numele și pronumele

primul nume a fost, evident, Cristinel. Băieții de la bloc (Nicu, Dragoș, Bubanu) îmi zic și acum Cristinel, la 90 de kilograme. “Băi, ai primit SMS-ul de la Cristinel? E în țară, zice să ieșim la o bere”.

varianta lui Maicamare a fost și va rămâne Cârstiniel. nu mai există alți Cârstinei, sunt sigur.

pentru familie sunt Cris, sau Crisule și Crisache (asta e sor’mea, only). pentru familie și străini, cum se face (o fi un cerc al destinului?). când am ajuns în America a trebuit să am nume abreviat, că așa e moda la ei. în țară restul lumii îmi spune Cristi, precum tuturor Cristianilor, dar Cristi, în engleză, sună a Christie, adică fată, și e confusing, ain’t it? – așa că m-am recomandat “Cris”, și de 12 ani tot insist că e Cris fără “h” – opusul eroinei filmului Raliul (cu Constantin Diplan), care se recomanda “Theia, cu te-haș”

Cristian, de fapt, nu cred că-mi zice nimeni în afară de IT-istul nostru Raffi, un italian extrem de simpatic, din Napoli (“deep south” zice el), elvețianizat, “Ciao, Cristian, come va? – non c’e male, Raffi”.

Mai avem Cristone, marcă înregistrată Adina Șoaită et comp. Super. Și Cristișor, cum îmi spun Silvana și Mary Filimon

a, da, la liceu mi s-a spus Dogărelul, cred că Răzvan Cioinac îmi spune și acum așa.

poormă vin poreclele.

când eram mic la bloc, s-au cugetat într-o zi frații Dinu, Sandocan și Costi Năescu, pentru o poreclă; parcă îi văd, pe aleea din fața gardului lui doamna Banea, recitând “cristinel…cristinel…chitinel…chitinoț… gata! Chitinoț-Chiloț!”

..Chiț.. cine oare îmi zicea “Chiț-chiț?”… una din verișoarele lui tata, care ne-au fost bone când eram mici.. îmi amintesc vag.. fata lui nea Gheorghe Petrișor?…

cu amicul Gogu și Coiotul ne apelăm reciproc Ogre, sau Ogresson. Coiotul mi-a mai spus Crape într-o vreme (de la Crapu și Menumorut la Vacanța Mare)

înainte să fiu Tapirul (care e brand name deja), am fost – în cămin în Grozăvești, în anul întâi, Rocarul (de la Dogaru), prilej bun pentru Coiotul (care de fapt el a venit cu ideea) să pună afișe prin cămin cu “pe traseul liniei 336 a fost văzut, în ultimele zile, un autobuz Rocar prăfuit.. până când, concetățeni, această rablă pe șosele capitalei?” Amicul Doruleț a continuat tradiția, rârâit cum era, “băi Rocarule”

Tapirul, cum spuneam, e brand name. Sunt mulți oameni care nu mi-au zis niciodată altfel, inclusiv iubite; cu numeroase variante, tapiraș, tapirică, tapirel, taps (cu Bianca Stupu, din păcate, m-am certat, taps era marca ei înregistrată).