dom’ne, ce bun e google ăsta.

azi nu’ş ce-mi vine, ce amintire îmi strafulgeră prin faţa ochilor, şi îl caut pe net pe prietenul T. cu care am fost coleg acum mulţi ani la postliceală, şi căruia îi pierdusem urma tot acum mulţi ani.

io nefiind prea tocilar de felul meu, nu am intrat la facultate din prima. voiam io medicină de când mă ştiu şi citeam cărţi de popularizare a igienei la sate găsite la Ploştina sub patul din foişor, da’ n-am intrat din prima, asta e. era anul de graţie 1991 (anul ăsta am întâlnirea de dooj’ de ani de la liceu, să ne vedem care burtoşi, care chelioşi, alea). am picat la trei puncte, al cincilea sub linie (sau al cinşpelea, nu mai ţin minte), adică o întrebare de fizică (întrebarile mai grele erau de 3 puncte), sau două de chimie (care erau de câte două puncte de căciulă).

m-am întrebat foarte deseori, cum ar fi evoluat viaţa mea dacă nimerem corect – din greşeală – o întrebare dintre alea la care am răspuns la întâmplare şi, din întâmplare, am ales răspunsul greşit? – aş fi început facultatea în 1991, nu în 1992, cu alţi oameni, în altă formulă; o grămadă de oameni pe care i-am cunoscut în facultate şi mai ales la cămin (relaţia mea cu ei, de atunci şi de acum, definindu-mi viaţa în mod profund), pe aceşti oameni nu i-aş mai fi cunoscut (sau poate că da, unii dintre ei, dar circumstanţele ar fi fost totalmente diferite si probabil şi relaţiile). viaţa mea ar fi luat o altă turnură.

tot anul ăla, vara aia, după eşecul la facultate, am plecat într-o tabără la mare, prin clasa lui tanti L., care învăţătoare fiind, avea locuri de tabără ce nu se ocupau. la Eforie Sud am fost, memorabilă vacanţa, că s-au nimerit, cu altă şcoală, şi nişte colegi de liceul ce de-abia îl terminasem. io eram cazat cu ai mei părinţi în cameră, dar după prima seară m-am mutat în cameră cu Chief şi Doni şi Levente, iar pe ai mei îi mai vedeam numai la masă, că de mâncat mâncam grupaţi pe şcolile cu care venisem (îmi zicea tata, dimineaţa, după vreo două zile, “te-ai ascuţit ca lupta de clasă”).

bon, deci eram la mare, dimineaţa de obicei mă târâiam chior de somn la micul dejun cu ochii roşii. şi’ntr-o zi mă preia mama, direct: “la toamnă dai la postliceală!!”. noi mai avusesem discuţia asta, că aveam să stau un an acasă (eram convins ca următorul an o să intru), şi io ziceam că ce rost are să dau dacă tot la medicină vreau să ajung…

la postliceala sanitară, carevasăzică.

zic, “da’ ce se’ntâmplă, maman, ce aşa brusc, mă luaşi de dimineaţă?” – “păi nu auzişi ce s-a întâmplat??” – “nu, la discotecă nu dădură ştirile” – “e jale in rusia, puci, îl dau jos pe gorbaciov, crimeea, alea, or să vă ia pe toţi în armată ăştia neterminaţii şi cine ştie unde ajungeţi, muriţi pe acolo”

te pui cu maman? – am dat examen la postliceală. şi am intrat că tocisem suficient cât să nu intru la medicină.

ei, la postliceală l-am cunoscut pe prietenul T. postliceala funcţiona (încă) pe principiul “liceu”, cu clase de 36 elevi, extemporale, teze, ascultat la tablă, alea (expresia “alea” de la prietenul T. o am). noi în clasa de 36 eram doi băieţi, restul fete, majoritatea spre 30 ani, care încercaseră una-alta în viaţă si deciseseră că postliceala sanitară este o soluţie mai bună (cred că se înfiinţase de curând, deasemeni). fete simpatice, dar nu prea mai erau în spiritul de distracţii de adolescenţi cam tembeli cum eram noi.

io cu T., musai să compensăm.
câte amintiri nu am… viaţa mea de distracţii de adolescent, “saturday night fever”, a început în postliceală, nu în liceu. liceul mi-l amintesc vag, eu nu eram suficient de maturizat, şi eram suficient de timid. nu ieşeam din găoace incă.

la postliceală aveam două zile pe săptămână teorie (căte opt ore pe zi), şi trei zile de practică. zilele astea de parctică tot in aceeaşi clădire se făceau, aceam o clasă preschimbată în “salon de spital”, cu un pat in mijloc, dulăpioare, mese şi scaune de-alundul pereţilor, unde doamna dirigintă Zamfir ne învăţa secretele meseriei. aici am făcut io prima dată injecţii, aici am învăţat cum să “prind o venă”, sau cum se schimba patul cu bolnavul în pat. pe asta chiar mi-o amintesc, că au căzut sorţii pe mine să fiu “bolnavul”, şi fetele să practice pe mine.

orele de teorie erau cam plictisitoare, ca orice ore de clasă. nu prea îmi făceam probleme, majoritatea erau chestii de le toceam oricum (anatomie, fiziologie, alea), sau chestii în care eram interesat.
da’ era plicticos, mai ales că durau până seara.

mi-aduc aminte că într-o iarnă ieşeam noi de la ore, era deja seară târziu şi şcoala goală (funcţionam într-o şcoală generală). întuneric beznă, luminile stinse pe coridor, clasele celelalte goale şi întunecate. într-un impuls deschid uşa unei clase goale, bag capul înauntru şi trag un răget de se scutură geamurile. închid uşa şi mă întorc spre T. care stătea şi se holba la mine cu ochii mari. “hai, nu vii?”-zic. “ce-a fost asta??!?” zice el stupefiat, “nimic”, zic, “eliberez din stres”. crimă şi pedeapsă, după aia ne tot închipuiam ce s-ar fi întâmplat dacă din întâmplare în clasa aia ar fi fost un cuplu de elevi îndrăgostiţi sărutându-se.

postliceală, da.