io, dacă aș fi scris harry potter, aș sfârși așa (ciornă):

– în duelul final cu voldemort, harry potter folosește incantația “remorsato!” – o incantație care îi vine pe buze spontan, fără să știe de unde, dar care se dovedește a fi extrem de puternică; îl forțează pe cel atacat să retrăiască toate relele făcute în trecut și să simtă o căință adâncă și sinceră pentru ele. în funcție de trecutul fiecăruia, efectul diferă. voldemort cade în genunchi, într-o liniștie mormântală, ridică ochii către harry potter și ceilalți adunați în jurul intrării în castel; o lacrimă i se prelinge pe obraz, sfârâind ca o picătură de acid și lăsând în ormă o dâră însângerată… apoi ridică încet bagheta, o îndreaptă spre tâmplă și șoptește “avada kedavra” (harry potter va fi cunoscut și ca înventatorul acestei încantații magice – la fel cum dumbledore era cunoscut pentru descrierea celor 12 folosințe are sângelui de dragon. este o incantație extrem de dificilă, pe care doar foarte puțini aurori o pot folosi)

– în nebunia petrecerii de după, când toată lumea sare în sus și în jos și se pupă, harry potter se oprește în fața celor trei malfoy, ce stau într-un colț, ignorați de toți; se duce la narcissa malfoy, îi pune o mână pe umăr și spune “mulțumesc.” apoi se întoarce către draco malfoy, care privise scena împietrit, și îi întinde bagheta pe care o capturase de la draco când au scăpat de la ei din beci, spunând “asta îți aparține”. draco îl privește în ochi câteva secunde și zice “nu, ai câștigat-o corect”. harry îi pune bagheta în palmă și răspunde “da. dar ți-o înapoiez de bună voie” și se întoarce să plece. draco îl privește câteva secunde și strigă “harry!”; harry se întoarce, draco îl privește în ochi și îi întinde mâna. harry, dupa o secundă de nemișcare, îi strânge mâna și spune, cu o urmă de zămbet în colțul gurii: “dar încă îți datorez una pentru ce mi-ai făcut ultima dată în tren”

– harry se duce sus în biroul lui dumbledore, toți foștii rectori aplaudă frenetic, harry are discuția cu tabloul lui dumbledore; la sfârșit dumbledore îi arată din ochi ceva într-o parte; harry întoarce capul și vede că deasupra biroului, către fereastră, a mai apăurt un tablou, deocamdată gol. harry se uită la el neințelegând. după câteva momente apare severus snapes, cu o figură gravă și obosită. harry face ochii mari și trage brusc aer în piept, apoi își recapătă controlul și se înclină către tablou. snapes se înclină la rândul lui, grav, fără să-și ia ochii de la harry, și apoi remarcă, cu tonul lui vechi “potter, aud că încă nu ai învățat suficient oclumanția”; harry zâmbește și spune “e adevărat, profesore. dar am făcut un pic de progres”

– în curtea castelului, în tumnultul celebrării, minerva mcgongall se îndreaptă către hagrid, care stătea așezat pe o statuie căzută, învârtind absent, între degete, umbrela lui roz, zâmbind larg. “hagrid” zice porfesor mcgomgall, “pot să împrumut un pic umbrela ta?” “ăă.. umbrela? la naiba… adică scuze, profesor, da, sigur… ăăă. da, uite…”. profesor mcgongall ia umbrela, îndreaptă bagheta spre ea, murmură o incantație; umbrela pufnește într-un norișor roz, și în locul ei rămâne o baghetă de 17 inci, din lemn de salcâm. o înpaoiază unui hagrid stupefiat și mut de uimire, și îi zice “sper ca până la anul să fii pregătit să dai examenele OWL și să treci cel puțin șapte dintre ele… și nu, nu voi permite să dai examen la “îngrijirea animalelor magice”

– scena finală, după 19 ani, pe peron. james, fiul lui harry, aleargă către scorpius, fiul lui draco malfoy, care tocmai scăpase de îmbrățișarea mamei și strânsese mâna cu tatăl. “hei, scorpius, ghici de surpriză am găsit într-o broască de ciocolată? hai ce faci, mergem? bună ziua, domnul malfoy”. harry și draco se privesc în ochi: “draco”; “harry”. “felicitări, draco. am auzit că scorpius va juca chaser pentru gryffindor” “mulțumesc. i-ar fi plăcut să fie seeker, dar james e mult mai bun”; “ce mia face lucius? s-a împăcat cu ideea că nepotul lui e un gryffindor?” “hm. nu, nu încă, tot murmura că s-a întâmplat ceva cu pălaria”