietate genetic din noi – nu cred că ar visa cineva să intre în grădina altuia să o aloce fără să i se dea voie, deşi tehnic şi juridic loturile nu aparţin nimănui concret. iar dacă ar visa ar lua lopeţi în cap ca în Rebreanu.

primăvara asta mi-am luat şi eu în primire, aici în Berna, lotul alocat de către proprietarii blocului, adică municipalitatea, chiriaşilor. ante-chiriaşii mei, studenţi, nu fuseseră deloc interesaţi în grădinărism (să rimeze cu trăirism, vorba lu’ Turambar), şi după un an de crescut bălării şi avertisment de la primărie că să facă ceva cu bălăriile că nu dă estetic la oraş, au cedat lotul unei familii din blocurile vecine. cu ajutorul şi intermedierea vecinei de palier (singura de pe scară care vorbeşte engleză), am intrat în contact cu familia cu locaţia în gestiune. sau, de fapt, au intrat ei cu mine, sunând la uşă şi spunându-şi păsul. că e grădina mea şi am dreptul, normal, dar nu am putea sa ne înţelegem cumva?

hehe, la Rovine în câmpii, e o familie de turci, tata-mama-şi-copilul. cum nu prea ţin io pici d’astea istorice am fost de acord să împart jumătate de grădină cu dumnealor.

Toshiko nu a strigat de la balcon să sap mai adânc (una că e total fotă la ale grădinăritului, s-a uitat cu interes sidefat la sculele de grădinărit ce le-am luat, mândru nevoie mare, de la Migros Do It+Garden), ci a imortalizat evenimentu’ ca un japonez ce se respectă, adică digital şi în culori.

domne, l-am lăsat pe turc să-şi aleagă jumătatea (grădina mea e  toată, şi aia albastră şi aia roşie), şi şi-a ales jumătatea albastră. a ştiut el de ce. io am avut de săpat bucata aia cu iarbă (iniţial zisesem că o las de grătar, da’ poormă m-am gândit că probabel o să fac doo grătare maxim tot anul, mai bine le fac pe balcon grătarele sau în parc). bucata cu iarbă a durat vro doo zile să o sap (câte doo-trei ore pe zi), că la fiecare împunsătură trebeia să mă aplec, să iau bucata săpată – iarbă şi rădăcini – să o scutur de pământ şi să arunc bălăriile întrun morman care repede a crescut ca făt-frumos cât alţii’ntr’un an (ăla din capu’ meu).

bucata ailaltă, fără iarbă, zic he-he, o sap în juma de oră. ţi-ai găsit. de acolo am scos nişte cataroaie unele cât capul meu de mare (fără figuri de stil), pe care le-am făcut morman sub pom, peste ele am aranjat alt set de bălării (am împărţit grămada iniţială în doo), si a ieşit aşa o platformă, plus neşte cataroaie decorative în metrul pătrat în care am pus “flori alpine” şviţere – se văd toate astea într-una din pozele de mai jos sau din stânga-dreapta, pe unde s-or fi nimerit în post. cataroaie în care am reuşit să îndoi dinţii cazmalei (zic “dinţii” pentru căcazmaua are patru colţi ca o furcă, laţi aşa la un centimetru şi groşi la juma de centimetru, o invenţie tare bună că ajută la afânarea pământului când întorci brazda).

aşa. cum ‘ceam şi cum vedeţi, Toshiko a documentat fenomenul. în una din poze apare şi vecinul domnul Schneider, care îmi zâmbea într-o germană fluentă, văzându-mă cum şterg râuri de sudoare de pe frunte cu prosopelul-batistă, “Warme, warme, Ja?” – “Ja-Ja”, zic şi eu, total de acord.

am apucat să plantez numa’ jumate, aia care era cu iarbă, că de eri veniră ploile, ca’n romanul lui Louis Bromfield. ş’aşa ce seminţe luasem io, prudent, abea au ajuns pentru jumatea asta. am pus aşa: flori (am găsit nemţoaice, domne, nemţoaice, de avea ţăţica Neacşa la Ploştina o frumuseţe, iete că am uitat cum le zice în nemţeşte, tre’ să ma uit pe plic), salată verde, ceapă, căpşuni (sau mai degrabă fragi) pentru Toshiko, mărar-şi-pătrunjel şi, aaaaaaa! am găsit leuştean! răsădit! îi zice Liebstöckel pre limba lui de aici, sau Maggikraut. am mai pus ceapă şi morcovi. şi urmează castraveţi, roşii, şi poate ceva vinete?. plus că bucata aia lungă din mijloc, aia cu ceapă verde, e a turcului care a promis ca o scoate în iunie, când o să pun şi eu ceva mai tomnatec (varză?..habar n-am, o să mă consult cu tata).

arată frumos grădina acu’, săpată şi parţial aranjată, iar o bere baută la coada sapei nu e bătuta de nimic. ce-o şi răsări, om trăi şi om vedea, mai ales că am pus seminţele cum m-am priceput si io, fără să măsor adâncimi. arbacicul, măcar, l-am pus cu moaţele în jos, că povestea mama că nu’ş cine l-a plantat cu ele în sus (ca’n bancul cu politiştii care plantau pomi sub oblăduirea sergentului care striga, la răstimpuri, “cu verdele’n sus!”).

nu vă uitaţi că în ultima poză brazda pare cam inegală, am mai ajustat un pic marginea după ce udasem şi am tras pământ uscat peste, d’aia se vede aşa.

vecinul turc e adeptul grădinăridului nemţesc, cu brazde-cutii demarcate de scânduri. io fac cum am învăţat de la tata, sap totul dintr-o dată şi dupe aia fac brazdele din săpăligă cum le vreau io de mari.

PS se vede, supt pom, decoraţia ornamentală cu cataroaie? – acolo am pus florile alpine elveţieneşti. ce văd si platformele de iarbă-şi-rădăcini ce se vor face, sper, compost pâna la anu’.

the revenge of the sith

ce şi-au zis islandezii:
“băăă, ‘vă muma’n cur, aţi venit cu criza peste noi, ai? bănci şi alea. şi gata să ne băgaţi ţara în faliment, ai? ‘vă muma’n cur. pă noi, mă, pă noi să ne falimentaţi?!? ‘r’aţi ai dracu’ cu criza voastră, hai să vă arătăm noi criză.
na-vă.
mai vreţi bă criză, mai vreţi?!?”