necredințele mele – trei

uite că de câteva săptămâni am fost convins să folosesc mașina de spălat vase cu care este dotat apartamentul. un model Siemens cu luminițe albastre, setări eco și care mai de care.

și necredința mea în mașinile de spălat vase s-a adâncit – acum am și bază mai informată de discuție.
las la o parte că din start era înfundată, deși era nouă și nefolosită. initial am crezut că e pompa de evacuare, că se oprea la jumatea programului ca nu putea evacua apa. după o săptămână și mai bine de discuții în paralel cu nenea de la maintenance service, căruia îi spuneam când NU suntem acasă, și el invariabil trimitea email că a venit la 12:30 și nu era nimeni acasă (duh!), a venit în sfârșit nenea de la Siemens care a rezolvat problema în 15 minute, arătându-mi că țeava de scurgere era înfundată. cum și de ce Dumnezeu știe, că mașina era absolut nefolosită (de fapt Toshiko îmi spune că imediat după ce ne-am mutat a venit un nene să verifice chestiile și a moșmondit la mașina de spălat vase vro oră, semn că ceva era în neregulă).

dar sărim. sau nu – tehnologiile moderne cu programe, cipuri compouterizate și alea au șanse mai mari de a se strica decât buretele și detergentul și chiuveta. un argument în favoarea necredinței mele.

pe urmă am mai învățat niște chestii care-mi alimentează necredința:
– una peste alta muncesc la fel de mult: scurge mâncarea de pe vase, pune-le în mașină, chinuie-te și schimă-le poziția de cinșpe ori că am oale, boluri, castroane și chestii de diferite mărimi și forme, și nu se potrivesc, e ca un puzzle mereu
– mașina – deși e mare – se umple relativ repede. așa că argumentul că ce folositoare e după ce ai avut musafiri cam cade – trebuie să faci trei-patru tranșe de spălat. iar fiecare tranșă…
– durează 2-3 ore. o fi consumând apă mai puțină (deși mai puțină ca io la robinet nu consumă, că io mai mult de 10 litri nu consum, la un volum de vase de umplut mașina o dată), dar electricitate consumă. io cu buretele în chiuvetă nu conusm corent electric.

deci dragilor, nu, nu m-ați convins. mașina de spălat vase e un pamplezir comod (asta recunosc, după ce ai umplut mașina apeși pe un buton și ai senzația că ești the king of the world), dar nu unul util. adică, argumentele în favoarea mașinii de spălat vase sunt hedoniste, nu utilitare.

Series Navigation

One thought on “necredințele mele – trei

  1. Si mai ocupa si spatiu in bucatarie. Ceea ce e oribil, mai ales intr-o bucatarie minuscula ca a noastra. Sint insa mare fan al chiuvetelor cu cuva dubla, cresc mult eficienta spalarii daca sint folosite cu cap.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *