sunt în plin prim puseu Harry Potter. Am trecut de jumate deja, volumul cinci carevasăzică (pă kindle, blegule, pă kindle, citesc în orice pozitie anatomică, pe budă, în alimentara, cu un pic de practică si pe bicicletă)
până acum cel mai mult și cel mai mult mi-a plăcut de Pigwidgeon, bufnitoiul lui Ron (primit de la Sirius), cel ce topăie de bucurie că primește un pachet de dus undeva, și apoi cade câte trei metri cu pachetul înainte de a-și lua zborul cum trebuie, că e prea greu pentru el.

ideea unei lumi paralele în care functionează legile magiei nu e nouă, totuși. în 1971 Poul Anderson scria o colectie de povești delicioase, grupate sub “operatiunea haos” (pdf-ul se găsește aici). actiunea se petrece în america unui univers paralel, unde existenta lui dumnezeu fusese demosntrată știinitific, iar magia functionează precum legile fizicii la noi. prima poveste se petrece în timpul variantei alter-universului a războilui al doilea mondial – divizii măturo-purate, baziliști, etc. povestea de dragoste dintre un vârcolac (povestitorul de fapt) și o vrăjitoare (la sfârșitul povestirii prima sau a doua spiridușii casei, supărati pe vrăjitoare că îi fugărise motanul ei, îi transformă pilulele anticonceptionale îin aspirine, și astfel cuplul sfârșește cu un copil (subiect major al povestirii care urmează, când copilul e răpit de demoni si dus în iad). pentru vârcolaci se demonstrase, știinific, că nu luna în sine îi transformă, ci o anumită polarizare a luminii, care poate if astfel obtinută la voie, cu o lanternă specială. în “operatiunea haos” – spre deosebire de harry potter – functioneaza legea conservării masei: în ambele forme, umană și animală, respectivul are aceeași greutate (îi carte apare și un “weretiger” de vreo 140 kilograme).

fascinante povești

The Order of the Phoenix

Chapter 28
Snape’s worst memory

“You will not tell anybody what you saw!” Snape bellowed
“No,”, said Harry, getting to his feet as far from Snape as he could. “No, of course I w-”
“Get out, get out, I don’t want to see you in this office ever again!”
And as Harry hurtled toward the door, a jar of dead cockroaches exploded over his head. He wrenched the door open and flew away up the corridor, stopping only when he had put three floors between himself and Snape.

[ALTERNATE]
….
“Get out, get out, I don’t want to see you in this office ever again”
Harry hurtled toward the door, and almost tripped over his robe. He managed to catch himself on the doorknob and swung the door wide open. He made it to run out but stopped and turned around at Snape, with an odd expression on his face. His hand left the doorknob and fleetingly flew to his scar. Quietly, almost dreamily, he said: “Professor Snape… my father… he said he bullied you because… because of the fact that you simply existed”. Snape gripped the edge of the table to steady himself. He forced an icy, calm, sarcastic voice, although he felt like boiling.  “Yes, you got the facts correctly, didn’t you? Almost as smart as you father, aren’t you, Potter? Get. Out. Now!”. Harry was fixing a point somewhere behind Snape’s right shoulder. “And that’s why you bully me, professor Snape, is it not? It’s more the fact that I exist.”
In the sudden silence that fell like a autumn fog, Harry suddenly snapped his eyes into Snape’s. He gasped, turned around, and fled the room.
The seconds passed by, uncounted. After what must have been more than twenty of them, a jar of dead cockroaches exploded in the door left ajar by Harry’s hurried departure, showering the corridor and the office’s entrance with glass shards and brownish dusty dead insects.