azi am săpat jumate de grădină. am re-săpat de fapt, că o săpasem şi astă toamnă – sunt patruzecişitrei de motive pentru care trebuie să sapi grădina toamna: afânezi pământul şi-l pătrund apele mai uşor, scoţi rădăcinile de buruiană la suprafaţă să se usuce/îngheţe, e mai uşor de săpat si scos buruienile in primăvară…aşa, patrujdoi…şi în primul rând e fun
acu’ tre’ să mă gândesc ce să pun. am roşii în cutiuţe în sufragerie la geam, să se facă răsad, am luat cinci metri de morcov (parol! aşa scrie pe plic), vinete seminţe şi o să urmeze ceva raite prin piaţă după alte răsaduri şi seminţe. ridichi nu mai pun că am pus anul trecut, am mâncat patru, şi restul le-am lăsat să crească cum vor ele. ştiaţi că ridichile cresc de aproape doi metri? bălăria, nu căpăţâna.
de plantat am plantat “nemţoaice” (cum aveau ţăţica Neacşa şi ţăţica Tudora), roşii, lângă gardul de la stradă, si am mutat în grădină narcisele galbene de le cumpărasem lui Toshiko să-i mai ridic moralul, că era răcită şi cam înegurată. tot lângă gard; florile s-au ofilit deja, dar planta e încă verde si bulbii or să răsară la anul.
mă’ntrev dacă e voie să dau foc la uscături, am un morman chiar lângă tei.
pe stradă practică practicanţii de la şcoala de şoferi, trec fete pe tocuri, frumos mirositoare, şi biciclişti.plus copii chirăiţi – trecură două fetiţe pe unicilcu, e modă mare în Elveţia.
au răsărit şi lalelele plantate astă toamnă, bucurie mare. lalele pinocchio, hehe. leuşteanul plantat anul trecut a răsărit iară, e verde-viguros, iar hortensiei i-au dat nişte muguraşi plăpânzi. pătrunjelul l-am pus pe balcon, că e mai uşor de ajuns la el din bucătărie (‘mi-aduc aminte cum mă trimitea mama in grădina, proaspăt venit de la şcoală, să culeg o mână de pătrunjel si una de mărar pentru ciorbă).
deci carevasăzică a venit primăvara, caisul vecinului a înflorit, grădinile se pregătesc de treabă, iar copii ţopăie prin cartier nevoie mare.
eşti meseriaş! io azi am făcut rost de zmeur. şi de nişte seminţe de o floare dubioasă.
ceva tufe nu plantezi? agrişe?
vreau să pun o tufă de trandafir… şi ştii ce mi-ar mai place? (că mi-ai dat idei) – un coacăz roşu! cum avea maicamare lângă foişor…
zmeur, trebuie să smuggle unu’ de la Ploştina
am vrut să-ţi zic că ţi-ai adus un pic din Ploştina la tine.
am vrut să-ţi zic şi de trandafiri dar na, am încercat să nu par prea girlie.
şi eu vreau coacăz, tot pt că aveam în copilărie şi atunci nu îl puteam suferi. mama zice că nu e bun şi mă duce cu vorba. dar io vreau.
grădiniţa cu floricele din faţa blocului meu a rămas a nimănui şi mi-e ruşine să mă ţin eu de ea, să cobor şi să dau cu săpăliga ceva 😀
Și eu am aranjat grădina de pe pervaz, am pus coriandru, rucola, usturoi, cimbru și multă levănțică. În grădina de jos am tuns trandafirii. Și da, lalele Pinocchio am avut și eu, cînd aveam o grădină adevărată.
Dacă vrei să dai foc la uscături, cred că trebuie să le pui într-o instalație din aia de făcut grătar, și să stai lîngă ea cu vreo două-trei kile de carne în brațe. Altfel îți cheamă precis pompierii 🙂
nah, vecinul de grădină a ars ast’toamnă uscături, numa’ că nu ştiu dacă e ca la vânătoare, cu sezon şi aprobare…
Pingback: tratare simptome candida, simptome candidoza, simptome candida, usturoi, iaurt | tratamentcandida.ro/candida