(începusem povestea asta pe laptopul inchiriat la receptia hotelului din Tokyo…trebuia sa am grija sa schimb layout-ul tastaturii, ca altminteri as fi scris cu caractere d’alea d’ale lor 課m朝かれヴぁさじか)
asa.
in Japonia toate obiectele vorbesc, electronic dar cu voce suavă de japonezoaică, cu tine: liftul îţi spune o gramadă de chestii dupa ce te sui în el (habar n-am ce, asta pe fondul melodiilor liniştitoare); scara rulantă îţi spune şi ea o gramadă de chestii, mai ales când eşti gata sa ajungi la capat (probabil iti spune sa fii atent sa nu cazi in cap); maşina automata de bilete de tren începe a vorbi cum ajungi in faţa ei (ba uneori apare unu’ animat care se înclină); ATM-urile vorbesc şi ele cu tine, nici nu apuci sa bagi cardu’. electronică? – păi am vazut supermarket-uri în care etichetele cu preţul de pe rafturi, din dreptul produselor, erau ecrane mici cu cristale lichide (bănuiesc că sunt controlate de la distanăa); am văzut chiar numere de înmatriculare care erau de fapt ecrane electronice. aparatele de marcat de la tren si metrou funcţionează in ambele sensuri (poţi să intri şi să ieşi prin acelaşi – în Japonia trebuie sa ai grijă să păstrezi biletul după ce intri la tren/metrou, că trebuie să-l marchezi şi la ieşire; în cazul in care ai mers mai mult decat preţul platit, există maşini speciale, numite “fare adjustment machine”, sau “aparat de ajustat preţul”, unde te duci şi plăteşti diferenţa); cel mai convenabil la tren e să foloseşti cardul “Suica”, pe care pui bani şi cu care treci prin aparate fără să mai scoţi cardul din portofel.
grija pentru detalii:
– peroanele de tren şi metrou au marcate locurile în care vor ajunge uşile vagoanelor, cu tot cu numărul vagonului, şi nişte săgeţi care arată unde ar trebui să aştepte cei ce vor sa urce ca să nu se încurce cu cei ce coboară. lumea aşteaptă în general în ordine, ca la coadă
– la cafenea am vazut rastel de umbrele în care puteai să-ţi bagi umbrela într-o pungă special întâi, să nu picure apă în rastel
– pe peroanele de tren exista niste cutii speciale, speciale, marcate, în care personalul trenului (şi numai ei) au un cârlig special cu care pot ridica obiecte cazute intre linii
– scările de la metrou şi tren (alea normale de ciment) sunt marcate cu “sus” si “jos”, cu sageţi si cuvinte, pentru a regula fluxul pasagerilor în mod fluent; în Japonia se merge de obicei pe partea stângă a direcţiei de mers (mă refer la mersul pe jos), dar scările astea aveau “sus” şi “jos” şi pe stânga şi pe dreapta, probabil calculat în funcţie de flux?…
– toata lumea stă pe partea stângă a scarii sulante, şi urcă pe partea dreaptă, dacă se grăbesc. fara excepţii
mda, trebuie sa fie foarte fain Tokyo.
e orasul pe care vreau sa’l vad cel mai mult dintre toate.
deocamdata, orasul cel mai estic atins e Chisinaul. Sper candva sa ajung si eu sa vizitez orasul acela..si nu numai..
ps: sper ca te intorci domle si nu te muti pe acolo, ca tre sa fac cinste prin federerland cand ne’om putea intalni!
pana una alta, distractie si vacanta faina!
păi m-am intors deja, povestea e de prin ianuarie, rămăsese pe la ciorne….
da, japonia e fascinantă, tokyo la fel, şi dacă vizitezi Japonia trebuie musai să te duci la un ryokan, han radiţional japonez
ca de obicei, poze
http://goo.gl/0wqkC
faine fotografii…
sa fiti fericiti!
Și nu era bre frig în ianuarie acolo, la malu’ oceanului?
(peseu: vezi băh, că nici acolo n-are oamenii șifoniere? :))
Numa’ voi europenii… șifonier în sus, șifonier în jos)
păi având în vedere că Tokyo e la 35 grade latitudine, si provincia Izu e la 34 (adică mai la sud de sudul Italiei, cam prin Tunis), nu era foarte frig. Ce-i drept zilele alea a fost mai frig ca de obicei, pe la vreo 2-3 grade, dar în apele alea termale care au spre 40 grade e un deliciu, trebuia să ies din când în când să mă răcoresc.
peseu: ba’ au şi japonezii şifonier, numa’ că’s mai mascate. le au proptite în tavan să nu pice la cutremur
Chestia cu scara rulantă așa se poară și la München, numai că circulația e pe dreapta, adică cine se grăbește merge pe stînga și cine nu stă pe dreapta. Japonia are circulație pe stînga, ca englezii, pare-mi-se?
japan, da, ca inglejii.
e şi o poveste în spatele mersului pe partea stângă-dreaptă
Si-n Canada tot pe stanga se merge pe scara rulanta. Ce zici ca e cu povestea aia cu dreapta-stanga?
