Stimată redacţie,
(un termen cam generic pentru gustul meu, cam ca anglo-saxonul „to whom it may concern”; ar fi mai bine să adresez misiva directorului fondator? redactorului şef? )
Sunt un fost cititor al Dilemei, de pe vremea în care nu era încă „veche” – şi zic „fost” doar pentru motivul (tehnic) că de când nu am mai putut citi revista tipărită pe hârtie (adică de dinainte de a pleca în pribegii străine, anul de graţie 2001), nu am mai citit-o de loc: nu ştiu de ce dar formatul electronic nu mi s-a potrivit. Ceea ce e curios, pentru că la scurt timp după plecarea mea (sau după sosirea mea în Oregon, dacă schimbăm perspectiva) m-am lansat într-o activitate „online” (nu cred că avem un corespondent în limba română) febrilă, care a continuat fără întrerupere până în ziua de azi. A fost metoda mea – descoperită aproape întâmplător – de a menţine o legătură cu ţara, cu oamenii ei, cu problemele ei. Am început activând activ (ca să zic aşa) pe forumul de discuţii online al mediciniştilor (eu însumi fiind un fost medicinist), am continuat cu un forum personal, apărut în urma unor răzmeriţe de pe forumul-mamă (sau tată?), apoi cu o pagină de web personală. Şi aici încep să ajung, un pic întortocheat, la subiectul acestei misive.
Dar încă nu m-am prezentat: Cristian Mihai Dogaru, cu un număr de litere agăţate de nume, cunoscut între prieteni şi mai ales în mediul internautic (oare chiar există cuvântul ăsta?) cu porecla de „tapirul” (cum am ajuns să port porecla asta e altă poveste). Pagina de web de care vorbeam o deţin cu toate actele în regulă şi se cheamă, predictibil, http://tapirul.net (.net pentru că se vrea o reţea socială, şi nu .com, că nu e pagină comercială, şi nici .org, că nu e organizaţie). Dacă intraţi, veţi fi direcţionat automat către blogul personal (şi stingher); pe domeniul respectiv mai găzduiesc, însă, şi alte bloguri independente, bloguri scrise şi menţinute de nişte, îmi permit sa spun (deşi termenul e cam vag în România pre-post-ante-decembristă) intelectuali. Unul dintre ele este blogul doctorului Florin Chirculescu (sub pseudonimul Sebastian A. Corn), devenit oarecum celebru printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului sănătăţii; sunt convins că dacă veţi căuta cu Google, veţi găsi foarte repede scrisoarea cu pricina. Alt blog este Dulce Mahalaua prietenului meu Vlad Stroescu, care nu este (încă) o celebritate, dar care scrie absolut delicios (ca să cad uşor într-un clişeu). Un exemplu al scrierii lui Vlad Stroescu este un articol denumit „Simbolul covrigului la Mircea Eliade.” Sunt convins că ştiţi despre ce articol e vorba. De ce? – păi un pasaj din articolul cu pricina este citat într-un articol al revistei dumneavoastră, un articol pe aceeaşi temă, a covrigilor. Nu mai pun aici numărul şi data apariţiei articolului cu pricina din Dilema Veche, pentru că dumneavoastră, fiind redacţia, ştiţi de fapt mai bine ca oricine ce apare în revistă, când şi cum.
Sau …ştiti într-adevăr?
Şi iarăşi ajung la subiectul misivei; ştiu, am tendinţa să scriu mult, mi s-a mai spus, dar toată poliloghia de până acum nu e întâmplătoare. Sau mai ales termenii presăraţi ici şi colo, precum „intelectuali”, „scrisoare deschisă”, „căutare cu Google” nu sunt întâmplători.
Domnilor, dumneavoastră sunteţi (nu?) o revistă culturală. O revistă serioasă, cu pretenţii¸ care ştie ce scrie, care verifică ce scrie, care verifică sursa citatelor, mai ales dacă e vorba de citate din operele unor oameni de cultură (lăsând la o parte semantica pentru moment, ştim la ce ne referim aici, nu ne referim la definiţia antrolpologică neapărat). Dar, o revistă de cultură nu se bazează numai pe Google pentru a găsi pasaje din opera unui autor mai mare sau mai mic, pasaje care să ofere suport unui articol. O revistă de cultură, carevasăzică, nu zice „a spus nemuritorul Gambeta”. O revistă de cultură citează sursa direct, nu intermediari.
