mai deunăzi mă anunţa domnul A.L. Şerban, pe email, că o să conferenţieze pe tema “Şi totuşi… de ce vedem filme?”
Întrebare oareşcum retorică. Pentru ca fiecare are motivul lui, şi nu cred că există un “one answer fits all.” Ar mai fi nişte întrebări interesante (albeit, la fel de retorice), şi anume CE vedem când vedem un film,LA CE ne uităm când vedem un film, etc. Eu de exemplu mă uit la poveste, la jocul actorilor, şi la regie (în ordinea asta), şi mai puţin la cinematografie, producţie (la asta nici nu am habar cum să mă uit), sunet. De ce văd filme? – depinde. În mod sigur NU din cauza rating-urilor.

Am intrat mai deunăzi în Blockbuster, să închiriez Wall-E, de care auzisem ca e bun. Pe peretele cu “new releases” mi-au picat ochii pe un film nou, de care nu auzisem, şi anume Transsiberian. Cu Woody Harelson şi Ben Kingsley (dintre cei pe care îi cunoşteam), şi Emily Mortimer şi Eduardo Noriega (despre care citesc că l-a jucat pe “Che” Guevara – (apropo, de unde obsesia asta power-florista cu Che Guevara? – tricouri, medalioane, alea. Mă contraziceam cu Coiotu’ mai demult cum că precum Che Guevara e cubanez – zicea el, nu, argentinian – ziceam eu, fiind informat de colegul de cameră Guillermo, argentinian şi el) – dintre cei despre care nu auzisem.

Mi s-a părut un film extrem de bun. Droguri, acţiune, suspans, petrecute în Rusia, în celebrul tren “transsiberian” (idee împrumutata de la Orient Express-ul lui Agatha Christie?). Povestea un pic fasolită la sfârşit, cu un happy end cam dulceag şi cam tipic american.

Woody Harelson nu are un rol greu (dar joacă – de aşteptat – bine), Ben Kingsley are un rol interesant, pe care îl joacă excelent (un agent rus de la divizia “Narcotice”). Emily Mortimer, în schimb, are un rol dificil, emoţional, cu o grămadă de trăiri sufleteşti exprimate briliant. Nu mi-a plăcut în mod special de ea ca femeie, să zic, dar jocul mi s-a părut perfect (de Andie McDowell, de exemplu, nu îmi place nici ca femeie nici ca actriţă. În schimb de Angelina Jolie îmi place ca femeie, dar nu prea mult ca actriţă. De gustibus).

Filmul are un nivel de autenticitate rar întâlnit la filme americane care încearcă să povestească poveşti neamericane (vezi clipurile de pe site-ul oficial). Nu ştiu dacă în echipă au fost şi ruşi autentici (bănuiesc că au fost), dar, cum spuneam, foarte autentic (filmat de fapt in Rusia, Lituania si China). Limba rusă e folosită când se vorbeşte ruseşte, accentul rus al lui Ben Kingsley e convingător. Peisajele bine alese, interioarele la fel, scenele din tren mai ales (te simţi în Rusia şi, pentru scenele din tren, juri ca eşti în personalul de Măneciu). Suspans-ul vine natural, şi nu din trucuri cinematografice (gen acţiuni misleading ale personajelor care te fac să te gândeşti la altceva) care sunt ţinute la minim.

Un film de acţiune bine realizat, bine regizat, şi fără farafastâcuri, gloanţe şi efecte speciale.