iarna

anul asta am avut o toamna şi un început de iarnă tare stranii. A fost senin mai tot timpul, cald, sau când era rece, era rece-uscat. Am văzut anul ăsta culori de toamnă cât nu am văzut în toţi anii la un loc până acum. Am şi pus poze pe undeva mai devreme.

Valea Willamette nu are patru anotimpuri de felul ei. Are cam două, unul ploios şi unul secetos. Ăla ploios începe cam prin octombrie, cu ploi mocăneşti monotone care ţin până în aprilie. Când nu plouă, e tot aia. Numai că nu cade apa din cer – apa se formează pur şi simplu pe tine. Cam de două ori, maxim trei, se arată şi soarele, palid printre nori, câte zece minute. Am auzit ca indienii locali au treişpe nume diferite pentru treişpe tipuri diferite de ploaie, ca eschimoşii pentru zăpadă. În şapte ani am văzut zăpadă cam de şapte ori, câte un pospai de o zi-jumate cel mult.

Acum e altfel. Azi noapte a nins, de exemplu, a nins ca în copilăria mea, cu zăpadă care se aşează, cu polei pe stradă şi ger în aer. Maşinile toate merg elegant, încet şi cu paşi mici ca o gheişă unele, valsând lent altele (inclusiv micuţa kiku-san).

M-am dus la Les Schwab să testez bateria şi – eventual – să o schimb. Nu e bateria de vină cică, e starterul, care trebuie schimbat. Erau ocupaţi ca la Sears înainte de Crăciun. Cât am stat şi am aşteptat s-au vândut cam 28 de seturi de lanţuri. Iar Bob the Tow company, well, i-am aşteptat două ore să vina să mă care la service – emergencies have priority.

Pe urmă am mers acasă pe jos, şi mi-am redescoperit un talent crezut uitat, ăla de a merge pe polei.

10 thoughts on “iarna

  1. Ne-aţi luat-o înainte, norocoşilor! Vrem şi noi fulgi! Dacă la noi n-o să ningă doar pentru că n-avem kiku-san, ci doar dacia-frate?!

  2. Eu am redescoperit placerea mersului prin ploaia rece torentiala. Am parcat aiurea cand am fost la Nutcracker, si am mers vreo juma de km prin ploaie. Misto senzatie. Eram deja racit, nu avea cum sa fie mai rau. Noroc ca am ajuns acasa pana sa inghete, cica ar fi fost vreo suta de accidente. Paradoxal, nu s-a luat curentul.

    Cat coasta shtarteru’?

  3. stiu cum e. Si eu redescopăr plăcerea mersului pe jos. Doamne ce ne mai condiţioneazaă maşina – ieri la autoservice ma gândeam si socoteam ce autobuz pot lua (in corvallis circula din ora in ora). Pe urma mi-am zis, băi frate da’ rău am ajuns, şi am luat-o pe jos – cam 30 minute de mers voios.

    Ştarteru’ in sine e pe la 170$ dar mai e si laboru’ de doo ore (160$). D’aia voiam sa il schimb singur, numa’ ca erau asa sudate suruburile – si accessul asa tâmpit – ca nu am putut. Starterul e undeva in stanga si mai sus de filtrul de ulei, dacă’ţ mai aminteşti, iar un şurub şi un contact sunt cumva deasupra. Imaginează-ţi.

  4. De ce-i bah asa de skump?Io-l vad cam la 100 cu gugal , la 70 remanufactured si chiar 35 second hand pe ebay.

    Cu suruburile e naspa,daca nu ai impact wrench( de-aia cu compresor) e greu, desi poti sa incerci cu WD 40 daca nu ai o urgenta.

  5. pai, jmecheria servisului. La alt servis mic, family-biznis, mi-au zis ca manopera e 70 da’ starteru’ costa 250, si nu pot sa vin cu al meu. Cam nici un mecanic nu vrea sa vii cu al tau.

  6. ginger, lasa ca voi aveti tot timpul. AIci cred ca e prima si ultima iarna asta. Desi, uite, nu s-a topic inca, ma simt ca in Bucuresti.

    PS micuța kiku-sa toarce ca o pisica acum. Imi vina s ama duc sa o pornesc numa’ sa o adu ce frumos face. Ma oftic insa ca am uitat sa spun la mecanic sa-mi dea starterul vechi.

  7. Io am ramas stuck in noroi, pe o ploaie torentiala. Minunata transmisie electronica nu antiskid control decupla automat si nu am putut sub nici o forma sa misc masina. In cele din urma, s-a milostivit un nene care era pedestru. Mi-a zis ca se duce pana acasa( langa) sa vina cu o lanterna. A venit cu pickup truckul( Tapiru, daca te mai aud ca zici ceva de pickup trucks, nu stiu ce-tz fac) si cu nu stiu ce nylon rope, m-a legat si m-a tras frumusel de pe tapsan( parcasem o roata pe asfalt, trei pe gazon, da’ putin in panta). I-am multumit frumos, a zis Merry Christmas si s-a dus.

  8. pai sa stii ca de cand tot incerc sa dau startere jos si alte alea, incep sa ma gandesc nostalgic la dacia lu’ tata pe care o puteai repara de la cap la coada fara scule speciale, fara computer la bord sa-l futizezi, etc. O porneai la impins cand era cazu’ (am impins odata io si un amic in jurul blocului de ne iesisera ochii din cap – dupe aia tata a constatat ca noi impingeam masina cu frana de mana trasa…)

  9. Băi, lăsaţi-mă cu antikidu (ăsta e un fel de pedofob?). Voi vedeţi ce frumos a scris tapiru, că mi-a picat falca?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *