japonezii sunt foarte simbolici. și niciodata (sau nu foarte des) nu se referă direct la obiectul discuției – îl reprezintă prin simboluri, abordări oblice, sensuri indirecte
de aici două consecințe:
1. de câte ori declară sau întreabă ceva, sensul real nu e cel exprimat. trebuie să fii atent la nuanțe, la sensuri printre-rânduri, la aluzii.
2. de câte ori tu declari sau întrebi ceva, indiferent cât de direct și fără-sensuri-ascunse este declarația ta, ei le caută, sensurile ascunse, aluziile și nuanțele.
trebuie să cugeți atent, încercând să fii japonez
e invers ca la bani; la ei daca dai/primesti bani e clar de ce, pentru ce, cu ce ocazie; la noi trebuie sa gasesti sensurile ascunse, aluziile, nuantele…
deci daca sotia vrea o pereche de sandale incepe prin a-ti spune ca e cald si soare-afara… iar tu incepi sa te intrebi ce vrea: pantaloni scurti, rochie, papuci, concediu sau simplu, sa deschizi aerul conditionat… 🙂
Apropo, iti sta bine in rochitza alba cu flori. :))
știu. Yoshie mi-a spus (și Toshiko a întărit), când ne-am întâlnit în Asakusa, că “you blend in!”
am muacă de samurai, carevasăzică. Yabu-sama:
@ mosu:
păi la ei, tradițional, banii îi dai nevestei și după aia bați cu palma în masă, seara: “o-sake!!!”
adica care va sa zica nu iereai tu, ci nenea cu seppuku?
Lasă frecțiile, pune poza cu tine în costum de sumo.
ce-i blegule, a’nchis la imed? e inventar?