Tapirul, sotia ta e originara din Japonia? Sa fiti iubiti si fericiti. Esti inca si mai curajos ca mine! Ca stiu ca nu e usor du diferentele culturale…
multumesc, da, e mai complicat cuculturile astea diferite…plus ca e femeie….
in Japonia se sta pe stanga (pe scara rulanta) si se merge pe dreapta. pe strada se merge, in general, pe stanga, dar am constatat ca se respecta mai putin chestia asta (la cata aglomeratie este nu prea ai cum). aici in Berna trebuie sa o trag pe Toshiko mai mereu pe partea dreapta (desi am constatat o chestie, o puteti experimenta: daca va grabiti si mai ales daca aveti si bagaje voluminoase, e mai eficient sa mergi in contra-sens, pentru ca oamenii te vad venind si daca ai si bagaje in general te evita, curentul se muleaza in jurul tau ca apa unui rau in jurul unei pietre)
Traiasca poporul japonez !
Am si eu o intrebare despre obiceiuri japoneze si o intrebare tehnica.
1. am inteles ca japonezii sunt cam obsedati sa ajunga ei primii la o intalnire, adica daca e stabilt randez-vou-ul la 5.00, unul vine la 4.45 ca sa-l bata pe celalat care probabil o sa vina doar la 4.50. E adevarat ? Intreb din cea mai mare curiozitate pentru ca am observat un oarecare fel de iritare/annoyance din partea lui D. cand a vazut ca tot eu ajunsesem inaintea lui la intalnire cam cu 3-4 minute si a doua oara, si mi-am adus aminte de japonezi si m-am gandit sa te intreb pe tine despre asta.
2.te-am interpelat si pe Vlad (Dulce Mahala) pe Vanghelie, dar nu stiam cand si daca mai vii pe acolo azi: eu de azi dimineata nu mai pot accesa Mahalaua de acasa de la mine, doar de la serviciu, si orisicat as lenevi eu aici in Norvegia, totusi prefer sa citesc blogurile seara acasa nu in timpul serviciului. Deci ce sa fac ? E vina serverului tau si a IP-ului meu de-acasa care sunt incompatibile cumva ?
P.S. Sper ca nu te-ai ofticat cumva pe mine in mod ridicol de micile intepaturi pe care le-am aruncat catre unele comentatoare de pe Vlad. N-am avut in nici un caz intentii chiar atat de jignitoare, eu mereu vreau sa clarific cat mai bine pozitia mea, dar vad ca tot prost iese pana la urma. Nu ma plac fetele pe care le plac eu si invers.
Astea-s detalii. Problema este daca poti sa manânci cu betzele alea. Ca eu sushi îl iau tot cu scobitoarea sau furculitza (pe care o cer!) ca sa-l trec prin toate sosurile. Noroc cu sake-ul unde nu-s probleme.
Dan, am (aproape) 10 ani de antrenament, mănânc cu beţişoare şi în somn 🙂
am stat şi am cugetat, de fapt mişcarea de apucare cu beţişoarele e mai naturală decât aia de împungere cu furculiţa.
Inseamna ca n-am cugetat destul. Cea mai naturala miscare este cea de apucare a paharului. Ceea ce cu betisoarele nu se poate. Iar cu o “coasta de bou” nici atâta.
Re. “astea-s detalii”- daca te refereai cumva la eticheta ritualizata a intalnirilor si interactiunilor dintre diferiti oameni japonezi, astea sunt esente nu detalii
Dan, perfect de acord cu paharul, desi as extinde si la sticla.
Da, ne trebuiesc cinci betiloaie si la pahar si la coasta de bou, dar la chestiile alea delicate de le face sotia pentru antreu de ne furisam noi sa le gustam inainte sa vina musafirii apucam cu degetele, delicat, nu infigem degetele in ele (in afara de cazul in care e intuneric in camara si ne repezim fara sa mai aprindem lumina)
La Sfîntu Gheorghe un pogor de ciori anunţă înserarea, porumbeii guruie speriaţi că le halesc alea ouăle, iar băieţii pe motorote caraghioase aleargă să ducă mîncare la domiciliu. Iar cu beţişoare nu mănînc, mi se pare mult prea snob. Mănînc cu mîna, iar sosul îl torn pe gît, cînd e bun. Asta e, orice cultură porneşte de la degete, cred.
Măi, de mult am vrut să te întreb, dar am tastat aiurea şi s-a pierdut comentariul. E adevărat că înăuntrul fiecărui Buddha e un ăăăăă, penis erect? Te-ai însurat în faţa unui penis wanna be, sau ce? Scuze, însă Japonia nu e chiar judeţul meu.
nah, m-am însurat într-un templu shinto
Buddha, nu şti, dar m-aş mira, penis alea e mai la hindusi cred.
apropo de Bdddha, că mi-ai adus aminte, un coleg de cămin in studenţie vine cu o mutră extrem de satisfăcută înapoi în cameră, după o vizită la budă. la care alt coleg, ei, ce-i cu tine, ai atins nirvana prin buda?
Ba nu, îţi doresc toate tradiţionalele, însă am citit că Budhha are un punct de echilibru. Şi anume pula. Zău.
nu e, bre, ăla e Shiva, Buddha spunea ca totul e suferinţă, inclusiv aia.