amintiri de la alegeri

Europarlamentare, carevasăzică.

Am reușit cumva să mă autohipnotizez cu ideea că nu o să fie așa de aglomerat la secția de votare, că haidea, sunt europarlamentare, prezența e redusă de obicei, acum trei ani la parlamentarele naționale coada a fost rezonabilă (am fost observator independent acum trei ani).

Primul tren de 9:43 e anulat, că nu’ș ce probleme de semnalizare. Asta apropo de performața căilor ferate din Marea Britanie. Următorul tren – un personal – la 10:15. Partea bună e că cică pot să fiu rerambursat parte din prețul biletului, că mi-a întârziat călătoria mai mult de 15 minute.

Ajung în Stratford pe la 11:40, și mda, codălău de nu-i vedeai capătul. Plus că venea dinspre două laturi, cel din dreapta (cum te uiți 🙂 ) fiind cică ăla de femei gravide și cu copii mici. O iau pe lângă coada din stânga și după vreo juma’ de kilometru găsesc și capătul, unde mă așez cu osârdie și pregătit de așteptare lungă. Mă sună Toshiko să mă întrebe cum e, cât va dura, vreo jumătate de oră? Că poate vine și ea în Londra. Zic, fată, stai liniștită, în șase ore nu scap (eu optimist, tocmai avansasem un val de 5 metri). 

Frumos, lume entuziastă, se scandează lozinci de încurajare și propășire a PSD-ului și iubiților săi conducători.

Între timp apar la coadă și băieții de la publicitate.

 

Primele ore trec ușor se pare că merge repede, zic hai să vezi că tura asta am noroc (tura trecută la prezidențiale în 2014 n-am avut, am stat 10 ore la coadă degeaba). La un moment dat apare un băiat cu o cameră pe băț, înconjurat de un fel de echipă, filmând de-a lungul cozii, vorbind, discutând, întrebând. Agitație mare, oamenii își scot telefonul din dotare și încep să filmeze de zor. Aflu că tipul este Mălin Bot, face live stream pe youtube (cică nu i-a ieșit, calitatea imaginii foarte proastă). Îi remarcă pe băieții cu publicitatea, face pauză să-i întrebe ce și cum, ce mesaj transmit ei PSD-ului, d’astea.

Încep zvonurile – răspândite, se pare, de domnul Bot chiar el – cum că s-au pierdut deja patru ștampile și că sunt numai trei, caz de indignare, da dom’ne, ăștia o fac special nu vezi? Ne fură ștampilele. 

La coadă lume din toate categoriile sociale, lângă mine niște băieți tineri de undeva din Moldova – Pașcani – care nu prea știau precis dacă alegerile astea îl vor da jos pe Dragnea direct, dar jos îl voiau. Lucrau pe undeva pe un șantier, unul spunea că a făcut pectorali ridicând toată ziua țevi d’alea de făcut schelă de construcții. 

Vremea, cu capricii, când ajungem în dreptul unui pub (Queen’s Dead) începe să cam picure, din pub se auzea muzică live faină (reggae și rock an’ roll, începusem să dăm din umeri și în coadă).

 

Eeee, se face aproape patru, mai avem un pic și dăm colțul. Băieții trimit pe doi dintre ei la bere – mi=au oferit și mie una, zic lasă că mă duc să-mi iau singur că vreau să iau și ceva de mâncare, când mă întorc îmi fac cu mâna “gata, am dat colțul, de acum ne apropiem” – colțul fiind undeva în stânga, sub Betfred ălea. 

Entuziasmul încă în floare, e patru și ceva, gata, doo ore maxim intrăm și noi, păi uite cât am făcut până acum și cât mai avem, se vede deja ușa secției dacă ești mai înalt așa.

Și dă-i și luptă și dă-i și așteaptă. Ce are bă de nu ne mai mișcăm? La 30-40 minute se face un val înainte de 3-4 pași numărați. Păi ce să fie, am constata mai târziu, pe lângă ineptitudinea organizatorilor care nu au asigurat suficiente stații de votare, proces mai fluid, etc., românul tot român. Care cum mai venea cu trenul sau autobuzul și vedea aglomerația aia mare în fața secției de votare, se lipea și el acolo la buluceala de pe trotuar, că de, acu’ că am venit să votăm și noi, ne băgăm noi un pic în față dar și așa nu e coadă organizată. Iete cam așa arăta coada.


 
Și începe zvonistica și conspirația: că în comisie sunt numai pesedei și împiedică votul; că e o doamnă de la pesede în comisie care face propagandă pesede înăuntru; că nu mai sunt buletine de vot; că se prelungește votul, că nu se prelungește, ba da se prelungește. Că ștampilele – zvonul mai vechi – că alea, că alelalte, în față unul cu portavoce ne tot spunea cum ne abuzează pesedeul. Am explicat că nu e vina celor din comisie de degringolada asta, cel mai probabil sunt reprezentanți de la toate partidele și muncesc de le sar capacele, și că nu prea au cum să blocheze ei votul. Balamucul e dat de organizarea proastă generală, nu de munca lor. O tipă gata să sară la mine. 

Amuzamente mici, spre sfârșit se adunaseră nori de ploaie, nu toți aveau umbrele dar aveau suficienți cât să acopere pe mai mulți. Un băiat din spate tot anunța “nu mai plouă!” – pac, închideam toți umbrelele, apoi “plouă!” – le deschideam sincron. Băiatul era cam invidios că în jurul lui nu erau umbrele.

Din când în când mai ieșeau unii din coadă să stea jos pe trotuar, printre ei un nene care se cam abțiguise tot omenindu-se în cinstea alegerilor, vine la un moment dat către coadă, clătinat, să-și găsească rândul, îi întreabă pe băieții cu șantierele că ei cu cine votează? “cu PSD-ul tataie!”. Ăla dă din mână scârbit și pleacă să-și găsească rândul. “I-ați stricat ziua măi băieți” strigă unul. Adevărul e că în total, din 2083 câți au votat la Stratford, cu PSD-ul au votat în total 10 alegători. 

Tot felul de lume în coadă, familii, copii, bătrâni. Un cuplu cu o fetiță de vreo doi ani, bucurie mare să fie la lume multă, s-a jucat pe păturică, s-a cocoțat sus deasupra lumii, total e bine

După ce am dat colțul și am dat de buluceala din fața clădirii coada se restructurase deja – m-am trezit, încet încet, lângă persoane pe care nu le mai văzusem, băieții cu șantierul erau undeva î stânga mai în față. Am  nimerit lângă o fată singură ce mai tot timpul a citit o carte – Ursula Le Guin, Rocannon’s World. Uite, zic, dacă eram student era moment perfect de agățat, am comentat că e o serie foarte bună, mi-a zis că i-a recomandat-o cineva să o ia la coadă. Eu eram și eu cu Kindle-ul în  brațe, mai erau și alții de făceau lectură, dar în general erau pe telefoane sau la taifas.