Domnilor, pasajul citat în articolul despre covrigi NU aparţine lui Mircea Eliade. Aparţine lui Vlad Stroescu. Să citezi un autor fără să oferi sursa directă (volumul şi pagina unde se găseşte acest pasaj, la Eliade şi nu pe o pagină de web oarecare) este o greşeală impardonabilă. Să nu realizezi că citatul tău e opera originală a altui autor şi nu a lui Eliade, e la fel de impardonabil. Titlul articolului lui Vlad Stroescu poate fi înşelător, dar lectura sa elimină destul de repede orice urmă de îndoială. Vlad Stroescu face un exercitiu literar si filozofic în jurul covrigului, folosindul pe Eliade ca suport indirect, ca fundal. Vlad Stroescu îl aplică pe Eliade, nu îl citează.
Nu în ultimul rând, să citezi dintr-un autor şi să atribui pasajul altui autor nu e numai impardonabil, este şi furt.
Închei aici misiva mea. După cum vedeţi nu este nimic altceva decât un mesaj de informare, pe care îl veţi trata cum veţi găsi de cuviinţă („to whom it may concern”, carevasăzică). Tot ceea ce sper este să nu îl folosiţi pe autorul articolului dumneavoastră (Dan Nicu, student la SNSPA) pe post de ţap ispăşitor. În final responsabilitatea impunerii unei anumite conduite şi stricteţi în scriere si publicare este a dumneavoastră, stimată redacţie.
***************************************
Cristian Dogaru, MD, PhD
Research Fellow
Division of International & Environmental Health
Institute of Social and Preventive Medicine
University of Bern
Finkenhubelweg 11 – 3012 Bern – Switzerland
Tel +41(0)31 631 36 16
Fax +41(0)31 631 3520
www.ispm.ch
****************************************
ce vorbesti, frantz? noi operam cu legende urbane…
semneaza: redactiunea
Goagăl, bată-l vina… 😉
Tapirule – cred că nu-i eficient să folosești bombe cu hidrogen ca să scapi de gândaci.
Nu zic că nu-i distractiv – zic doar că-i ovăchil.
hai bre blegule, cum am zis şi dinolo la vlad, unde vezi tu bombă cu hidrogen? că nu’i ameninţ cu cremenalul, nu cer nimic (nici nu aş putea, ca nu pe mine m-au furat). E doar un text de atenţionare, un tras de mânecă cum zici şi tu. Tonul ironic – păi tocmai că mă adresez unei reviste de cultură, de la care ma aştept să înţeleagă o ironie. Dacă scriam administraţiei financiare a sectorului cinci era mai potrivit, poate, un limbaj de lemn “Subsemnatul tapirul domiciliat în strada, vă atrag la cunoştinţă faptul că pe data de 6 octombrie anul curent…”
împricinatule, da’n legendele alea urbane intră şi’un pic de religie? ca să fim în tema cu Eliade totuşi
prin 2002 (sau 3, oricum mai demult) am trimis si eu o scrisoare deschisa Dilemei (nu mai stiu daca devenise deja “veche” pt ca ma interesa sporadic ce se mai intampla in Romania) ca reactie la un articol al lui lucian mandruta. stii ce mi-au raspuns? ca ei NU isi asuma ce scriu autorii in articolele pe care (Dilema) le publica! parol!
Nu m-ar mira sa zica si acum la fel.
Domnii astia ar trebui intrebati intrebari pe nepregatite cand sunt intr-o emisiune comfortabila in direct unde toata lumea zambeste si lauda.
Azi trimit misiva pe hartie, si poate ar trebui sa trimit copii si la alte reviste.
tapire, blegoo este politicos, eu nu-s. nu trimite forma asta ca te mananca aia. strange-o la 2 max 3 paragrafe, fa-i ceva, ca e de rasu’ plansu.
“greseala impardonabila”? no shit? si de cate ori tre sa ti se spuna ca nu este furt?! nu este furt! baiatul ala nu a furat, ci a atribuit aiurea creditul. nu si l-a atribuit – atunci ar fi fost furt.
eu iti zic la modul f. serios, nu trimite asa ceva. e “marfa” pt. als et al.
