In Oregon umbla o vorba, cica ce poti sa faci cand vremea de afara incepe sa te plictiseasca este sa astepti cinci minute. Nimic mai adevarat, desi nu e valabil tot anul. De vreo cateva saptamani vremea nu reuseste sa se hotărască. Ploua in averse cinci minute, apoi iese soarele, pana apuci sa verifici cutia postala este iar intunecat si mohorat de parca soare nu exista, repede o mazariche cazuta in timp ce soarele iese din nori, inca o ţârâialaă mocănească de o ora urmata de un soare cu cer senin sticla de 11 minute dupa care ploua in averse.. Fascinant intr-un fel, dar si frustrant. Din fericire proverbul se aplica numai cateva saptamani din primavara. In ceea ce priveste clima, de fapt, Oregonul a fost, pentru mine, un stat plin de surprize. Fiind la exact aceeasi latitudine cu Romania (paralela 45 a Ploiestiului meu trece undeva intre Corvallis si Salem), ma asteptam ca clima sa fie similara (cu tot respectul acordat Pacificului din vecinatate): ierni cu zapada, veri calde, litoralul Pacificului un fel de Eforie Nord mai extins…. Nu e deloc asa. Pe valea Willamette (care, nota bene, se pronunta cu accent pe primul “a,” ui-lA-mit, cam ca in “damn it”) climatul este un fel de climat subtropical, cu practic doua anotimpuri: ploios si secetos. Din Octombrie pana prin Aprilie- Mai (in functie de noroc), vremea este atre constanta: cer acoperit continuu, burniţă continuă, temperatura foarte rar coboara sub zero. In sapte ani am vazut ninsoare cam de sapte ori (scurte). Urmeaza perioada asta de trecere tembela, dupa care se instaleaza vara, cu ser senin sticla cateva luni, fara ploi (daca vezi doua ploi pe vara), si calduri caniculare vreo 2-3 saptamani.

Voiam sa povestesc cum am petrecut trecerea in noul an acum o saptamana (cu poze and stuff) si tot aman.