Imi plac filmele. Nu am un gen preferat (mai ales, nu am un gen snob-preferat). Imi plac filmele bine facute, indiferent de gen, gloante, dragoste, suspans, etc. Nu trebuie ca toate elementele unui film sa fie “bine facute” ca sa imi placa filmul – sau sa il agreez. Unele elemente sunt mai usor de vazut (jocul unui actor, scenariul), altele necesita un pic de gandire (regia de exemplu), altele sunt mai subtile si necesita ceva antrenament (jocul de lumini, plasarea camerelor de luat vederi). Uite, de ceva vreme am inceput sa platesc atentie (haha) jocului actorilor secundari. Sau nu, nu numai actorii secundari (“supporting actors” cum iau ei Oscarul) ci mai degraba…cum sa le zic… actorilor tertiari, actorilor meteorici, cei ce apar putin si fara mare impact asupra liniei pricipale. Astia sunt actorii care sunt in umbra actorilor principali si de multe ori trec neobservati. SI de multe ori jocul lor e mai bun decat jocul actorilor principali. Uite am revazut aseara Matrix 1 la TV; asta e un film care imi place moderat. Imi plac efectele speciale, imi place ideea plotului (desi nu toate amanuntele plotului). Jocul actorilor, insa, mi se pare slab (sau probabil este regia de vina aici). Personajele pricipale (Neo, Morpheus, Trinity, Agent Smith) au niste roluri tare artificiale si afectate (ma scoate din pepeni Morpheus cu posturile lui grave, cu mainile la spate, incercand sa para profund filozofic); Keanu Rives si Carrie-Anne Moss joaca corect, fara sa straluceasca. In schimb. Matt Doran (“Mouse,” pustiul ala care a creeat-o pe lady in red)? – o placere sa il vezi jucand, cele cateva minute in care apare. Sau de exemplu computer-nerd-ul din The Score … Film care de alminteri mi-a placut de la a la z. Jamie Harrold aflu, de pe www.imdb.com, ca il cheama.