într-o marţi Madelin se mira – printre altele – de un articol al domnului Pleşu dintr-un număr recent al Dilemei Vechi, intitulat Despre scris. Discuţia de la Madelin a deviat, însă, odată cu manevra -dealminteri reuşită – a domnului Alex. Leo Şerban de a împinge discuţia către subiectul dumisale preferat din ultimul timp, şi anume presupusul conflict blogher-creator pe hartie, într-un repertoriu “noi şi ei” banal prin universalitatea sa, în timp şi spaţiu. Discuţia a luat proporţii catastrofice şi a eşuat banal în adjective.
Reiau aici nedumerirea lui Madelinei, adăogând-o şi pe a mea: totuşi, de ce îl dereanjeaza pe domnul Pleşu că se scrie mult? Şi, de unde ştie domnia sa că se scrie prost? Dacă a folosit, pentru alegera eşantionui reprezentativ, ratingul atunci zic şi eu ca Madelin, poate că domnul Pleşu e ageamiu în ale internetului. Dar nu cred, totuşi, că domnul Pleşu ar fi ageamiu, cred că pur şi simplu domnia sa asociază direct, în ecuaţie, mult cu prost. Sau poate că nu? – domnia sa zice, citez, “se scrie prost, dar se scrie mult.” Verdictul pare că e dat deja, se scrie prost şi, colac peste pupăză, se mai scrie şi mult. Se scrie prost, domnia sa uită să precizeze, cum? Ca medie statistică? – mă întreb cum se calculează asta; cei puţini care scriu bine scriu de fapt prost? Ce anume înseamnă “prost”? Întreb nu pentru că nu aş avea eu vreo definiţie, dar aş fi fost curios să aflu definiţia domnului Pleşu. Care, am constatat spicuind prin articolele domniei sale în Dilema Veche, pare a fi nemulţumit de absolut orice. Se scrie mult şi prost, se citeşte puţin şi prost, se face gălăgie pe stradă multă şi proastă. Etc. Toate acestea fiind, în analizele dumnealui, cacteristici româneşti şi, mai ales, caracteristici ale timpurilor de acum.
Domnule Pleşu, aş întreba, dumneavoastră de ce scrieţi săptămânal la revistă ? Am-n’am ceva de spus, până miercuri trecute fix eu trebuie să scriu. Nu mă refer la operele cele mari (deşi chiar şi aici unii au dubii şi întreabă întrebări pertinente), ci la articolăreala asta săptămânală de dat cu biciul în români. Întreb, pentru că poate acolo se află şi unul din răspunsuri. Se scrie mult, şi ce dacă? Pleşu scrie săptămânal banalităţi (proaste. Şi multe.), şi ce dacă? Foarte bine că se scrie. Cineva ar putea argumenta ca domnul Pleşu nu critică, doar constată – aşi. Domnia sa critică, superior, şi ne dă şi o lecţie la sfârşit. Care apropo de lecţie, domnia sa spune
În realitate, scrisul nu e niciodată o operaţiune de „execuţie“ tehnică a unui proiect prealabil. Oricine a practicat, intensiv, exerciţiul scrisului, ştie că el nu e punerea (finală) în pagină a unei căutări, ci căutarea însăşi….etc
Asta se aplică şi articolelii dumnealui de duminică? Hm.
Şi de fapt aş mai întreba ceva. La Păltiniş, când vă adunaţi şi scriaţi, de ce o făceaţi? S-a scris atunci numai bine? Şi a fost rău că s-a scris, fie şi prost? Şi întrebarea mea cea mai mare este, dacă pe vremea Păltinişului venea cineva, zâna bună să zicem, ar fi transplantat în România, brusc, Internetul, nu s-ar fi întâmplat acelaşi fenomen, de luare cu asalt a internetului de către grafomanii pitiţi pe la Păltiniş? – ba io cred că da, şi ar fi fost mai bine pentru cultura românească de azi.
