Asa se intituleaza o povestire scrisa de Stephen King (sub pseudonimul Richard Bachman). Este vorba de un concurs cu reguli simple. Este un concurs de mers pe jos, la care participa tineri intre 14 si 18 ani (18 ani e varsta limita in sus). O suta de tineri sunt alesi, prin tragere la sorti, dintre aplicantii considerali eligibili. Regula e simpla, pornind de la granita cu Canada, in Maine, toata trupa incepe sa mearga spre sud. Cine termina cursa este invingator, iar the winner takes all. Premiul cel mare este la latitudinea invingatorului – poate cere orice, absolut orice.

Regulile sunt simple, participantii nu nu au voie sa coboare sub viteza de 4 mile pe ora (cam 6.5 km). Nu ai voie sa te opreasti din mers. Deloc, sub nici o circumstanta (necesitatile fiziologice se fac din mers, sau riscand avertismente). Nu ai voie sa agresezi fizic alti participanti. Pentru fiecare greseala primesti un avertisment. Daca nu repari greseala in 30 secunde (de exemplu ai incetinit sub 4 mph si nu mergi mai repede, sau te-ai oprit si in 30 secunde nu pornesti iarasi), al doilea avertisment. Numarul maxim de avertismente pe care il poti avea este 3. Pe de alta parte, daca mergi o ora fara sa primesti un avertisment, unul din avertismentele vechi este sters. La al patrulea avertisment esti eliminat din joc. Incercarea de fuga, de evadare, se pedepseste imediat cu eliminare. Se merge nonstop, zi si noapte. Concursul a fost castigat, de regula, dupa cateva zile de mers si cateva sute de mile de mers.

Eliminare din joc inseamna împuşcare.

Miza jocului nu e cine termina primul, ci cine termina ultimul

Coloana de concurenti este urmarita in permanenta de masini militare, cu echipamente sofisticate care monitorizeaza constant viteza concurentilor. Soldatii au datoria de a aplica strict regulile jocului. Ofera apa de cate ori un concurent cere. Ofera concentrate de mancare o data pe zi, la 9 dimineata. Si elimina din joc pe cei care au primit numarul cuvenit de avertismente, sau cei care incearca sa scape.

Iar Stephen King reuseste sa spuna povestea unui grup de prieteni ad-hoc, care merg si merg si merg. Atat, actiunea nu se muta in alta parte. Reuseste sa spuna povestea in 250 pagini, fara sa ai impresia ca bate pasul pe loc.