frați români

de dincolo și de dincoace

înainte de a arăta cu degetul. sau degete.
înainte de a vocifera plin de righteous indignation
înainte de’a o da’n bășcălie

întreabă-te, tu însuți, tu însăți:
ai o etică a muncii după care te ghidezi?
ai o etică în general după care te ghidezi?
ai un simț adevărat al responsabilității și al responsabilizării?

fără mâini întinse, “să mi se dea!”
fără șmechereală?
fără “lasă că merge și așa”?
fără “i-am păcălit!”
fără victimizare nenecesară?
fără văicăreală?
fără complicitate comodă?

personaje celebre

de care m-am ciocnit

********
la mare, prin anii…hâm, cât să fi fost? anul în care a cunoscut-o Marian P. colegu’ de cameră pe viitoarea nevastă. eram vro anul patru, să zic.
cum am ajuns la mare vara aia e altă poveste
eram la brațetă cu Simona, sora viitoarei neveste a lui Marian P., prin Costinești. mă trage brusc de mânecă și-mi tot șoptea ceva cu colțul gurii, încercâd să (men)țină o față impasabilă. “uite, uite, în față… nu colo, dreapta.. lângă jipul ăla..”
“hă?”
un cot în coaste; îi urmăresc privirea, treceam pe lângă unul mai namilă așa (cam toți sunt namile pe lângă mine, înălțimic vorbind), sucesc gâtul și mă uit în ochii (ochelarii) lui, de aproape. era ăla de la Timpuri Noi, Artan, deja zâmbea că văzuse interplay-ul dintre noi
“aaaaaa”, zic, dumerit.

********
pe holurile spitalui Colentina, pe la început de an 2000, venit în vizită la surora mea (avea o colegă de salon, o puștoaică de vro 16 ani, dată în mă-sa, povestea cu ce tot felul de celebrități se învârte, i-a zis sor’mii după o vizită a mea, “simpatic fratele tău!..” – sore’mea, în gând: “ja de’aici!”, adicătelea mâinile jos)
pe holuri, deci, un Marcel Iureș îngândurat, vizita probabil o rudă/prieten

********
prin cartierul Tei, habar n-am ce an eram, nici ce căutam p’acolo (îl vizitasem pe Chief probabel), per pedes apostolorum fiind, și tocmai trecând pe lângă un set de telefoane publice. oprește un taxi lângă mine, (sau era deja oprit?..), și din el se dă jos Ștefan Hrușcă. nu mi-a cântat un colind, m-a intrebat dacă am o fisă de douăzeci. pe vremea când telefoanele publice mergeau cu fise de doozeci, deci putem oarecum să calculăm și data. cu mare părere de rău nu aveam

********
pe tipul de la grupul Vouă, Radu Gabriel, l-am întâlnit în timpul stagiului de la Giulești, făceam neonatologie acolo, cu doctorul Dâmbeanu et comp. (mi-a scris recomandare pentru America), ehe, acolo a născut și sor’mea pe fina, doctorița nu-mai-știu-cum-o-cheamă aflase că naște sor’mea și întreabă dimineața “unde e sor..ah, iote-o, ce mai întreb, uite-te la ochi”
îi născuse nevasta și, conoscut fiind, l-a băgat doctorița de gardă la Terapie Intensivă să-și vadă copilul (prematur parcă, d’aia era acolo). io și io în halat p’acolo

cum fac io sarmale (rețetă pentru blegoo)

poze n-am încă, da’ o să povestesc pe scurt cum am făcut io sarmale la Francezia când am vizitat pe amicul R. acu’ o săptămână.

noi am luat cam la un kilogram de carne de porc, tocată. cel mai bine este să o iei halcă, o carne mai grasă, și să îi pui pe măcelari să o toace în fața ta. io n-am încredere în pachetele de carne gata tocate.
mai trebe și o bucată de șuncă afumată, până la juma’ de kil, speck cum spun nemții, sau bacon, ca în poza asta.