Pe la opt apare și poliția cu mașini și se răsfiră în dispozitiv la marginea bulucelii. Alte zvonuri, iote PSD-ul ce face, ne face ca-n România să ne bată jandarmii, nu bre, zic, este procedură standard a poliției locale, este o crowd situation care are și șansa să degenereze (era deja clar că nu o să mai apucăm să votăm, lumea era din ce în ce mai nervoasă), așa se face pretutindeni, nu i-a trimis Dragnea. 

Pe la 8:30 zic “gata, bag buletinul la loc” (îl aveam în buzunar că completasem un formular d’ăla că nu am mai votat în alta parte, formular donat de o doamnă distinsă, încă de pe la prânz, care a spus că le-a tipărit pe banii ei) – “gata, îl bagi la loc?” zice unul cu o mutră mucalită, cam moldovean părea, “gata”, zic, “azi nu mai am ce face cu el.

Încă câteva poze de despărțire și hai la tren, ca s-a făcut 9 deja.

Și asta este povestea lui “n-apucai nici de data asta să votez”

 

expresii

..de la Ploștina, că-mi zice sor’mea să le scriu.

“(îl) fac din ochi” – adică îmi amintesc

“vine de parcă se duce” – asta când chemai copilul să-l pui la ceva treabă, și venea așa cam în dorul lelii. Cred că la Tătăițu am auzit asta.

Tot Tătăițu zicea “te-ai supărat ca văcarul pe sat”, cum s-ar spune “te superi degeaba”, am încercat odată să-mi explice de unde vine, a tot râs dar nu a reușit să-mi explice pe placul meu. Tot el cred zicea și “ai plecat bou și te-ai întors vacă” (sau invers), adică nu te-ai luminat deloc, n-ai învățat nimic. Când voia să folosească un referențial general, cum mai zicem noi “mai știu eu cine”, Tătăițu zicea “Stan, Bran”  

“ce umblam să spun…” – așa zicea Maicamare când voia să zică “ce voiam să spun”

“prafu’le’n cur” (sau “prafu’ți’n cur”) – adică treaba lor, treaba ta – cu conotația ‘dă-i în mă-sa, nu mă mai interesează’. Tot Maicamare zicea așa. Nu pot decât ghici etimologia, probabil de la “lasă-i să se ducă și praful stârnit să le intre în cur”

“du-te’o mie de ani!” – așa se răstea Maicamare la orătănii prin curte când nu o ascultau sau îi stăteau în picioare. Eu pufneam în râs imaginându-mi curca tot mergând așa, și după o mie de ani tot nedumerită (curcile sunt genetic nedumerite).

Tătăițu încheia discuțiile în contradictoriu cu Maicamare, când nu o mai scotea la capăt, cu un definitiv “fă, nu știi tu ce știu eu”. Maicamare în schimb zicea “mi s-a’mplinit cu tine”. 

“stai pe cur acasă” – Maicamare, când voia să spună că nu-i vreme de plecat (la discotecă, la unde mai voiai să pleci), că e mai bine acasă, uite plouă/ninge/e urât

“ne găsim” – adică ne  întâlnim. “Ne găsim la biserică, atunci” 

posesiv

La Ploștina toate cele sunt ale lui cuiva.

“- Al cui ești tu, mă?
– al… sunt nepotu’ lui nea Dimian Dogaru
– Aaa… a lu’ Miană sau a lu’ Mitică?
– A lu’ Miană. Nenea Mitică are doar fete
– Așa, așa… Miană e ăl mic, nu?
– Da, ăl mic”

“- Iete am vorbit ieri cu Maria lui Neculai despre treaba aia
– Care Neculai?
– Al Mariei”

“- Bre, e acasă rumânul ăla al tău?
– Nu-i acasă țață Dumitră, e la deal”

“- Țață Salomie, unde mai ai băieții?
– Unu’ la Minister și ăl’lalt la Ploiești”

Odaia lu’ Simion

Odaia lu’ Nisturuc

Ciuciurul lu’ nea Vasile Oancea

 

cozonac, reloaded

Anul ăsta cică a ieșit cel mai bun. Ultima dată am făcut în Berna – acum mai mult de cinci ani sigur – și am folosit, nu’ș de ce, făină integrală. Aia au ieșit, vorba FSN-ului, ca dracu’.

Bun, deci rețeta până nu o uit, că cred că am improvizat oleacă.

Ingrediente:
– 1 kg făină normală
– 250 grame zahăr
– 500 grame nuci
– 50 grame drojdie
– 500 ml lapte
– 6 ouă
– o mână bună de stafide
– 3 linguri de cacao
– un pachet de unt (250 grame)
– rom (bun, dark)
– o lămâie
– ciocolată albă, vreo șase pătrățele
– ceva ulei
-cred că atât

Bun, acum trecem la treabă.
Se desface drojdia într-o cană de lapte cald, trei linguri de zahăr și trei de făină, să bolborosească și să se bucure de ler.

Se sparg ouăle, se separă gălbenușurile într-un castron măricel, se adaugă cam trei sferturi din zahăr, un praf de sare, și se freacă până tot zahărul s-a dizolvat. Într-o crăticioară separată se pune cam 2/3 de lapte (să zicem 300 ml) și 2/3 din pachetul de unt, să se încălzească și să se topească. Când e gata se amestecă cu ouăle frecate, da’ să nu fie laptele prea cald că nu vrei să faci omletă. Bun, între timp maiaua s-a făcut, acum e momentul să ne apucăm de aluat.

Se pune toată făina într-un vas mare (aproape toată, mai lași două-trei mâini să ai de împrăștiat la frământat), se face o gaură în mijloc, se toarnă maiaua și ouăle frecate și amestecate cu lapte.

A, între timp ai bătut trei albușuri de ou până s-au făcut pufoase ca norii, și se amestecă cu făina și ouăle și maiaua. Cu spatula de lemn împăturești ușor făina cu ouăle, și alea bătute, și alea frecate, până se încorporează, după care treci la frământat cu mâna. Poți să-ți ungi mâinile cu niște ulei să nu se lipească. După ce nu prea se mai lipește pe mâini (să mai pui și ceva praf de făină pe mâini între timp), presări făină pe masă și te iei de treabă la frământat. Da’ frămânți tată, juma’ de oră sau mai mult, să transpiri. Coca trebuie bătută, întinsă, pumnită, să se întind glutenul ăla prin ea. După juma’ de oră și mai bine pui la loc în castronul spălat, untuit și făinat, și lași la crescut, să crească cel puțin încă o dată, ca Făt Frumos. Acoperi cu prosop curat și ud – crește în cam două ore sau așa ceva.

