idee geniala

.. la care aia de la Apple lucreaza deja, banuiesc…. Mi-au furat indeea inca inainte ca eu sa o am.

Ideea asta geniala e asa: un laptop computer, mai ales unul d’ala usor ca aerul precum MacBook Air ar putea avea o tastatura touch-screen in loc de aia clasica cu butoane. Ca la iPod Touch. Ecranul si tastatura ar avea exact aceleasi dimesiuni, si ar fi interschimbabile (sa poti sa sucesti laptopul cum iti vine, tastatura devine ecran si ecranul tastatura si vişăvercea). Ar arata cam asa. In alte cuvinte, ar fi un laptop cu doua ecrane uriase, pe unul ar fi tasatatura si pe celalalt, evident, elementary my dear Watson, pe cealalalt ar fi monitorul.

Acum, pe rand:

Tastatura ar putea fi modificata dupa placerea utilizatorului:
– enlarged (proportional, toate tastele), sau micsorata, dupa degetele so ochii fiecaruia;
– mutata mai sus sau mai jos; data la o parte cu un gest, ca sa afisezi, sa zicem, tastatura numerica.
– evident, cand schimbi tastatura de pe o limba pe alta, tastele respective ar fi clar marcate (si nu trebuie sa iti mai amintesti, cu greu, de fiecare data, cum fac eu cand trec pe tastatura romaneasca si numai stiu unde e semnule exclamarii).
– pentru cei ce nu pot trai fara click-clack-ul tastaturii, nici o problema, sunetele vor fi produse electronic. Ba chiar poti sa dai sunetul de tastatura la maxim sa iti iriti partenera de viata cand se uita la Tânăr şi neliniştit.
– poti insera pe ecranul tastaturii si un mouse virtual, cam ca touch-pad-ul traditional, dar mai smeker; o chestie in forma de mouse vazut de sus va fi vizibila intr-o parte a ecranului, unde iti vine mai bine (stangaci/dreptatci) si in loc sa folosesti un singur deget sa misti cursorul prin-prejur, folosesti toate degetele, ca si cum ai tine un mouse real in mana. Cu right click si left click si cu rotiţă cu tot. Un mouse virtual, ca si tastatura
– ca sa fie si mai fancy, poti integra si o facilitate de scris de mana; cu un gest al unui deget (copyright iPhone), micsorezi tastatura intr-o margine si deschizi o pagina alba, curata, unde poti sa scrii/desenezi cu un pix subtirel care sa insereaza undeva in corpul laptopului pentur pastrare (ca pen-urile de PDA). Textul poate fi salvat ca atare (pdf), sau, cu un sistem destept de text recognition, salvat ca text in Word sau unde vrei tu.
– pentru că ecranul tastaturii va avea loc suplimentar suficient (ia uitati-va – astia cu laptoape – la tastatura voastra si spuneti-mi cat spatiu nefolosit e in jur), poti integra si alte chestii, pe langa tastatura: controalele music playerului preferat, ca sa nu ocupe loc pe ecran; bara de meniu din windows (sau echivalentul ala fancy din Mac), şcl.  Un ceas mare si luminos, in loc de ala mic si prapadit din taskbar; un calendar; niste sticky notes
– etc

Monitorul – pentru ca si el va fi touch screen – va putea fi accesat si folosit acum si cu mâna direct, nu numai cu mouse-ul si tastatura; deschidere de fisiere, deschidere de meniuri, zoom, etc. Ba mai mult, din moment ce si tastatura si monitorul sunt de fapt doua mari touch-screens, la o adica poti transforma laptopul intr-o carte mare sau intr-un ziar, cu pagini deschise pe amandoua monitoarele (vad ca ceva de genul asta deja s-a imaginat, pe care sa le poti răsfoi cu degetul.

Nu ca e o idee faina?

acolo undi (la ploştina…)

Domne, de cate ori ascult melodia asta, imi zic ce adevarata este.. daca inlocuiesc “La city” cu Plostina mea eterna, este intr-adevar acolu unde se’ntâmplă tăt din tăt şe vreu…

Ia asculta:

httpv://www.youtube.com/watch?v=IuE92EcYdjs

Odata sara,
De pasca alunec-un tarnic
Aprind tigara,
La nime-o buchie nu zic,
Si stau cuminte,
Eu vrau La City.
Numa acolo,
Se-ntampla tat din tat si vreu
Numa acolo,
Ti dusi si tu ma duc si eu
Papusi ca floarea
Cand vad in doua ma indoi
Ma ie salvarea
Da ma adusi inapoi
Acolo undi nu ai cand
Cand macar s’ ti gandesti in gand
Si sa intampla intapl-atunsi
Cand vrei, s-ajiunji.