care și ea se toacă. nu toată, păstrezi felii să pui în fundul oalei și între straturile de sarmale
dacă ai cuțit bun se recomandă tocatul la cuțit, ca să nu se strivească, și să rămână oleacă mai mare așa. amicul R. nu avea cuțit calumea, un fel de glumiță cu mâner, așa că a durat juma’ de oră numai tocatul șuncii. n-a fost bai, că aveam companie și’un vin lângă mine
de fapt facă vrei să fii purist, toci și carnea tot la cuțit, fâșii-fâșii, șireturi-șireturi și apoi cât poți de măruntă. avantajul e că nu se strivesc fibrele din mușchi, să se facă pastă.

sare-piper-cimbru-mărar (uscate) dupe gust. olecuțică de boia de ardei.

din timp pui o ceașcă de orez într-un castron cu un pahar de apă peste el, la înmuiat. până termini tu tocatul și prăjitul, orezul a supt toată apa și e numai bun.

ceapa (cam una-doo, potrivit de mari), io o călesc înainte; io o pun în uleiul rece (tocată mărunt-mărunt) în tigaie și încet-încet o coc la foc mic, toc o roșie mică la cuțit peste ea, dupe care o dau deoparte să se răcească.

booon, ai îngredientele toate: carne, șuncă, ceapa prăjită, sare-piper-cimbru-mărar, orez înmuiat.

se amestecă ușor, frământat în vas adânc, întorcând carnea de pe margini către centru și apăsând, apoi strângând să-ți iasă carnea printre degete. pe măsură ce amesteci adaugi olecuțică de ulei (ceva bun nemirositor – nu recomand p’ăla de măsline) și vin alb bun. multișor, cel puțin un pahar mare. tre’ amestecat bine să se înglobeze. carnea trebuie să fie umed-lucioasă, și să miroasă bine.
alt secret, poți pune olecuțică de zeamă de varză în carne, doar un pic, să o ia gustul și pe dinăuntru.

acu’ îți trebuie să te ocupi de varză, cât se liniștește carnea și se împacă alea între ele.

am uitat sa precizez ca am folosit varza murata sarbeasca, gasita la Migros, iote:

tre’ să desfaci foile, să fie potrivit de mari. dacă sunt prea mari, le tai în două, pe lung, și scoți parte din vâna aia centrală, dacă e prea groasă. pui foile frumos pe farfurie, una peste alta, resturile (cotoare, margini, foi rupte) le pui deoparte să le toci.

boon, umplutul acum. filozofie mare. se ia carne cam cât în căușul degetelor, se pune pe varză la un cap, se rulează jumate, sa împăturesc marginile peste, se rulează până la cap. io aici fac așa: sarmaua în c ăușul mâinii stângi, strânsă bine în pumn (fără să o storcoșești de tot, bun înțeles), iar cu măna dreaptă apeși cu degetul mare la un cap și restul celorlalte degete la celalalt cap, să se îndese bine sarmaua fără să se desfacă.

în oală ai pus deja ulei, felii de slănină pe fund și un strat de varză tocată. așezi sarmalele una câte una, roată, până se acoperă fundul, apoi un strat de varză tocată (mustind de zeamă), și tot așa.
deasupra termini cu strat de varză tocata, altă lume toarnă și oleacă de suc de roșii mai gros. dacă mai ai zeamă de varză o torni pe toată în oală peste sarmale, dacă nu pui apă cu sare – să fie acoperite sarmalele.

capac și la cuptor la foc potrivit. io le-am pus la 200 grade celsius (asta’i vro 390 F), trei ore. le-am luat capacul și am mai lăsat juma de oră, să se rumenească-usuce un pic deasupra, și să ia culoare.

se servesc cu vin roșu bun. să nu vă prind cu bere.

și na, iete poze de acu un an.

vin roșu (sau alb)

domnilor, cine v-a spus că pentru gătit puteți folosi un vin mai de calitatea a doa-treia așa, v-a păcălit rău.
la fel pentru vin fiert.
turnați în oală ce-i mai bun.

io tocma’ am descoperit un vin roșu franțuzesc icstrem de bun, și anume CUVÉE TRADITION de Château Signac (2007), un amestec (cica) de Grenache, Syrah, Cinsault, Carignan, Mourvèdre si Counoise.

vichendul ăsta cre’ că fac sarmale, o să caut un vin alb pentru turnat în dânsele; lângă o sa pun altă sticlă de Cuvee tradition-ul de mai sus