Bun, jumătate de oră, între timp ai făcut și umplutura, așa:
Restul de lapte, și restul de unt (câte un sfert sau ce a mai rămas din fiecare) se încălzesc pe foc mic să se topească untul. Se dau la mixer jumătate de kilogram de nuci, în care adaugi jumătate de pumn de stafide (să se toace) și 4-6 pătrățele de ciocolată albă, și se toarnă în laptele cu unt. Mai adaugi trei linguri de făină, trei de cacao, zahărul ce rămăsese, pe foc mic, și restul stafidelor care zăcuseră într-un păhăruț de rom (restul îl bei). Amesteci cu spatula de lemn, ușor, să nu deranjezi spiritele, și lași să se răcească. A, mai bați două albușuri din alea trei rămase, și le amesteci și pe ele, ușor și delicat. Se mai stoarce zeama de la o lămâie și se rade coaja, tot în amestec acolo, să se parfumeze.

Bun, e timpul să asamblezi cozonacii. Împarți coca în patru (două per cozonac) și începi să le întinzi cu sucitorul pe fiecare în parte. Când ai făcut un pătrat oleacă mai lung (sau lat) ca tăvițele, și întinzi pe fiecare câte un sfert din amestecul de umplutură, până aproape de margini, și rulezi strâns (dar fără să fleșcăi). Ai ajuns, astfel, cu patru cilindri plini de umplutură de nucă și cacao. Împletești doi câte doi, strângând bine capetele, și pui în două tăvițe.

Ultimul albuș îl amesteci cu apă, bine, și dai cu pensula pe cozonaci să prindă luciu. Presări și zahăr tos un strat serios, să se cristalizeze și caramelizeze. Lași să mai crească în tăvițe încă jumătate de oră, apoi la cuptor la 180 grade o oră.

Gata.

după ani și ani

N-am mai scris de peste doi ani. Blogul a murit, trăiască Facebook, uite că și Facebook moare, adică devine middle-age, acum e era Instagram, Snapchat și a chestiilor și mai volatile. Postul (cred că inițial) de acum vreo 10-11 ani, în care deplângeam evoluția web 2.0 de la democraticul și ai-timp-să-gândești-și-să-duci-discuții-adânci, la egocentricul blog (dar totuși nu așa efemer), la Facebook. Acum media socială a devenit și mai efemeră.

spuds

Azi am reușit să plantez ultimul cartof de anul ăsta. Vre’osutădouăzeci de cuiburi, cinci tipuri de cartofi. Prima serie sunt deja gata sa înflorească.

Poze n-am ca nu mai am cu ce face.

Grădina o duce bine – mazărea e pe bețe, morcovii se pare că anul ăsta merg, ceapa e super, mai ales aia de anul trecut care e aproape gata, sfeclă roșie, spanac, ceva usturoi, pătrunjel la greu, răsare mărarul.

Mi se spunea ‘cartoful’

the spud

jurnal de grădină: martie 2016

Pentru că se face că e Paștele mă-sii duminica asta pe 27 Martie, azi am avut liber și am apucat să mai intru și eu la grădină (“allotment”).

Am apucat să pun așa:

  • 25 cuiburi de cartofi timpurii (Lady Christl)
  • 2 brazde de ceapă din sămânță
  • 2 brazde de morocov
  • o brazdă de mazăre

Și mai am, ăhă.

Lotul l-am închiriat anul trecut de la municipalitate, după lupte seculare pe lista de așteptare. Nu a fost chiar rău de fapt, a durat câteva luni doar. Grădina am primit-o într-o stare fără stare, plină de ciurciubăte lăsate de chiriașul de dinaintea mea, cine o fi fost el, și vreo câteva săptămâni am muncit sa o aduc la lumină.

Grădina, cum am luat-o

 

 

 

 

 

 

 

 

Anul ăsta însă pornesc în forță.

Grădina acum

 

 

 

 

 

amintiri de Paște

..că tot vine Crăciunul.

Acum mulți ani, câți or fi fost, că eram încă student și trăia Maicamare, am făcut (ca de obicei) Paștele la Ploștina.

Nu mai țin minte anume cum am petrecut (frumos, orcium), ci un episod din drumul spre casă.

Am plecat voinicește, printr-o burniță măruntă’ncețoșată, către rata de 10 de Lopătari, cale de vreo 12-15 kilometri cu totul. În spate cu un rucsac d’ăla vechi (pe vremea aia era modern), ‘cu cadru’, plin cu trei sferturi din mielul tăiat de Maicamare, și ce mi-o mai fi dat, că avea între 32 și 37 de kilograme.

Fleașca, fleașca, ajung în Lopătari fix ca să văd țeava de eșapament, în zare, a ratei de 10 pe care o pierdusem. Următoarea era la 12 jumate, așa că mă întorc eu frumușel din drum o bucățică, pe șoseaua principala din Lopătari, și bat la ușă la Unchiul Titu (Dumnezeu să-i ierte), să caut adăpost.
“Îoleu, Cristi, de unde vii tu ud așa? Urci sau cobori”
“Cobor, unchiu’ Titule, făcui Paștele la munte și acum mă duc acasă, da’ am pierdut rata de 10”
“Hai intră, o iei p’aia de 12 jumate. Ce mai e pe la Ploștina? Noroi văz că e.”
Las rucsacul din spate pe priciul de la intrare – priciul acoperit dar doar deasupra, și doar cam jumătate, nu era închis încă  – și intru în casă, după ce mă descalț. Tanti Marioara începe repede să scoată nu-mai-știu-ce-uri pe masă (ca după Paște, cozonac, ouă roșii, bunătăți), un păhărel de ceva. Apare și unchiul Titu, care rămăsese pe afară.
“Măi Cristi, măiculiță, tu din Ploștina vii cu ranița aia în spate?”
“Din Ploștina unchiu’ Titule. Mi-a pus Maicamare un miel în ea, n-am scăpat”
“Ăoileu, păi eu am zis să o mut oleacă, să nu stropească ploaia pe ea… da’ ce, crezi că am putut? am zis măcar s-o hâțân un pic, dar ți-ai găsit. Cum ai venit tu cu greutatea aia în spate, și din Ploștina?”

