expresii

pe asta cre’ c’am auzit-o prima data în Stephen King: nervous like a long-tailed cat in a room full with rocking chairs. sau nu? oricum, mi-o imaginez, scena, vivid.

să fiu albastru – gen “pe cuvântul meu” – expresie ce o folosesc cred că din liceu. nici nu mai ştiu de unde o am, probabil am inventat-o tot eu. să fiu albastru dacă te mint.

tangent m-a bântuit o vreme, prin facultate. totul era tangent. cum a fost examenul? – tangent. ţi-a plăcut supa – tangent. proprie invenţie şi asta. tot in facultate m-a bântuit şi sadic, în sensul de “cool”.

fratele meu alb – din ceva romane cu caoboi şi indieni, probabil, nici asta nu mai stiu de unde o am, dar o am demult. în general pentru a sublinia un moment mai aparte: “băi fratele meu alb, să-ţi spun ce-am păţit”.

trăi-ţi-ar calu’ – invenţie proprie, în sensul ăla de “hai dă şi mie o ţigară, trăi-ţi-ar calu’ ”

aranghelu’ pascătului mă-tii
– înjurătura preferată a lui marian-farmacistul-colegul-de-cameră. mă amuză la nesfârşit şi acum. tătăiţu avea altă expresie, “‘tu-ţi aia şi’alaltă a mă-tii”

mi-e lene să – expresie care a început să mă enerveze din ce în ce mai mult. pe internet cel mai adesea, gen “mi-e lene să mai caut linkul acum”, de obicei înlocuitor al lui “nu mai ştiu unde să caut”, sau “nu’l mai găsesc acum”. sau “habar n-am dacă (mai) există”

kilu’ – expresie veche; dacă e “al meu”, e din seria tuturor expresiilor cu ceva “al meu” sau “a mea”. ca’n bancul cu bulă care o ajuta pe o bătrânică şi, la laudele acesteia că ce bine crescut este bulă, acesta răspunde mândru “păi ce pula mea doamnă…” (echivalentul politicos al pulii e puii – “ce puii mei”). altminteri exprimă scepticismul, “ete kilu'”

ogre (şi varianta ogre ogreson) e apelativul cu care ne apelăm între noi eu, coiotu’ şi gogu (mai ales). colectiv, “băi ogresonienilor“. alt apelativ la modă a fost şi boar “băi boare” – cu varianta prescurtata boa

prafu’le’n cur – expresia lui Maicamare când spunea “treaba lor”. expresie absolut unică.

du-te o mie de ani! – tot Maicamare, când se certa cu orătăniile de prin curte…Maicamare, venită din vârful muntelui în Bucureşti la operaţie “la ochi”….îmi povestea după aia “cârstinele – că aşa îmi spunea – era un spital mare, cârstinele, pă câteva etaje, şi numai pentru ochi! erau doctori mulţi, cu învăţăceii după ei…m-a dus Mitică şi cu ăla pe sub pământ (metroul, nota mea)…am păţit multe!”
Tătăiţu, când n-o mai dovedea pe Maicamare cu argumentele în câte o dispută, încheia scurt “fă, nu ştii tu ce ştiu eu”.

cursu’ vieţii

adicătelea, azi, despre meserii practicate.

omienoosutenoozecişidoi: recensământul româniei
am intrat recenzor pe pile. tata a prins postul de recenzor şef, şi m-a băgat şi pe mine recenzor. ba parcă şi pe sor’mea, deşi ea nu a mai recenzat. am avut doo blocuri (sau trei?-parcă doo), incluzând ăla în care stăteam io, numa’ ale mele. tata era şi recenzor şi recenzor şef (adică propriul şef), el a avut printre altele blocul de ţigani, ar trebui să scrie un post aparte despre asta.

