pentru cine vrea şi pofteşte.
o scriere de pe cafeina dot ro mi-a reamintit o idee mai veche.
şi anume să facem o listă cu unul-două-nouă obiecte de le-am cumpărat la un moment dat (sau ne-dat), ob’ecte pe care le-am folosit într-adevăr. dacă nu te poţi gândi la un astfel de ob’ect, e cam grav….că iote io, am un abula rasa, ca nu mă pot gândi decât la ibricul roşu, fix ca ăsta de aici, cumparat acu’ un an jumate de la o tărăbuţă din piaţa de la Hale din Ploieşti şi cărat în Elveţia la bagajul de mână. fac zilnic cafea in el, dimineaţa, plus ceai, vin fiert, hot apple cider, et caetere. a, şi mai am o gentuţă d’aia de umăr, mică, de-i zicea “borsetă” când eram io mic, cu ea mă duc la servici cu sandvişul în ea, cu ea în oraş, cu ea peste tot. şi să mă baţi dacă mă mai pot gândi la ceva….
a doua leapşă e aşa, să povestiţi ce voiaţi să va faceţi când eraţi mici şi, doi, dacă v-aţi schimba brusc cariera, ce v-aţi face acum. io unul voiam să mă fac macaragiu, şi acum m-aş face bucătar profesionist, să fiu Maestrul Tapirul laIron Chef America, alături de Mario Batali, Masaharu Morimoto şi Cat Cora.
Pingback: neaţa | Sertarul cu fluturi
Am si io ibric rosu, da’ varianta cilindrica, nu tronconica. Si eu fac cafea la ibric.
Obecte- ceasul meu preferat Phillip Stark caruia i s-a rupt bratara si nereusind sa o repar am facut atata tam-tam, ca mi s-a facut cadou unul identic. Mobilele. Am cateva piese de mobilier pe care le-as lua si daca ar fi sa ma mut in Honolulu’. Si lampa mea Noguchi. De fapt am multe, dar ma opresc aici. Ma rezerv pentru leapsa. 🙂
da, uite, ceasul de mână primit în dar de la Toshiko acum vro şase ani, nu mă despart de el
Pai vezi domne’ ca mai gasesti? Ia mai gandeste-te! 🙂
Uitasem partea a doua. cand eram copil voiam sa ma fac de toate, dar cea mai persistenta a fost ideea de preoteasa, sugerata repetat de creatorul popular anonim(babele de pe sant) la bunica la tara si preluata rapid de mine. Adaugam intotdeauna: “pentru ca vreau sa mananc copane”. E drept ca eu am fost copil mult inainte de ’89… 🙂
mai e şi partea a treia, cora: ce ai face dacă ţi-ai schimba totalmente cariera?
E clar acum ca citesc la suprafata…
Eu doar am schimbat-o acum vreo 5,6 ani si ma gandesc serios sa o reschimb… sunt atatea lucruri interesante de facut intr-o viata. Acum ma gandesc sa ma reprofilez pe moda/design/arta, inca nu sunt sigura ce, sunt in sondari de piete… :))
Bucatar prof. n-ar fi rau, sa fii invitat de cele mai mari restaurante din lume…
Am fost – sunt – aşa supăratăăăă…
Da’ niciodată nu rezist la lepşele tale, că e cu parfum de demenţă copilărească, cînd nu eram nici unul dintre noi coborîţi de la buric în sud. Eram suflete, aşa, cam cum e dulapul…
Eu vroiam să mă fac marinar, foarte tare. Tata: Nu că nu se poate. Sau aviator foarte tare: Nu se poate nici aviator. Bine, mă fac balerină. Tata: Fata mea, nu vezi că eşti cît iapa Primăriei? Eram, ce-i drept, un copil crescut, aproape că nu m-au primit în clasa I. Mereu mă distrează teribil poveştile maică-mii, dar eu scriam, citeam, inventam, creşteam la cinci ani. No.
Dacă nu aş fi citit de cînd mă ştiu, nu aş fi putut să mă fac nimic altceva. Am mîini care fac lucruri şi minte care înţelege prize şi motoare. Cred că asta aş fi vrut să fiu, dacă nu ar fi existat cărţile, să repar motoare de maşini sau/şi ceasuri. Ceva cu metal, în orice caz. Să lucrez cu forţe, fizică mecanică. Cred. Însă habar n-am, de vreme ce lucrez păreri. De forţe. :-))
Stiloul meu negruuuuu, chinezesc, cu peniţă -cică – de aur. Mi-a fost furat în tren. Dar asta e o poveste, care ar trebui scrisă…