…mitizare, si demitizare. Nu e vorba de mitologiile babiloniene, nu, ci de unele mituri vis-a-vis de America. Si americani. Cred ca am mai batut eu apa in piua pe undeva pe tema asta, da’ si ce daca? Pentru mine este o problema de eterna actualitate.

Cam aşa:

1. Mitul ca americanii sunt obsedaţi de muncă.

Fals, fraţilor. Americanii, mai mult ca alţii zic eu, sunt obsedaţi de câştig (care, din păcate, se obţine şi prin muncă). De “American Dream” (care constă în a avea o casă cât mai lăbărţată cu un garaj cât mai mare şi mai la vedere în care să intre o maşină cât mai SUVistica şi mai mare, eventual şi şalupa, apoi călătorit in Europa şi tot felul de cruises unde ghizii (‘tu-le muma lor de ghizi/ Şi pe ghide când le prinzi/Noaptea pe la trei) le dau mură în gură ce să vadă şi ce să cumpere, şi satisfacerea a tot felul de hobby-uri cât mai “vizibile,” gen snowmobiling, ATV-ing – cu asta cică poţi să faci “dune riding” -, golf, “tailgate partying” – o treabă extrem de tembelă, nu prin faptul ca e petrecere, ci prin faptul ca e petrecere nespontană, prescrisă, cu instrucţiuni de folosire, “Idiot’s Guide to Tailgate Partying” – americanii au ghiduri pentru orice, inclusiv cum să fii spontan, in pat, de exemplu, dar mai ales cum sa plănuieşti să fii spontan în mod intenţionat) . Okaz, înapoi la mit. Nu, nu sunt obsedaţi de muncă, sunt însă foarte self-centered (aşa se cheamă, şi e o virtute. Fără bancuri.) şi le place deci – e în instinct deja- să arate la toată lumea cât de mult au muncit. Orice fleac e comentat si scos în evidenţă – am făcut şi aia, şi ailaltă, şi ailaltă! Şi a trebuit să printez vreo opt documente! – americanii parcă trăiesc în mod perpetuu pe o scenă. Treaba haioasă e că nu mint. Ei chiar se conving singuri că au muncit de s-au istovit. Sunt sinceri. Nici măcar în asta nu sunt spontani. Parcă mai tare îmi place românul care te minte în faţă că s-a istovit, mustăcind, ştiind că minte şi stiind că şi tu te prinzi.

2. Mitul că americanii sunt litigioşi (aşa se spune, nu? ducători la tribunale, “te dau in judecată, te bag la cremenal”)

Ăsta e un mit mai subtil. Americanii sunt intr-adevar litigioşi cu o remarcă: sunt litigioşi pentru chestii pentru care nu există (încă) reguli scrise (cu litere nu importă ce dimensiune). Adicătelea, americanul vrea să gasească o situaţiune pentru care incă nu s-a scris o regulă. De exemplu (celebru): nu scrie pe cana de cafea că cafeaua e fierbinte? Haaaa (vorba lui Vlad), i-am prins! Mă frig şi îi dau în judecată de trei catralioane de dolari. Nu scrie pe punguţa de alune ca punguţa trebuie deschisa înainte de a o mânca? Cool, vine doamna Sue pe scenă. Nu scrie pe costumul de Batman luat cadou de Moş Crăciun pentru nepotu’ de 5 ani că costumul “is not a flying device” – naaaais, îl aruncăm pe nepotu’ discret pe geam că din banii din proces plătim şi cârjele şi ne luăm şi alea de la pct. 1. Da, dar… Dar-ul e că americanul (ăla recent cel puţin, parafrazând pe Patapievici) nu contestă regulile, odată trecute pe hârtie. Exemplu (personal): scrie undeva in catastifele obscure ale companiei Delta ca dacă delay-ul (datorită căreia ai pierdut legătura in aeroportul ics, şi datorită căreia eşti undeva la mama dracu’ pe hartă) este “weather related,” ei (Delta) nu mai au nici o obligaţie cu tine, adicătelea ce faci tu până la zborul următor pe care te pun ei (de pus te pun) nu e problema lor? Ce mănânci, unde dormi? Scrie. Păi dacă scrie, scrie, ghinion, când compania se decide să anuleze un zbor (şi ghici de ce sunt 99% din zborurile din America întârziate sau anulate), toţi americanii, precum oile, îşi scot frumos din buzunar blacberiul şi sună aparţinătorii că nu se ştie când vin, şi în ce stare. Se aşează frumos la coadă, sună repede la motel “să prindă cameră” (şi când prind rânjesc superior-tâmp, “I’m on top of the situation, Gosh, I’m so good”). Nu vezi unul indignat, să zică “fuck off the fucking rules”

Americanii nu sunt litigioşi, sunt doar spălaţi pe creieri.

3. Mitul ca America e veritcală

Adicătelea, că America e compusă din zgârie-nori şi un şir nesfârşit de impaiăr steit bildings. Nimic mai fals. America este o ţară absolut orizontală. Pe lângă cele cîteva sute de metri pătraţi de downtown cu skyscrapers d’alea, şi asta doar în oraşele mari, America (aia construită) e plată, lăbărţată si urâtă. Clădirile – toate – sunt turtite, cu intrare la nivelul solului (şi direct in sufragerie, ce oroare); îţi dau senzaţia că au fost făcute din plastilină şi că, chiar inainte de a fi date in folosinţă, cineva le-a articulat discret cu latul palmei in cap, turtindu-le.

4. Mitul că americanii au simţul umorului.

Ha. Da, or fi având, dar îl au pe ăla al lor, infantil şi tembel, şi “ancorat in sinergismul faptelor”. Americanii au umorul faptic, umorul legat de o situaţie care este comică. Dacă Stan îi dă un pumn lui Btran, haaa-haaa!! Americanii au inventat comediile “sitcom” (adicătelea, situation comedy, ei zic că vine de la faptul că personajele se regăsesc mereu în aceeaşi situaţie, sanchi, vine de la faptul că umorul este bazat pe scălâmbăială, pe “ce zice sau ce face personajul” – ce zice, adica nu subtilităţi, ci ceva clar, cu mesajul upfront. Umorul de situaţie).

Nu judec umorul lor, spun doar că este un umor infantil (la fel cum nu judec umorul unui puşti de 7 ani). America, ca naţie, este în prepubertate încă, şi dacă vrei o descriere scurtă şi exactă a americii sau a americanilor (nu zic a americanului, sa nu cad in ecological falacy), spui ca amricanii sunt ca un pusti de 10 ani, istet foc, cu jucării sofisticate, dar copil încă.

va mai urma