umblam din uşă în uşă, cu ghiozdanul de formulare, şi’ntrebam una-alta. dura vro cinşpe minute-doozeci interviul. lumea fusese avertizată că vin recenzorii, să nu se sperie. he, puteam să fac şi-un pic de sociologie a familiei dacă voiam, că nimeream în diverse situaţii de familie. un cuplu tânăr (da’ tânăr, abia dacă aveau dooj’ de ani) m-au primit în pat sub plapumă. la alţii se vedea că făcuseră curăţenie, că veneau “musafirii” (ştiau deja că tre’ să apar, că în ziua precedentă fusesem deja la scara ailaltă). un tataie cu mamaie cu apartament cu mileuri mă aşteptau cu un teanc de vro 12cm de acte pă masă: cercificatele de naştere (cre’ că şi alea de botez de “dinainte”), buletinele, cercificatul de căsătorie, actele casei (chirie, gaze, lumină, alea), cupoane de pensie. tot. i-am simţit că ar fi cam dezamăgiţi că nu îmi trebuiesc actele (nu îmi trebuiau, totul e pe bază de declaratie voluntară), aşa că le-am răsfoit un pic pretinzând că-s de folos.
în ziua de azi s’or mai fi blazat oamenii, dar în nooşdoi era veselie. veneam seara acasă regulat abţiguit după păhărelele de vin şi vişinată servite pe la diverşi cetăţeni ai româniei bucuroşi de musafiri. nu mai pun fursecuri, cozonac, alea. ba şi ciorbă. într-o seară de fapt am stat la o familie la taclale cred că doo ore, la plecare m-am întâlnit cu tata pe scări care pornise după mine (el era şeful, deh), că nu mă mai arătam acasă. am nimerit şi la un chef odată, mese, tacâmuri, pahare, musafiri, urlete (“bă, ia linişte că nu mă mai înţelege domnul recenzor, virgile ia toarnă mă un pahar de vin la domnu’ aici”). la ăia cred că m-am şi pupat la plecare.
din banii câştigaţi mi-am luat bocanci (d’ăia de piele maro).

omienoosute-cât-o-fi-fost, că eram anu’ cinci la facultate
agent de vânzări eram, la Montero. tot pe pile, m-a băgat marian colegul de cameră farmacistul care lucra acolo mai demult. îl băgase inaintea mea pe dragoş. ia să socotim: prin nooşapte carevasăzică. sau nooşase – anu’ când a ieşit constantinescu că ţin minte că am băut şampanie la firmă şi ne zicea doamna tudorache patroana că noi tinerii l-am votat. da, am început în toamnă în nooşase până în aprilie in nooşapte, fix cât a ţinut vremea urâtă şi noroiu’.
agent de vânzări, deci, adică aveam în primire o bucată de bucureşti (sectorul doi parcă, zona obor-ştefan-cel-mare-colentina, p’acolo-şa), cu o listă de farmacii. umblam per pedes apostolorum (ni se deconta abonamentu’ pe toate traseele, totuşi) pe la farmacii, cu lista de produse să îi momim să comande, şi după aia cu lista de datorii să îi momim să plătească. şi iete aşa umblam cu milioanele după mine (bani mulţi pe vremea aia), pe câte trei tramvaie (ca firma era undeva pe linia lui 12, schimbam trei tramvaie să ajung la sediu). şef IT era dom’ tudorache junior, ştudinte la cibernetică. pusese warcraft pe server şi stăteam cu dragoş până pe la zece seara după ce predam casieria, să jucăm. ajunsesem de vorbeam robotizat: move…here. atack…here. pe mine mă durea la bască că eram solo sotto voce, da’ pe dragoş îl aştepta nevasta cam furibundă. nu mai pui că mai mergeam şi în cecenia după aia.

am mai lucrat anul ăla după montero vro lună la altă companie, tot de farmaceticale, da’ nu am stat nici o lună.

ei, lunile alea la montero au fost fructuoase. atunci mi-am luat io bocanci gore-tex cu talpă vibram si sac de dormit de puf de stat la -20 grade. pe de altă parte am pierdut bursa de anul următor că am cam fasolit-o pe la examene, nu mi-a mai ieşit medie de bursă.

va mai urma.