expresii

..de la Ploștina, că-mi zice sor’mea să le scriu.

“(îl) fac din ochi” – adică îmi amintesc

“vine de parcă se duce” – asta când chemai copilul să-l pui la ceva treabă, și venea așa cam în dorul lelii. Cred că la Tătăițu am auzit asta.

Tot Tătăițu zicea “te-ai supărat ca văcarul pe sat”, cum s-ar spune “te superi degeaba”, am încercat odată să-mi explice de unde vine, a tot râs dar nu a reușit să-mi explice pe placul meu. Tot el cred zicea și “ai plecat bou și te-ai întors vacă” (sau invers), adică nu te-ai luminat deloc, n-ai învățat nimic. Când voia să folosească un referențial general, cum mai zicem noi “mai știu eu cine”, Tătăițu zicea “Stan, Bran”  

“ce umblam să spun…” – așa zicea Maicamare când voia să zică “ce voiam să spun”

“prafu’le’n cur” (sau “prafu’ți’n cur”) – adică treaba lor, treaba ta – cu conotația ‘dă-i în mă-sa, nu mă mai interesează’. Tot Maicamare zicea așa. Nu pot decât ghici etimologia, probabil de la “lasă-i să se ducă și praful stârnit să le intre în cur”

“du-te’o mie de ani!” – așa se răstea Maicamare la orătănii prin curte când nu o ascultau sau îi stăteau în picioare. Eu pufneam în râs imaginându-mi curca tot mergând așa, și după o mie de ani tot nedumerită (curcile sunt genetic nedumerite).

Tătăițu încheia discuțiile în contradictoriu cu Maicamare, când nu o mai scotea la capăt, cu un definitiv “fă, nu știi tu ce știu eu”. Maicamare în schimb zicea “mi s-a’mplinit cu tine”. 

“stai pe cur acasă” – Maicamare, când voia să spună că nu-i vreme de plecat (la discotecă, la unde mai voiai să pleci), că e mai bine acasă, uite plouă/ninge/e urât

“ne găsim” – adică ne  întâlnim. “Ne găsim la biserică, atunci” 

One thought on “expresii

  1. A SE SUPĂRA CA VĂCARUL PE SAT

    În sensul de a se supăra fără nici un motiv pe toată lumea deodată; a se supăra fără motiv pe cineva; a se supăra fără temei, crezând că pedepseşte pe altul; a se supăra (fară motiv) pe altul, dar supărarea este spre propria lui pagubă.

    Expresia face aluzie la povestea văcarului mofturos – pusă pe versuri de Anton Pann – , care se tot mânia din te miri ce, cu toate că sătenilor nici că le păsa, ei treabă n-aveau de supărarea văcarului și nici nu doreau s-o cunoască.
    Atunci s-a gândit el, ca să-i învețe minte și să le pese de supărarea lui, să nu mai mănânce vreo trei zile la rând.
    După fiecare zi ce trecea, seara o înteba pe nevastă-sa ”ce zicea lumea prin sat? / Le păsa de dânsul, căci el n-a mâncat?”
    Iar nevastă-sa, care n-avea nici ea mai multă minte, îi spunea, de fiecare dată, că nimeni n-o întreabă nimic și nici n-o bagă-n seamă, gândind că ”poate și pe mine s-o fi necăjit”.
    Dar văcarul nu se lăsa, spunându-i soției: ”tot nu mă împac, / Nu mănânc nici mâine, și-o să vezi ce fac”.
    Și, trecând trei zile de grevă absurdă a flămânzelii, ”răzbindu-l foamea n-a mai întrebat, / Ci îi părea miere și codrul cel uscat.”

Leave a Reply

Your email address will not be published.