… ei, și după ceva păhărele și ceva felii de cozonac a venit și ora ratei de doișpe jumate, pe care nu am mai pierdut-o. Rucsace ca ăla, ăhă, am cărat eu multe’n sus și’n jos pe noroaiele Ploștinei.

despre discutii viscerale

raspuns sor’mi, care zice (intr-o discutie mai lunga si mai veche, in esenta despre cat de visceral si subiectiv discutam noi politica):

Nu crez, în ceea ce priveşte pontismul, eşti la fel de implicat. Emoţional, visceral, whatever. Hehe, poţi să argumentezi argumentat când eşti subiectiv, că doar eşti profesor universitar doctor şi ai şi antrenamentul a 13 ani de discutat online. Dar argumentul subiectiv e de dragul discuţiei. De ex în articolul lui Buşcu, ce era ATÂT de cretin, per total? Sau invers, dacă-ţi luam la cetit cu pixul roşu articolele contributors, sigur găseam şi pe acolo tâmpenii isolate

Si raspunsul:

Da, stiam ca o sa zici asta, cum ca’s si io la fel de visceral si implicat, dar nu e asa. Io’s mult mai putin implicat, visceral, cu Ponta decat tu cu Basescu. Si, argument mai important, eu (incerc sa demonstrez ca) argumentez cu argumente informate mai mult ca tine – despre asta vorbeam mai sus. “Argumentul subiectiv e de dragul discutiei” – aici te inseli profund. Argument pur obiectiv nu mai exista (adica nu se mai presupune ca exista) nici in stiintele exacte. Cu totii avem o anumita orientare, o anumita ‘paradigma’, anumite convingeri, si agumentam in favoarea alora, suntem selectivi si da, suntem biased in favoarea lor. Bias-ul este un lucru acceptat si acceptabil, atata timp cat iti construiesti argumentul pe date corecte (chiar daca incomplete) si cu o constructie logica corecta. Subiectivismul e o chestie asumata si de autoreflectie, in paradigma stiintifica actuala.

Io, deci, vorbeam de argumentatie argumentata. Uite te intreb (si dau exemplu), da’ sincer daca se poate: de cate ori, in ciondanelile din ultimii ani, ai consultat constitutia Romaniei, ca sa iti sustii un argument? In discutia despre referendum aparent nu, ca mai sus argumentai ca e suficient sa sa semneze nu’s cati alegatori o lista ca sa validezi (inceperea) un(ui) referendum (n-am priceput prea bine care, dar in ambele cazuri constitutia te contrazice). Io am gugaluit constitutia, si nu acum, ci de fiecare data cand se discuta ceva in jurul ei, sau de fiecare data cand citeam pe contributors ceva legat de ea, de exemplu articolele lui Ioan Stanomir. Alt exemplu, ala cu Mariana Campeanu: a fost de ajuns ca Basescu ca combatut-o, nu ai mai citit si nu a mai contat ancheta jurnalistica a alora (mi-ai argumentat asa din varful buzelor ca nu se poate pune un diagnostic pe iutube, atat).

(Paranteza, la Mariana Campeanu sustineai sus si tare ca intai sa se pronunte justitia, legea, cei indreptatiti. Corect, dar la Basescu atunci de ce nu spui asta?)

Alt argument, tot ala cu referendumul. Pari mirata ca ce o fi ilegal, imoral si ingrasa la referendumul ala. Pai daca urmaresti atent (si neimplicat, sau minim implicat) filmul evenimentelor (detaliat aici, daca te vei obosi sa citesti https://www.facebook.com/notes/555699594493641/), nu e nicio mirare. Referendumul a inceput prin niste ordonante de urgenta neconstitutionale, articol de constitutie 115, alineat (6) , citez:

(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

Intai este destituit Avocatul Poporului, fara justificare (el fiind singurul care poate sesiza ordonantele de urgenta curtii constitutionale), apoi se incearca limitarea atributiunilor curtii constitutionale prin ordonanta 38 din 4 iulie care, astfel, nu ar mai fi putut avea o voce in hotararile parlamentului, inlaturand astfel chestia aia de balances and checks si incalcand articolul 115(6) din constitutie (“(OUG) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului“). Monitorul Oficial este trecut in subordinea guvernului (pentru un mai bun control a timingului publicarii ordonantelor de urgenta, ca alta justificare nu este), etc etc etc.

Da, a fost o tentativa de lovitura de stat (cu tinta Basescu, intr-adevar, dar asta e prea putin important). Din fericire esuata. Din fericire nu ca-l vreau io pe Basescu la putere, ci pentru ca astfel s-a evitat (desi daunele au fost mari) un precedent – ca tot sustii tu ca aia e vina cea mai mare a lui Basescu, a creeat precedente.

Eu, toate chestiile astea, le-am verificat atunci, pe cat m-a dus mintea, gugaluind constitutia, citind (critic) articolele unor specialisti, etc. Am argumentat INFORMAT. Tu (voi)? – NU. „Haaaa, il dam jos pe Basescu, parlamentul e poporul, ura”
Deci nu, nu e tot aia. Emotional si visceral cu pontismul e Horia, de aia argumentele lui seamana cu ale tale, „Jos Cutare!” si „Ailalti e prosti!” (Duda sau Liiceanu sau uatever – si te rog nu o lua mot à mot aici). La Horia, cel putin, nu-mi amintesc sa fi sustinut ca discuta argumentat, isi asuma visceralitatea.

Am instalat o aplicatie care mi-a downloadat pe calculator tot feisbucul meu, pot sa dau search, se selectez discutii, sa creez rapoarte. O sa-ti fac o analiza pa text apropo de cine argumenteaza mai visceral.