Refren:

Acolo undi,
Nu numa sa uita, da’ s’ ti vad,
Acolo undi,
Nu numa ti asculta, da’ s’ ti cred,
Acolo undi,
Nu numa ti intreaba, da’ s’ si-ti dau raspuns
De unde singur t-ei pornit
Si undi ai ajiuns.
Acolo undi,
N-ai pentru si s’ te feresti
Cand esti La City,
Tu esti mai liber decat esti
Acolo undi,
N-ai pintru si s’te dai in dos
Acolo undi tati sa duc
Di undi nimi nu s-o-ntors,
Cu bani, di undi…

II
Odata-n piata,
Cu o tiganca, cap-in-cap,
Ei hai La City
Sa zic seva, mai ghini tac,
Ti pui cu dansii
Da parca nu m-o luat in ras,
Eu nu stiu undi
Da’ mi pari ca La City’ o zis
Eu is cuminti,
Da daca trebu’ noi vorghim
Ai vrut La City
Disara’ acolo ni’ntalnim,
Tiganca radi,
Si eu cand am vazut radem
E vindi site,
Da eu La City ma gandeam
Acolo undi daca vrai
Traind sa vezi si’nsamna rai
Undi si feti si baieti,
Danseaza beti…

Refren:

Acolo undi…
Acolo undi…
Acolo undi…
Acolo undi..

băuturi ezoterice

acum…cand a fost oare? …prin iarna lui 2002 …Vorbeam cu Teddy la telefon, se ducea la Plostina sa facă ţuica… Si i-am zis, in gluma asa, că să îmi îngroape si mie o sticlă de ţuică luata chiar de la ţiver, pentru cand oi veni la vara. Imi spune tata după câteva săptămâni ca de fapt chiar a îngropat o sticlă, la loc ştiut numai de el, sticlă verde de un litru, cu dop smolit să nu se trezească ţuica. Trece primăvara, vine vara, eu tot cu gândul la ţuica mea… Vine in sfarşit şi marea zi. Vizită in Romania după doi ani de lipsă. La Ploştina – din lipsa de răbdare – ajung înainte să poată vină şi tata cu noi, care nu ştiu ce trebi mai avea de terminat pe acasă (probabil aşteptat pensia). M-am dus cu surora si cumnatul, si indicaţii clare unde e sticla mea, tata urma să vină şi el în câteva zile. Acum nu că chiar nu mai aveam ce bea, erau damigene pline incă, da’ aia era ţuica mea, îngropată încă de ast’ iarnă. Aşa că mă înarmez io cu o lopată şi, cu harta în minte, mă duc in polată. Polata asta e o magazie ce dă din bucătărie, unde ţinem noi cartofi, damigene, tot felul de ciurciubăte, încă mai găsesc pe rafturile de sus ziare Scânteia îngălbenite de vreme; un fel de coridor lung şi întunecos (şi misterios), fără ferestre, lungit de-alungul peretelui din spate al casei “bune,” în care trebuie să mergi cu grijă că e îngust şi tot dai cu capul de tigăi şi sacoşe şi alte alea agăţate în cuie – sacoşele se agaţă în cui ca să nu ajungă pisica la ele). Tuma’ in capăt de tot se află o ferestruică mică-mică ce dă spre locul de cartofi şi mărul domnesc (la Ploştina bucata de pământ pe care o ari in primăvară şi pe care pui cartofi si sfeclă şi fasole se cheamă, simplu şi frumos, “loc”….parcă o aud pe maicamare “Cârstiniele, du-te tu pe loc şi adună tu un braţ de foi de sfeclă să tocăm la porc”).
Continue reading

replici celebre

văru’ Cornel (catre Mama, dimineaţa): auzi mamă, eu ma simt cam prost… Matale cum mă vezi?
Mama: păi tot aşa te vad şi eu Cornele….

……………………………………..
văru’ Cornel (lucrăm la gardul Mariei lui Neculai; după ce a încercat câţiva electrozi în aparatul de sudură, îl aruncă pe ultimul de pământ cu zăduf): Mai, dar sunt şi câte unii proşti…
Eu (rânjind): Cornele, nu-ţi ascund….
………………………………………
Eu (turnând in paharul vărului Cornel, fredonez încetişor): Toată viaţa mea, toată viaţa mea…. Am să dau la proşti sa bea…
Cornel (albăstreşte nişte ochi la mine): ……

………………………………………………….