Eu cred că de fapt wandering elf are dreptate (şi madelin), nu e vorba că se scrie mult, ci e problemă că se scrie necontroloat de domniile lor (teoria lui wandering elf); se scrie mult pentru că nu se scrie pentru bani (teoria lui madelin), la fel cum pe vremea Păltinişului acei entuziaşti scriau din entuziasm, şi nu pe bani. Se pare că domnul Pleşu a cam uitat entuziasmul ăsta juvenil/adolescentin, ancorat fiind în sinergismul faptelor unei gazete care trebuie să producă şi să se reproducă înainte de deadline. Şi mai e şi teoria mea, că se simt ameninţaţi. Asta transpare şi din articolul domnului Pleşu, într-o expresie mică pitită pe undeva printre paragrafe, dar esenţială pentru diagnostic,
poţi fi sigur că vei fi citit (o certitudine care îi lipsea grafomanului „tradiţional“), poţi să te baţi pe burtă cu oricine şi eşti liber de orice răspundere, de vreme ce nu semnezi.
.
Problemă mare, la fel cum mă bat eu pe burtă chiar acum. Dar cine sunt eu? Un grafoman pitit în spatele unei porecle. Ei şi?
PS şi apropo de răspunderea din spatele semnăturii (văd de unde şi-a cules domnul Şerban argumentul), în presa scrisă, de jurnal sau de cultură, CE răspundere aveţi domniile voastre???
PS2
Şi nu o dată, la capătul frazei, al paginii sau al cărţii abia încheiate, te vezi întîmpinat de un sens diferit sau cu totul nou faţă de cel pe care l-ai avut în minte la început. Scrisul tău te-a dus mai departe decît propriul tău gînd. Scrisul tău s-a dovedit mai ingenios decît tine, ceea ce e totuna cu a spune că scrisul tău nu e doar al tău. Şi e cu atît e mai puţin al tău, cu cît e mai izbutit.
La dumneavoastră, domnule Pleşu, se mai întâmplă? În articolele de le citesc la Dilema nu prea văd că s-ar întâmpla. La capătul niciuneia dintre fraze.
+1 pentru bani. Cind o sa fie iar de privatizat o editura a partidului sau de controlat un institut de stat ca ICR, e bine sa fie “ai nostri” in control. Daca dai liber pe net, orice hobbyist poate gugla texte medievale si bloga despre sexul ingerilor. Cu ce o sa ne mai deosebim noi? Ce o sa mai punem in siviu?
Domniile lor intelectualii de curte au fost disperati si la inventarea tiparului. Nici acum, la sute de ani dupa eveniment, nu s-au terminat mistourile la adresa unei Sandra Brown ori Dan Brown, a caror vina e de a scrie exact ce vrea lumea sa auda. Pasamite, daca vinzi milioane de carti fiindca rezonezi cu psihicul colectiv, esti un nenorocit de “scriitor comercial”. Si daca ai blog cu milioane de vizitatori, cam la fel.
Buna-i vorba aia cu “cre’ca nu stiu”…
Usor “off-topic”: citeam alaltaseara un blog care – parca asa-mi aminteam – imi placuse la un moment dat, pe cand apucasem sa citesc abia vreo doua-trei insemnari. Tare amara – ba chiar veninoasa – scriitura are de fapt, aveam sa constat cu surprindere. De altfel corecta, cursiva, as zice chiar cu o doza buna de talent. Bon, stiu, un “va urasc pe toti” (defalcat, ce-i drept, frumos, pe o multime de categorii si posturi, incat se poate ca nici autorul / autoarea sa nu bage de seama catu-i de “global”) poate fi ecoul infinit al cine stie caror traume (poate chiar “multele si maruntele” “de zi cu zi”, na). Da’ totusi nu cred ca prea multi dintre noi sunt cu adevarat “zdraveni” conform manualului. Pentru mine, de paregzamplu, “stilul” asta pasiv-agresiv e de-a dreptul prost (sigur, fara vreo legatura cu “prostul” domnului Plesu).
Ba acu’ cre’ ca stiu. Multi au zgreptzanat “prost” si hartia, si pergamentul, si peretii pesterii, nu numai picselii. Ma-ncumet sa cred ca domnul Plesu ar avea si niste exemple la indemana, ca nu poti sa adulmeci “prostia” chiar asa, fara clic, fara nimic. Si mie mi s-a parut ca Ernesto Sabato scrie oribil, na.
Hm. Păi zâna bună nu prea ar fi putut, săraca, să transplanteze internetul în RO pe vremea Păltinişului. Poate doar ca în Cuba, pe la hotel Bucureşti – pe cartelă şi numai pentru străini. Sau ca în China, cu sute de firewalls.
Dar mi-ai dat o idee colosală. Mulţumesc, pe bune şi din suflet.