A, cu Buscu, i-am citit cateva articole, si pe toate le-am gasit,  vorba englejilor‚ ‘wanting’ – nici ultimul nu m-a dezamagit. Am aceeasi parare despre el ca despre Alina Mungiu Pippidi. E o diferenta intre a gasi, izolate, tampenii si a gasi, izolate, adevaruri sau perle.

durerea la bască, votul și alte discuții

mai demult, într-o discuție care din păcate a degenerat oleacă, am fost întrebat (cam țâfnos) de ce nu mă doare la bască de România, că oricum sunt plecat (demult) și trebile din România nu mă afectează direct.
(să ne înțelegem, “a te durea la bască” înseamnă să nu-ți pese de ceva – sport destul de răspândit la români, într-adevăr. opusul, a NU te doare la bască înseamnă, evident, opusul, adicătelea să-ți pese)
în corolar (și mai ‘în particular’) am fost întrebat de ce am “fixație” pe ponta și guvernul lui, de ce mă deranjează ponta în eul meu interior și personal și stingher.

trei, mai recent, într-o discuție (în familie, merită precizat) mi s-a argumentat că românii din străinătate nu ar trebui să aibă drept de vot, pentru că… mă rog, cam ce am spus mai sus, pe scurt că “nu au nicio treabă cu România”

pi hai să explic
de exemplu: într-o știre din vara asta s-a menționat că românii din străinătate au adus în țară cam de două ori mai mulți bani decât investițiile străine. e vorba aici de indivizi ‘particulari’. io zic că oamenii ăștia, care-și în România investesc banul muncit, merită dreptul de a vota politicienii care vor învârti și mânări banii lui

acum personal și stingher:
trebile din România mă afectează direct și pe mine. dacă – de exemplu (și aici vorbesc și despre fizația ema anti-ponta) – România politică reușește performanța de a ne scoate cu tot cu țară din uniunea europeană, va trebui să-mi fac bagajul din țara asta unde mănânc – nu-i așa –  salamul meu fără soia. ăsta e un exemplu extrem, dar mă influențează direct și în alte moduri, mai plauzibile.  politica externă a României influențează modul în care sunt primit și tratat aici unde mă aflu. mă influențează că nu suntem în spațiul schengen încă, din cauza corupției din țară. mai mărunt, mă influențează (să dau un exemplu mic) că atunci când vin în țară, în concediu, trebuie să petrec ore în șir într-un sistem de transport ineficientizat de corupția cronică din țară, în loc să-mi petrec puținul timp disponibil cu prietenii și fanmilia. că nu am reușit încă să-mi înregistrez căsătoria în România datorită birocrației imense.
etc.
deci mă influențează

de ce nu-i adevărat că ‘nu mai ai nicio treabă cu România’?.. uite de ce:

– vreau, de exemplu, ca pe viitor să investesc în casa și grădina de la Ploștina unde sper să mă retrag la pensie. pentru asta vreau un primar cinstit la Lopătari care să bage banii în modernizarea drumurilor. să văd drum asfaltat până la Gura Teghii, pe Tainiță. care înseamnă că vreau, de exemplu, să văd turism civilizat și modern, ca în occident, dezvoltat (și)  pe valea Buzăului și Slănicului. care înseamnă că vreau să văd, în România, infrastructură care să egaleze pe aia de am văzut-o în Elveția.  asta înseamnă că vreau, în România, un sistem politic necorupt care să permită primarului sa fie și el necorupt și să se lupte pentru comuna lui. îl ajut, dacă acceptă, să scrie proiectele pentru fondurile europene care să-i permită să dezvolte și să modernizeze infrastructura în comună. asta înseamnă că vreau ca România să fie ferm înscrisă în proiectul european. pentru că eu cred, cu putere, că viitorul României este unul european, iar viitorul europei este unul federal. și de aceea vreau o clasă politică, în România, care să sprijine acest proiect, și care să nu lanseze țara mea pe o traiectorie de discurs anti-european naționalist

– vreau, de exemplu, să colaborez cu universități și institute de cercetare din România. acum că am ajuns pe o poziție mai stabilă, ideea asta poate prinde contur realist. pentru asta, însă, îmi trebuie un guvern necorupt, o politici educaționale și de cercetare aliniate standardelor europene, și alte asemenea. trebuie, deci, să mă implic – și să fiu lăsat sa mă implic – în trebi care merg dincolo de scrierea și derularea unui grant; trebuie să pot să mă implic în treburile cetății

– când oi acumula ceva capital (că acum n-am), vreau de exemplu să investesc nu în vacanțe în Malaga sau case de vacanță în Scoția, ci în România. o microfermă, de exemplu (tot la Ploștina, na), sau o grădiniță modernă. sau, dacă nu, măcar vacanțele o să le petrec în România. vreau să refac circuitele pe munte de le-am făcut în studenție, să mă duc la mare la Portița, nu la Nisipurile de Aur, să văd castelele din Ardeal, nu pe alea din Germania, să fac agroturism în munții Vrancei, nu în Burgundia. adicătelea, pe scurt. să contribui la economia României

vise deocamdată, dar ca să le pot realiza trebuie să mă lași să mă implic. nu să-mi spui “de ce nu te doare la bască” sau “tu nu ai nicio treabă cu România”

io zic așa, dragi oameni: nu vă revărsați frustrările politice pe românii din afară, că nu ei sunt de vină de mersul prost din România. nu ei l-au adus pe Băsescu la putere, și nu or să fie ei cei ce-l vor aduce pe Ponta la putere. asumați-vă, vă rog, basca proprie

ce mă inevează la sală

– ăia care trântesc, după ultima repetiție, ganterele sau mașina de greutăți (ca să arate cât efort au depus ei)
– ăia care stau la taifas pe banca de exerciții
– ăia de-și încarcă ganterele/halterele peste măsură și apoi zvâcnesc din tot corpul să le ridice
– ăia de ocupă o mașinărie de ceva făcând altceva (de exemplu ăia de ocupă mașina Smith făcând flexări de biceps cu gantera – deși io prefer haltera liberă, mă inervează din principiu)
– ăia de umblă de colo-colo
– ăia care au Vibram FiveFingers (asta pentru că io n-am si vreau și io)

numele și pronumele

primul nume a fost, evident, Cristinel. Băieții de la bloc (Nicu, Dragoș, Bubanu) îmi zic și acum Cristinel, la 90 de kilograme. “Băi, ai primit SMS-ul de la Cristinel? E în țară, zice să ieșim la o bere”.

varianta lui Maicamare a fost și va rămâne Cârstiniel. nu mai există alți Cârstinei, sunt sigur.

pentru familie sunt Cris, sau Crisule și Crisache (asta e sor’mea, only). pentru familie și străini, cum se face (o fi un cerc al destinului?). când am ajuns în America a trebuit să am nume abreviat, că așa e moda la ei. în țară restul lumii îmi spune Cristi, precum tuturor Cristianilor, dar Cristi, în engleză, sună a Christie, adică fată, și e confusing, ain’t it? – așa că m-am recomandat “Cris”, și de 12 ani tot insist că e Cris fără “h” – opusul eroinei filmului Raliul (cu Constantin Diplan), care se recomanda “Theia, cu te-haș”

Cristian, de fapt, nu cred că-mi zice nimeni în afară de IT-istul nostru Raffi, un italian extrem de simpatic, din Napoli (“deep south” zice el), elvețianizat, “Ciao, Cristian, come va? – non c’e male, Raffi”.

