mirosul de ploaie mi-aduce aminte inevitabil de Ploştina. liniştea de după ploaie, imediat după ploaie, are o calitate specială, de catifea udă. pământul se destinde uşor, dar în rest nimic nu mişcă. doar aburi uşori, invizibili, ce se ridică să se întâlnească cu norii-încă acolo, şi picuratul picăturilor ce cad de pe frunze. miroase a linişte.
uneori mirosul uleios de linie de tren îmi trezeşte nostalgii ciudate. nu am copilărit în preajma liniilor de tren, nu am mers în echilibru pe vreo şină, nu am plecat vreodată în expediţii de-alungul traverselor.
alteori e mirosul fierbinte de asfalt proaspăt turnat, în miez de vară când aerul tremură fierbinte şi frunzele moţăie prăfuite
si la mine se aprinde cate’un beculet de reflexie de fiecare data cand trec primavara pe langa un cires inflorit, mirosul curat de dupa ploaie, aici la noi nu prea e posibil, ca deja e curat.
nostalgii ciudate imi trezest (mai ales primavara) mirosul intepator de baliga de vaca, de grajd…de fanul din fanar, de unde saream fara nicio grija ca ar putea fi vreo furca prin apropiere.
nostalgii placute, de fiecare data cand spintec un pastrav…mirosul specific, etc.
mirosul de tuica fiarta, mirosul de mititei, mirosul de cozonaci tocmai scosi din cuptor, mirosul si gustul unui ou de ‘casa’ prajit.
etc..pana si noi mirosim diferit in functie de locul unde ne aflam.
off topic dar m-am gandit ca o sa te amuze. n-am vrut sa intre comentariul la spam asa ca am pus linkul direct pe “calatoare”. n-am mai vazut niciodata pui de tapir. e simpatic foc!
O nostalgie m-a adus pe blogul tau. Si m-a ajutat mult ca ai pastrat “tapirul”. Am citit ce scrii si te regasesc la fel de sensibil …. Neschimbat… Trupul e pe alte meleaguri dar spiritul e pe aici pe la noi…
hei, Nicole? chiar Nicole din A, care a ajuns la Plostina avand noroi si in gura dar careia i-a placut enorm de a venit si a doua oara?
Tare ma bucur ca m-ai regasit!
Da, da, chiar ea! Si m-au lovit nostalgiile pentru ca am gasit niste fotografii cu noi… Si am citit ce-ai scris… si mi-am amintit de verii tai, de traditiile de acolo, de episodul de “hipism” prin zapada, de gardul care s-a prapadit pe focul nostru … Doamne, ce frumos era! Ce locuri si ce oameni! Cum ne primeau cu zambete si bunatati!
Sunt tentata sa-ti scriu “spune-mi despre tine”, dar de fapt e destul si ce am citit! Si eu m-am bucurat cand te-am regasit! Sper sa ramanem in contact! Revin…
Io am plecat de-a lungul unei şine de tren, am copilărit în gară. Am luat-o spre Malnaş, căutam flori de soc. Dar era vară şi o căldură care mişca aerul pe paliere subcutanate. Deşi mititei, ştiam că ne putem electrocuta fatal de la şinele de tren, însă tot am plantat nişte pietricele să vedem dacă deraiază trenul. Spre uşurarea mea, n-a deraiat.
Şi era cald şi fluturi.
Şi am asistat uluită cum fermenta sucul de soc.