PS: Şi dacă totul ar fi numai o chestie de conflict de generaţii? Hm?
mă cam îndoiesc că domnul Pleşu are nişte exemple la îndemână, asta pentru că domnul Pleşu generalizează pur şi simplu. “Se”. Dar hai să zicem, domnia sa a citit milioanele de bloguri, comentarii, replici, şi a făcut o analiză. Dar dincolo, când zice că se citesşte prost, şi creează patru tipologii? Da’ nici măcar asta nu e problema mea, io întreb ca prostu’ “şi ce dacă?” Şi aş mai fi vrut să ştiu ce e aia “prost”.
Poate că generalizez şi eu, poate că domnul Pleşu vorbeşte oarecum singur, şi nu reprezintă vocea culturii oficiale. Alţii oare ce zic?
Zaza, io făceam o figură de stil, dincolo de tehnicalitatea situaţiei imaginate. Conflict de generaţii – tot ce e posibil.
E clar şi conflict între generaţii.
Dustweaver, hauliu, sper că nu erea blogul meu!
Scrisul este intuiţia unei revelaţii care nu se mai produce, na. (Borges zicea).
mai bine pe blog decat la cârciumă, băăăăi! aşa, mai stă bărbatu’n casă, mai visează dracului la ceva, dacă se uită la piţipoance nu iea boli ruşinoase, mai cunoaşte şi el pă unu’, pă altu’…
păi, dacă scrisul se duce, de multe ori, unde nici cu gândul nu te-ai dus, cu atât mai mult are şansa de a face chestia asta cultura – ea ajunge unde n-are nici măcar ea chef! vreau să spun că blogurile + cărţile + revistele + muzicile + grafitti-urile + picturile + clipurile + ce mai vreţi voi n-au nevoie de ziceri despre.
zicerile despre sunt exterioare proceselor culturale “genuine”, ahhh… nu mă refer la critică, nu, nu – critica este doar cultură avortată.
Mi se pare ca domnul Plesu descrie o anumita categorie de scriitori/bloggeri si generalizeaza intr-un mod care mie mi se pare nejustificat. Pina la urma ajungem tot la stratificarea despre care vorbeam pe blogul Madelinei, si, evident, domnul Plesu si cu noi, astia d’aici, nu facem parte din acelasi strat. Hm.
Toata lumea are intr-o anumita masura dreptate. Plesu face parte din alta generatie, dintr-o alta cultura s.a.
Din punctul lui de vedere are dreptate – sunt muuuulte bloguri, iar numarul celor bune/decente nu este mare, apoi chiar si cele bune rareori se ridica la nivelul aristocratilor culturii. Formatul si cultura blogului nu presupun un rafinament iesit din comun, chiar si cei care in viata reala se invart in cercuri subtiri (universitari, cercetatori, doctoranzi s.a.) nu scriu pe blog asa cum o fac intr-un articol, in teza, inr-o carte la care muncesc din greu, ci mult mai facil, eliberati de bagajul unor cunostinte si a unui limbaj pretios.
Pozitia lui Plesu trebuie inteleasa si din perspectiva clasei sociale din care face parte. Cu totii ii stim (intr-o oarecare masura) trecutul si ii banuim pozitia pe care o detine in societate, asa cum “les nouveaux riches” se uita de sus cu dispret la prostime si Plesu se uita cu dispret la blogeri. Si dupa cum ati spus si voi il incearca un sentiment nelinistitor si sacaitor cand se gandeste la democratizarea exprimarii. Pana de curand libertatea de exprimare era doar art. 30 din Constitutie, pana la urma un drept constitutional nu are mare valoare daca nu poate fi exercitat. Blogul intareste substanta acestui drept – accesul imediat si neconditionat la un mijloc de informare in masa, fara controlul redactorilor, fara caciulirea in fata mai stiu eu cui, fara cunostinte ce ar putea intermedia publicarea unui minuscul articol in nu stiu ce revista. Nu ca asemenea fenomene ar fi disparut, lucrurile importante tot pe filiera traditionala sunt publicate.
Asa ca eu il inteleg pe Plesu.
As vrea sa spun ca domnul Plesu e cam bovin in exprimare, desi arata mai degraba porcin. Pe bune, ma pricep la animale. Eu nu stiu de ce il luati atat in serios. Pe bune, cui ii pasa de parerea lui moculescu despre manele?
Dom tapiru, am postat aici den greshala, mutati te rog la unde scrie de plesu. E bine domnu pleshu ca scriu degramat, i-ti justifica ceva acolo?