… se facea ca ma intalneam cu Cerbu (la el acolo, era planuita de mult vizita). Ma astepta, dar in loc sa fim la aeroport, eram la un fel de metrou cu peron ingust, pen’ ca eu veneam cu un soi de metrou. El era la unul din capetele peronului, capat marcat albastru (un fel de mozaic sau gresie de un albastru pal). Eu, in vis, stiam ca trebuie sa iesim pe la capatul ala (si nu prin alta parte), si i-am facut semn din mana ca pe acolo iesim (stiam pentru era simetric cu altceva la care ma gandeam – nu stiu exact cu ce). Mergand spre iesire – era aglomeratie – Cerbu imbratiseaza scurt si fara cuvinte o cucoana intre doua varste, inalta, si cu o figura serioasa, si merge apoi mai departe. Eu, nedumerit, il intreb cine e – imi spune ca sefa lui (parca), care s-a retras din activitate. Brusc Cerbu are in mana niste sacose de plastic pline cu sticle de bere – eu ma pregateam sa ii spun ca Toshiko nu a putut veni (desi era evident ca nu a venit); intram intr-un soi de tutungerie mica (replica perfecta a “buticurilor” de parter de bloc din Romania), unde Cerbu ii da sticlele pline tipului de la tejghea (in vis eram un pic nedumerit, dar nu foarte, ma gandeam ca e ceva cu garantia pe sticle). Eu remarc pe tejghea, un pic intr-o parte, un pachet de tigari desfacut care se chema, spre uimirea mea (eram tot in America in vis), “Crâng” sau “Crângaşi.” I-l arat discret lui Cerbu care zice ceva din care disting cuvintele “aici la Vasile intodeauna…” – deduc ca tipul de la tejghea e roman si ii zambesc.
… (suna ceasul, radioul de fapt, il pun pe snooze, si adorm instantaneu la loc) .. ma insertez la loc in vis, cu o senzatie aproape fizica, de dop care iese dintr-o sticla; e alt vis: sunt la Plostina, cu senzatia clara (dar fara sa fie neobisnuita) ca am intrat inapoi in scena: sunt pe o piatra mare langa drum (sunt gol, penrru ca asa dorm, dar in vis nu ma deranjeaza), e vara, fânul e mare,undeva pe aici de fapt:
Pe drum trec una din verisoarele mele careia ii spun “uite, m-am intors, nu am lipsit mult” si o matusa.
… scena se schimba, ma uit cumva la stiri intr-o revista citesc si aud in acelasi timp o voce care imi povesteste, cu uimire si o urma de indignare in voce, despre ultimele descoperiri: intr-o biserica nenumita exista obiceiul (nu se stie de unde a aparut) ca miresele, dupa cununie, sa sărute niste crupe de cal de marmura; in poze se vad sculpturile de marmura ale cailor (partea din spate a unor cai – trei sau patru – iesind ca niste basoreliefuri din perete)… In alta biserica exista obiceiul (condamnabil) de a-l prezenta pe Iisus pe cruce culcat, la orizontala. Inadmisibil. Discutam apoi despre o a treia biserica unde nu e clar ce se intampla dar oamenii gresesc in ceea ce fac, ceva referitor la slujba religioasa; vocea imi spune ca oamenii nu isi dau seama inca, dar sunetul clopotelor care bat nu este de fapt Dumnezeu chemandu-i pe oameni la slujba, ci Maica Domnului tânguindu-se.
…a mai fost dar nu imi mai aduc aminte….