@calatoareo, mie mi-au publicat. chiar 2. tot mandruta:) tot in perioada aia. lol, ar fi bestial sa fi fost acelasi subiect.
lasă elfule, nu-mi purta tu mie de grijă, io mă fac de râs nu domnia ta.
aşa tânăr şi aşa serios…
tapirule, mie nu-mi place să mă coalizez cu nimeni, dar de data asta zic și eu ca și we.
Rescrie scrisoarea aia pe hârtie… în forma asta nu comunică corect ce vrei tu să comunici.
Părerea mea, din cotețul meu.
okay, sunteţi doi, dar io tot aşa o scriu. De fapt e scrisă deja, pusă în plic, mai am sa trec pe la poştă (şi prin email a fost trimisă tot fix aşa). cum ziceam, io mă fac de râs, nu voi.
mulţumesc de sfaturi, totuşi (ştii treaba cu cea mai bună parte a unui sfat 🙂 )
aşa o văd eu, nu ca pe o cereri-şi-reclamaţii-subsemnatul cum credeţi voi că trebuie. Nu standard, nu şablon, nu Idiot’s Guide To Writing Clear Letters. Nu academic (că nu scriu teza de doctorat aici), NU AMERICAN.
dacă nu comunică ce vreau să comunice e şi vina lor a celor ce o citesc
:))
păi… voia la tine, ca la banu’ Ghica, nu?
elfule, la tine nu cumva era articolul despre eugenie (nu produsul de patiserie, ci teoria genetica)?
reactia mea era la un articol despre Vlaicu, dar stiu ca mai era cineva exasperat de alte dume ale lui mandruta. tipul e inepuizabil, se pare 🙂
bre, tapire…
da’ astia nu e revista de stiinta, bre… ce? cum adica, sa citeze sursa? ce kilu’ meu… scrie despre hadroni, superstringuri sau harta genetica a drosofilei?
taNpitii aia, iNbecilii aia cu stiinta mamii lor… doar la aia la tre’, bre, tapire, bibliografie!
stii, bre, ce nasol e sa pui cifrelutele la locul lor, cand citezi pe ics sau igrec?
stiu bre, io mi-am facut scurtatura la tastatura sa pun cifruletele alea cum trebe (apas pe Alt si pe sageata jos sau sus), da’s mai jmeker de fapt si pun derect cu EndNote d’alea.
da bre, da’i in zeama lor cucultura lor, ce citate, ce sursa, ce pagina-si-volumul, ca de aia ma ienervez io la Eliade ca cand pune o nota de subsol io ma duc repede ca ma bucur ca-mi explica si mie un termen mai intortochiat si cand colo Eliade zice “cf. Dumezil, Opere Complete pagina opt”
Pingback: Tweets that mention stimată Dilema Veche : vizuină de tapir -- Topsy.com
geniali cei de la Dilema Veche. Daca’ti faci cont te tot freaca ca parola n’are litere, ca trebe si majuscule si minuscule, ca trebe si alte semne pe langa cifre si litere, de parca deschideam cont la banca…mdah, si dupa tot frecusul asta imi trimit email de confirmare, cu parola in clar….
sunt curioasa (sper sa nu patesc ca pisica) daca or s-o tina tot pe-a lor cu “nu ne asumam responsabilitatea pentru opiniile exprimate de autori in articolele pe care le publicam!”
Epic wtf!!! 🙂
nu’i nimic, fac precum Andy Dufresne, încep să trimit câte doo scrisori pe săptămână, plus la Academie, la Caţavencu, la Universitatea din Chicago
Tapirule… faptul că au publicat comentariul meu nu ți se pare destulă recunoaștere?
Că mi se pare destul de clar.
La serci relevant suntem… ce mai vrei?
Capu’ lu’ Dan Nicu?
🙂
da, da’ pe al meu nu l-au publicat, la email nu au răspuns.
să nu dea dumnezeu cel sfânt să vrem noi nicu, nu pământ
Pingback: 5 stiri care mi-au scapat « Jurnalul unei gospodine ratate