—la 10 ani eram – evident – în Ploieștiul meu natal. probabil că am avut o mică petrecere cu tortul mamei și vecinii Nicu și Dragoș
—la 20 eram la București deja, primul an de student, primul an de “om trăind pe cont propriu”. am dat prima petrecere (dintr-un șir de multe) în camera din E (pe care am golit-o în prealabil de absolut orice)
—la 30 de ani eram în Corvallis, în Oregonul coastei de vest a Americii. oare cum am sărbătorit?…
—la 40 e rândul Bernei elvețiene. ieri a nins, astăzi e alb. eu încă nu.

paralela 45 trece prin toate locurile astea.
și în cinstea ei, o scriere mai veche:

*****
Paralela 45
(ce trece prin Ploieştiul meu)
se zbate neputinciosa
intre furie şi disperare.
-“Pai nu-i correct”- zice –
aşa, la mijloc.
Tu, Polule Nord,
tie iti convine.
Stai aşa, maiestuos,
cu urşii si ghetarii tai,
pufaind ceata de viscol
si aşteptând
ca vreo noua expeditie
sa-nfiga vreun steag national
sau multinatinal
pe umerii tai.
Iar tu, Ecuatorule?
Dupa ce ca eşti cel mai lung,
determini emisfere,
şi stabilesti anotimpuri,
mai ai şi de toate,
inclusiv
zapada lui Kilimanjaro.
Eu?
Eu stau cuminte, aşa,
cu nume de restaurant
cu mici, bere şi vreun şprit
şi ma întreb
ce caut eu aici?
Mai bine ma duc pe Marte,
(ce daca e roşie)
Ma duc acolo
şi m’apuc asa, de capul meu,
sa împart emisfere, stratisfere
şi – cum ar fi? – vreo biosfera.
Întâi şi-ntâi
aş face un anotimp cu zâmbete
pe care l-aş plasa aleator
pe chipul tau.
Aş amesteca ploile de vise
cu mireasma parului tau,
şi aş face sa erupa ici-colo
câte un fior.
Pe urma, incet,
aş adormi cu capul in poala ta
visând visele tale,
şi ale mele, la un loc.

****