Eu (în bucătărie la Cornel, stând pe un scăunel îngust; zic de probă): Stau cam prost pe scaunul ăsta…
Cornel (sticlindu-i ochii): Ap… ăă.. păi.. hăp…
Eu (satisfăcut): Gata Cornele, ai ratat momentu’.. Tre’ să fii iute, să zici “păi înseamnă că stai bine”, de exemplu

plictiseala in oregon

In Oregon umbla o vorba, cica ce poti sa faci cand vremea de afara incepe sa te plictiseasca este sa astepti cinci minute. Nimic mai adevarat, desi nu e valabil tot anul. De vreo cateva saptamani vremea nu reuseste sa se hotărască. Ploua in averse cinci minute, apoi iese soarele, pana apuci sa verifici cutia postala este iar intunecat si mohorat de parca soare nu exista, repede o mazariche cazuta in timp ce soarele iese din nori, inca o ţârâialaă mocănească de o ora urmata de un soare cu cer senin sticla de 11 minute dupa care ploua in averse.. Fascinant intr-un fel, dar si frustrant. Din fericire proverbul se aplica numai cateva saptamani din primavara. In ceea ce priveste clima, de fapt, Oregonul a fost, pentru mine, un stat plin de surprize. Fiind la exact aceeasi latitudine cu Romania (paralela 45 a Ploiestiului meu trece undeva intre Corvallis si Salem), ma asteptam ca clima sa fie similara (cu tot respectul acordat Pacificului din vecinatate): ierni cu zapada, veri calde, litoralul Pacificului un fel de Eforie Nord mai extins…. Nu e deloc asa. Pe valea Willamette (care, nota bene, se pronunta cu accent pe primul “a,” ui-lA-mit, cam ca in “damn it”) climatul este un fel de climat subtropical, cu practic doua anotimpuri: ploios si secetos. Din Octombrie pana prin Aprilie- Mai (in functie de noroc), vremea este atre constanta: cer acoperit continuu, burniţă continuă, temperatura foarte rar coboara sub zero. In sapte ani am vazut ninsoare cam de sapte ori (scurte). Urmeaza perioada asta de trecere tembela, dupa care se instaleaza vara, cu ser senin sticla cateva luni, fara ploi (daca vezi doua ploi pe vara), si calduri caniculare vreo 2-3 saptamani.

Voiam sa povestesc cum am petrecut trecerea in noul an acum o saptamana (cu poze and stuff) si tot aman.

roluri secundare

Imi plac filmele. Nu am un gen preferat (mai ales, nu am un gen snob-preferat). Imi plac filmele bine facute, indiferent de gen, gloante, dragoste, suspans, etc. Nu trebuie ca toate elementele unui film sa fie “bine facute” ca sa imi placa filmul – sau sa il agreez. Unele elemente sunt mai usor de vazut (jocul unui actor, scenariul), altele necesita un pic de gandire (regia de exemplu), altele sunt mai subtile si necesita ceva antrenament (jocul de lumini, plasarea camerelor de luat vederi). Uite, de ceva vreme am inceput sa platesc atentie (haha) jocului actorilor secundari. Sau nu, nu numai actorii secundari (“supporting actors” cum iau ei Oscarul) ci mai degraba…cum sa le zic… actorilor tertiari, actorilor meteorici, cei ce apar putin si fara mare impact asupra liniei pricipale. Astia sunt actorii care sunt in umbra actorilor principali si de multe ori trec neobservati. SI de multe ori jocul lor e mai bun decat jocul actorilor principali. Uite am revazut aseara Matrix 1 la TV; asta e un film care imi place moderat. Imi plac efectele speciale, imi place ideea plotului (desi nu toate amanuntele plotului). Jocul actorilor, insa, mi se pare slab (sau probabil este regia de vina aici). Personajele pricipale (Neo, Morpheus, Trinity, Agent Smith) au niste roluri tare artificiale si afectate (ma scoate din pepeni Morpheus cu posturile lui grave, cu mainile la spate, incercand sa para profund filozofic); Keanu Rives si Carrie-Anne Moss joaca corect, fara sa straluceasca. In schimb. Matt Doran (“Mouse,” pustiul ala care a creeat-o pe lady in red)? – o placere sa il vezi jucand, cele cateva minute in care apare. Sau de exemplu computer-nerd-ul din The Score … Film care de alminteri mi-a placut de la a la z. Jamie Harrold aflu, de pe www.imdb.com, ca il cheama.