Mai avem Cristone, marcă înregistrată Adina Șoaită et comp. Super. Și Cristișor, cum îmi spun Silvana și Mary Filimon

a, da, la liceu mi s-a spus Dogărelul, cred că Răzvan Cioinac îmi spune și acum așa.

poormă vin poreclele.

când eram mic la bloc, s-au cugetat într-o zi frații Dinu, Sandocan și Costi Năescu, pentru o poreclă; parcă îi văd, pe aleea din fața gardului lui doamna Banea, recitând “cristinel…cristinel…chitinel…chitinoț… gata! Chitinoț-Chiloț!”

..Chiț.. cine oare îmi zicea “Chiț-chiț?”… una din verișoarele lui tata, care ne-au fost bone când eram mici.. îmi amintesc vag.. fata lui nea Gheorghe Petrișor?…

cu amicul Gogu și Coiotul ne apelăm reciproc Ogre, sau Ogresson. Coiotul mi-a mai spus Crape într-o vreme (de la Crapu și Menumorut la Vacanța Mare)

înainte să fiu Tapirul (care e brand name deja), am fost – în cămin în Grozăvești, în anul întâi, Rocarul (de la Dogaru), prilej bun pentru Coiotul (care de fapt el a venit cu ideea) să pună afișe prin cămin cu “pe traseul liniei 336 a fost văzut, în ultimele zile, un autobuz Rocar prăfuit.. până când, concetățeni, această rablă pe șosele capitalei?” Amicul Doruleț a continuat tradiția, rârâit cum era, “băi Rocarule”

Tapirul, cum spuneam, e brand name. Sunt mulți oameni care nu mi-au zis niciodată altfel, inclusiv iubite; cu numeroase variante, tapiraș, tapirică, tapirel, taps (cu Bianca Stupu, din păcate, m-am certat, taps era marca ei înregistrată).

necredințele mele – trei

uite că de câteva săptămâni am fost convins să folosesc mașina de spălat vase cu care este dotat apartamentul. un model Siemens cu luminițe albastre, setări eco și care mai de care.

și necredința mea în mașinile de spălat vase s-a adâncit – acum am și bază mai informată de discuție.
las la o parte că din start era înfundată, deși era nouă și nefolosită. initial am crezut că e pompa de evacuare, că se oprea la jumatea programului ca nu putea evacua apa. după o săptămână și mai bine de discuții în paralel cu nenea de la maintenance service, căruia îi spuneam când NU suntem acasă, și el invariabil trimitea email că a venit la 12:30 și nu era nimeni acasă (duh!), a venit în sfârșit nenea de la Siemens care a rezolvat problema în 15 minute, arătându-mi că țeava de scurgere era înfundată. cum și de ce Dumnezeu știe, că mașina era absolut nefolosită (de fapt Toshiko îmi spune că imediat după ce ne-am mutat a venit un nene să verifice chestiile și a moșmondit la mașina de spălat vase vro oră, semn că ceva era în neregulă).

dar sărim. sau nu – tehnologiile moderne cu programe, cipuri compouterizate și alea au șanse mai mari de a se strica decât buretele și detergentul și chiuveta. un argument în favoarea necredinței mele.

pe urmă am mai învățat niște chestii care-mi alimentează necredința:
– una peste alta muncesc la fel de mult: scurge mâncarea de pe vase, pune-le în mașină, chinuie-te și schimă-le poziția de cinșpe ori că am oale, boluri, castroane și chestii de diferite mărimi și forme, și nu se potrivesc, e ca un puzzle mereu
– mașina – deși e mare – se umple relativ repede. așa că argumentul că ce folositoare e după ce ai avut musafiri cam cade – trebuie să faci trei-patru tranșe de spălat. iar fiecare tranșă…
– durează 2-3 ore. o fi consumând apă mai puțină (deși mai puțină ca io la robinet nu consumă, că io mai mult de 10 litri nu consum, la un volum de vase de umplut mașina o dată), dar electricitate consumă. io cu buretele în chiuvetă nu conusm corent electric.

deci dragilor, nu, nu m-ați convins. mașina de spălat vase e un pamplezir comod (asta recunosc, după ce ai umplut mașina apeși pe un buton și ai senzația că ești the king of the world), dar nu unul util. adică, argumentele în favoarea mașinii de spălat vase sunt hedoniste, nu utilitare.

sfârșit de poveste

io, dacă aș fi scris harry potter, aș sfârși așa (ciornă):

– în duelul final cu voldemort, harry potter folosește incantația “remorsato!” – o incantație care îi vine pe buze spontan, fără să știe de unde, dar care se dovedește a fi extrem de puternică; îl forțează pe cel atacat să retrăiască toate relele făcute în trecut și să simtă o căință adâncă și sinceră pentru ele. în funcție de trecutul fiecăruia, efectul diferă. voldemort cade în genunchi, într-o liniștie mormântală, ridică ochii către harry potter și ceilalți adunați în jurul intrării în castel; o lacrimă i se prelinge pe obraz, sfârâind ca o picătură de acid și lăsând în ormă o dâră însângerată… apoi ridică încet bagheta, o îndreaptă spre tâmplă și șoptește “avada kedavra” (harry potter va fi cunoscut și ca înventatorul acestei încantații magice – la fel cum dumbledore era cunoscut pentru descrierea celor 12 folosințe are sângelui de dragon. este o incantație extrem de dificilă, pe care doar foarte puțini aurori o pot folosi)

– în nebunia petrecerii de după, când toată lumea sare în sus și în jos și se pupă, harry potter se oprește în fața celor trei malfoy, ce stau într-un colț, ignorați de toți; se duce la narcissa malfoy, îi pune o mână pe umăr și spune “mulțumesc.” apoi se întoarce către draco malfoy, care privise scena împietrit, și îi întinde bagheta pe care o capturase de la draco când au scăpat de la ei din beci, spunând “asta îți aparține”. draco îl privește în ochi câteva secunde și zice “nu, ai câștigat-o corect”. harry îi pune bagheta în palmă și răspunde “da. dar ți-o înapoiez de bună voie” și se întoarce să plece. draco îl privește câteva secunde și strigă “harry!”; harry se întoarce, draco îl privește în ochi și îi întinde mâna. harry, dupa o secundă de nemișcare, îi strânge mâna și spune, cu o urmă de zămbet în colțul gurii: “dar încă îți datorez una pentru ce mi-ai făcut ultima dată în tren”

