Ieri am ieşit la o tură cu maşina cu Toshiko, prin cartierele din dealurile împădurite ale Corvallisului (locuri superbe de locuit, eşti practic în mijlocul pădurii). Mă cam rătăcisem la un moment dat, între un “Dead End” şi altul, şi mă tot învârteam în cerc (mai şi ploua) – am văzut casa şi microbuzu’ lu’ unu’ de vreo trei ori (undeva pe Skyline Drive. Sau Windsor Pl.).


Hartă mai mare aciulea, daca pofteşti

Ee, numai bine se opreşte ploaia şi pe ce îmi pică ochii, după o curbă? – un stol de vreo 24 curcani sălbatici păscând liniştiţi în curtea unui concitadin (unii) şi traversând strada (alţii, de era să dau peste ei, noroc că pe străzile alea se cam merge cu 15km la oră). Iniţial am văzut numai vreo zece, dar apoi au tot început să apară tacticoşi (şi cu aerul ăla uşor tembel, specific curcilor, uitându-se cu un ochi la mine) de printre copaci şi tufe.
Nu aveam aparatul de pozat la mine (isn’t it ironic? vorba lui Morissette), aşa că fur şi io o poză de pe Google, săracu’



Ca ăştia erau, numa’ că mai mulţi.
PS Ăla din dreapta parcă se duce cu o treabă undeva.