pe asta cre’ c’am auzit-o prima data în Stephen King: nervous like a long-tailed cat in a room full with rocking chairs. sau nu? oricum, mi-o imaginez, scena, vivid.

să fiu albastru – gen “pe cuvântul meu” – expresie ce o folosesc cred că din liceu. nici nu mai ştiu de unde o am, probabil am inventat-o tot eu. să fiu albastru dacă te mint.

tangent m-a bântuit o vreme, prin facultate. totul era tangent. cum a fost examenul? – tangent. ţi-a plăcut supa – tangent. proprie invenţie şi asta. tot in facultate m-a bântuit şi sadic, în sensul de “cool”.

fratele meu alb – din ceva romane cu caoboi şi indieni, probabil, nici asta nu mai stiu de unde o am, dar o am demult. în general pentru a sublinia un moment mai aparte: “băi fratele meu alb, să-ţi spun ce-am păţit”.

trăi-ţi-ar calu’ – invenţie proprie, în sensul ăla de “hai dă şi mie o ţigară, trăi-ţi-ar calu’ ”

aranghelu’ pascătului mă-tii – înjurătura preferată a lui marian-farmacistul-colegul-de-cameră. mă amuză la nesfârşit şi acum. tătăiţu avea altă expresie, “‘tu-ţi aia şi’alaltă a mă-tii”

mi-e lene să – expresie care a început să mă enerveze din ce în ce mai mult. pe internet cel mai adesea, gen “mi-e lene să mai caut linkul acum”, de obicei înlocuitor al lui “nu mai ştiu unde să caut”, sau “nu’l mai găsesc acum”. sau “habar n-am dacă (mai) există”

kilu’ – expresie veche; dacă e “al meu”, e din seria tuturor expresiilor cu ceva “al meu” sau “a mea”. ca’n bancul cu bulă care o ajuta pe o bătrânică şi, la laudele acesteia că ce bine crescut este bulă, acesta răspunde mândru “păi ce pula mea doamnă…” (echivalentul politicos al pulii e puii – “ce puii mei”). altminteri exprimă scepticismul, “ete kilu'”

ogre (şi varianta ogre ogreson) e apelativul cu care ne apelăm între noi eu, coiotu’ şi gogu (mai ales). colectiv, “băi ogresonienilor“. alt apelativ la modă a fost şi boar – “băi boare” – cu varianta prescurtata boa

prafu’le’n cur – expresia lui Maicamare când spunea “treaba lor”. expresie absolut unică.

du-te o mie de ani! – tot Maicamare, când se certa cu orătăniile de prin curte…Maicamare, venită din vârful muntelui în Bucureşti la operaţie “la ochi”….îmi povestea după aia “cârstinele – că aşa îmi spunea – era un spital mare, cârstinele, pă câteva etaje, şi numai pentru ochi! erau doctori mulţi, cu învăţăceii după ei…m-a dus Mitică şi cu ăla pe sub pământ (metroul, nota mea)…am păţit multe!”
Tătăiţu, când n-o mai dovedea pe Maicamare cu argumentele în câte o dispută, încheia scurt “fă, nu ştii tu ce ştiu eu”.