– harry se duce sus în biroul lui dumbledore, toți foștii rectori aplaudă frenetic, harry are discuția cu tabloul lui dumbledore; la sfârșit dumbledore îi arată din ochi ceva într-o parte; harry întoarce capul și vede că deasupra biroului, către fereastră, a mai apăurt un tablou, deocamdată gol. harry se uită la el neințelegând. după câteva momente apare severus snapes, cu o figură gravă și obosită. harry face ochii mari și trage brusc aer în piept, apoi își recapătă controlul și se înclină către tablou. snapes se înclină la rândul lui, grav, fără să-și ia ochii de la harry, și apoi remarcă, cu tonul lui vechi “potter, aud că încă nu ai învățat suficient oclumanția”; harry zâmbește și spune “e adevărat, profesore. dar am făcut un pic de progres”

– în curtea castelului, în tumnultul celebrării, minerva mcgongall se îndreaptă către hagrid, care stătea așezat pe o statuie căzută, învârtind absent, între degete, umbrela lui roz, zâmbind larg. “hagrid” zice porfesor mcgomgall, “pot să împrumut un pic umbrela ta?” “ăă.. umbrela? la naiba… adică scuze, profesor, da, sigur… ăăă. da, uite…”. profesor mcgongall ia umbrela, îndreaptă bagheta spre ea, murmură o incantație; umbrela pufnește într-un norișor roz, și în locul ei rămâne o baghetă de 17 inci, din lemn de salcâm. o înpaoiază unui hagrid stupefiat și mut de uimire, și îi zice “sper ca până la anul să fii pregătit să dai examenele OWL și să treci cel puțin șapte dintre ele… și nu, nu voi permite să dai examen la “îngrijirea animalelor magice”

– scena finală, după 19 ani, pe peron. james, fiul lui harry, aleargă către scorpius, fiul lui draco malfoy, care tocmai scăpase de îmbrățișarea mamei și strânsese mâna cu tatăl. “hei, scorpius, ghici de surpriză am găsit într-o broască de ciocolată? hai ce faci, mergem? bună ziua, domnul malfoy”. harry și draco se privesc în ochi: “draco”; “harry”. “felicitări, draco. am auzit că scorpius va juca chaser pentru gryffindor” “mulțumesc. i-ar fi plăcut să fie seeker, dar james e mult mai bun”; “ce mia face lucius? s-a împăcat cu ideea că nepotul lui e un gryffindor?” “hm. nu, nu încă, tot murmura că s-a întâmplat ceva cu pălaria”

decade pe paralela 45

—la 10 ani eram – evident – în Ploieștiul meu natal. probabil că am avut o mică petrecere cu tortul mamei și vecinii Nicu și Dragoș
—la 20 eram la București deja, primul an de student, primul an de “om trăind pe cont propriu”. am dat prima petrecere (dintr-un șir de multe) în camera din E (pe care am golit-o în prealabil de absolut orice)
—la 30 de ani eram în Corvallis, în Oregonul coastei de vest a Americii. oare cum am sărbătorit?…
—la 40 e rândul Bernei elvețiene. ieri a nins, astăzi e alb. eu încă nu.

paralela 45 trece prin toate locurile astea.
și în cinstea ei, o scriere mai veche:

*****
Paralela 45
(ce trece prin Ploieştiul meu)
se zbate neputinciosa
intre furie şi disperare.
-“Pai nu-i correct”- zice –
aşa, la mijloc.
Tu, Polule Nord,
tie iti convine.
Stai aşa, maiestuos,
cu urşii si ghetarii tai,
pufaind ceata de viscol
si aşteptând
ca vreo noua expeditie
sa-nfiga vreun steag national
sau multinatinal
pe umerii tai.
Iar tu, Ecuatorule?
Dupa ce ca eşti cel mai lung,
determini emisfere,
şi stabilesti anotimpuri,
mai ai şi de toate,
inclusiv
zapada lui Kilimanjaro.
Eu?
Eu stau cuminte, aşa,
cu nume de restaurant
cu mici, bere şi vreun şprit
şi ma întreb
ce caut eu aici?
Mai bine ma duc pe Marte,
(ce daca e roşie)
Ma duc acolo
şi m’apuc asa, de capul meu,
sa împart emisfere, stratisfere
şi – cum ar fi? – vreo biosfera.
Întâi şi-ntâi
aş face un anotimp cu zâmbete
pe care l-aş plasa aleator
pe chipul tau.
Aş amesteca ploile de vise
cu mireasma parului tau,
şi aş face sa erupa ici-colo
câte un fior.
Pe urma, incet,
aş adormi cu capul in poala ta
visând visele tale,
şi ale mele, la un loc.

****

sa iecsplic de ce am votat candidatul ard la senat (horribile dictu)

simplu. din pragmatism calculat. sau calcul pragmatic.
deci avem urmatoarele:

– doo formatiuni politice  majoritare, ambele la fel de patate, ambele la fel de necinstite, ambele la fel de lipsite de credibilitate.
– un numar de formatiuni politice cu care nu as vota nici impuscat: dan diaconescu, vadim tudor, scl.
– un numar de formatiuni politice mici despre care stiu aproape sigur ca vor face o alianta cu una din formatiunile politice mari
– despre una (USL) stiu ca are prognostic de 60%, despre ailalta (ARD) ca are prognostic de 15%

sunt nevoit sa votez raul mai mic. dar ambele rele fiind egale, decizia e mai complicata, asa ca aplic o alegere matematica. NU VREAU ca una din cele doua formatiuni sa obtina o majoritate majora, vreau ca voturile sa fie disipate intre formatiunile majore si alea minore.
recte:
– nu o sa votez cu formatiunea despre care stiu ca va obtine 60%;
– nu o sa votez cu formatiunile minore despre care stiu ca sunt oportuniste si se vor alia cu invingatorii.
deci:
– nu votez cu usl, nu votez cu udmr, nu votez cu ecologistii.

Prin urmare: la camera deputatiolr imi pot dispersa votul votand cu germanii (o solutie neutra in opinia mea); la senat, insa, am ca optiuni DOAR formatiunile indezirabile pentru mine, descrise mai sus (usl, oportunistii-gen-udmr-ecologisti, vadim si dan diaconescu); pe cale de consecinta imi dispersez votul catre formatiunea care are prognostic slab SI care este putin asteptata sa se alieze cu aia cu prognostic mare. recte, ARD
clar?

prin urmare, mai spun inca o data: sa votezi cu USL STIIND ca sunt lipsiti de credibilitate si STIIND ca vor obtine o majoritate covarsitoare este un vot neinspirat.
sa anulezi votul (neparticipare sau “stampilat pe toti” sau “stampilat bruce willis”) este SI MAI neinspirat, pentru ca astfel votezi de fapt 60% cu USL, 16% cu ARD, etc. votezi indirect ca voteaza altii pentru tine.

necredințele mele – doi

***
masina cu transmisie manuală

tot aud legitimizări tehnice (pe alea de preferință personală nu le pot comenta, evident, de gustibus). că:
– aia manuală e mai economicoasă la benzină. zău? pă ce te bazezi, și de ce ar fi mai economicoasă? dimpotrivă, cu o mașină cu transimise manuală sunt șanse mai mari (statistic) să fie condusă ineficient (în trepte de viteză aiurea, sau schimbat trepte de viteză aiurea), rcte consumând mai mult.
– aia manuală poate fi folosită mai eficient la urcat pante, aia automată nu. fals. aia automată poate fi folosită la fel de eficient la urcat pante; o mașină automată are toate treptele de viteză pe care le are și aia manuală (le are pe băț, vreau să zic), și dacă vrei poți trece mașina într-o treaptă inferioară (și ținută acolo). când pui bătul în pozitia “drive”, mașina își schimbă vitezele automat în funcție de rotație și alți parametri. dar dacă muti bățul în viteza trei, în viteza trei mergi.
– aia manuală e mai bărbătească. e na, de ce? că ai șanse mai multe să pleci cu spatele în pantă?

***dușul zilnic e mai igienic și mai sănătos

nota bene, am zis mai sănătos, nu am zis mai plăcut.
fals. dușul zilnic nu e necesar pentru sănătate și igienă. pielea are o ecologie a ei pe care săpunul ne-necesar o disturbă.
senzația de “nespălat” pe care o au cei ce sar un duș zilnic e una pur psihologică, iar necesitatea de a face duș zilnic vine din constrângere socială și constrângere hedonistică – devine plăcut, la fel ca țigara

***
(mai erau unele da’ am uitat)

nedumeriri

oare de ce pentru unii apariția Universului din nimic, printr-un mare Bang, dintr-un nimic atemporal (că Timpul a apărut odată cu quarcii, zic ei), de ce (zic iarăși) teoria asta e mai plauzibilă ca teoria unui Dumnezeu (however you might choose to name it)? întrebarea încuietoare a ateiștilor este “da’ pe Dumnezeu cine l-a creeat?” – “păi” zic eu “a apărut din nimic și atemporal printr-un mare Bang”. un univers conștient de el însuși.

nu confundați noțiunea – plauzabilitatea – unui Dumnezeu cu ceea ce înțeleg oamenii, în imperfecțiunea lor, despre el. și ce fac ei cu el, in numele lui. nu-l confundați pe Dumnezeul ăla la fel de plauzibil ca Big Bangul cu dumnezeul ăla făcut din vorbe.

domnule prim ministru

from:Dogaru Cristian
to: drp@gov.ro
cc: office@agerpres.ro; danielaroman@agerpres.ro; redactie@hotnews.ro; redactia@ziare.com
subject: conferința “Diaspora in Cercetarea Stiintifica si Invatamantul Superior din Romania”

Bună ziua,

Mă numesc Cristian Dogaru și sunt cercetător științific la Universitatea din Berna; prin urmare conferința “”Diaspora in Cercetarea Stiintifica si Invatamantul Superior din Romania” mă privește în mod direct.

Consider o insultă majoră faptul că o astfel de conferință are loc “sub inaltul patronaj al Primului Ministru, Dl. Victor Ponta”, așa cum reiese de pe site-ul guvernamental care anunță acest eveniment (http://uefiscdi.gov.ro/articole/3083/Cea-de-a-treia-editie-a-conferintei-Diaspora-in-Cercetarea-Stiintifica-si-Invatamantul-Superior-din.html).

Domnule prim ministru Victor Ponta, dumneavoastră vă aflați sub suspiciunea de plagiat academic. Din punctul meu de vedere – și din punctul de vedere a unor organisme abilitate – acuzația este validă. Prin urmare nu aveți dreptul etic și moral de a prezida, sub înalt patronaj sau nu, o astfel de conferință.

În semn de protest am inițiat petiție de boicotare a conferinței. A fost deja semnată de un număr mare de oameni, mulți din diaspora, mulți cercetători. O găsiți aici: http://civitas.dogaru.net/boicotarea-conferintei-diaspora-in-cercetarea-stiintifica/

Vă rog să vă opriți un pic și să reflectați.

***************************************************
Cristian Dogaru, MD, PhD
Research Fellow
Division of International & Environmental Health
Institute of Social and Preventive Medicine
University of Bern
Finkenhubelweg 11 – 3012 Bern – Switzerland
Tel +41(0)31 631 36 16
Fax +41(0)31 631 3520
www.ispm.ch
**************************************************

how to talk with a girl

compliment her:
“Goodnes, girl! you’re huuge!”
compliment yourself:
“The name’s so nice, you gotta say it twice”

…or take some lessons from king Julien
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=qlYkuISo54A[/youtube]

and den yo’ singin’:
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=wCC-pziyNBc[/youtube]

…Chunky! (x4)
I like ’em big, I like ’em chunky
I like ’em big, I like ’em plumpy
I like ’em round, with somethin something
They like my sound, they think I’m funky
My name is Moto-Moto, ya you say it double
Say my name girl (Moto-Moto)
Say it again (Moto-moto)
I’m nice and smooth, so nice and sassy (sassy)

No other hippos don’t wanna get next to me
I like em chunky, chunky, chunky
Plumpy, plumpy, plumpy
chunky, chunky, chunky
Plumpy, plumpy, plumpy
I like em hippos
Thats in the wild
I like they attitude
I like they style
The way they walk, walk
The way they talk, talk
I like em witta appetite
To eat a shark, shark
And when a dog barks, shell eat em too

I love every inch,
Oh yes I do
I like em chunky, chunky, chunky
Plumpy, plumpy, plumpy
chunky, chunky, chunky
Plumpy, plumpy, plumpy

Aint nottin wrong
With lovin chunky
I like em funny
I like em spunky
I like em witty
I like em smart with brains
Girl I Like your big
What you say
Your big ol heart
What
Girl you crazy
She drive me crazy
I love my lady
She nice and shapely
She nice and spacey
Take so much space up
Like a big ol spaceship
Movin so gracious
yes
Its all in the way she moves
Its all in the way she moves
Its all in the way
Its all in the way she moves
When she do, what she do
What she do, what she do, what she do, what she do
Get it girl
Chunky
Plumpy
Chunky
Plumpy
Aint nottin wrong
Ainit nottin wrong
Chunky
plump