about

dacă facem o tură prin x bloguri alese la întâmplare, în toate limbile, şi ne ducem la pagina “despre autor” (în cazul în care există)…în câte cazuri găsiţi o descripţie straightforward (“mă numesc Zgăbăiaţă Iftode, din Văscăuţi, născut la data de o mie nouăsute…”) şi în câte cazuri una pretenţioasă, cât mai unică, cât mai poietică (sau cât mai prozaică, dupe caz)?

14 thoughts on “about

  1. Şi eu prefer să ştiu clar cine e autorul şi cu ce se ocupă, ce-şi propune prin blog, etc. Poezelele mioritice sunt majoritare, din păcate. “Doar o fată…visătoare…care rumegă…o floare…”
    Dacă împărţim pe sexe, fetele sunt mai vagi în descrieri, dar şi la băeţi predomină vagul pseudopoetic.
    Dar dacă împărţim în funcţie de trafic şi influenţă? 🙂

  2. Dacă e pă împărțeală… fetele e majoritare… ceea ce mi se pare normal… în general, ele dau la pește… aruncă mămăliga dinainte ca să atragă prada.

    În general… vorbim de copii care încercă să se dea interesanți (nimica rău în asta) ori de gagicuțe între 23-28… genul disperat (“Io când mă mărit? gen…).

    Restu’ de 1% au motive să se dea mascați, cred. Ăia oricum nu prestează poezii poetice, ori frecții existențialisto-mioritice… (“…mă zbat pe colacul mondial să-mi găsesc locul…” tip de descriere.

    Apropo de unde degringolăm cu discuția… și unde ne duce Vlad cu preșu’… (“…dacă împărţim în funcţie de trafic şi influenţă?…”) oricine știe cine e zoso… să zic. Ori cine e Arhi, de fapt.

    Am dat exemple de traficanți aici – să fie clar!

    Dar ca să continui derapajul de subiect… există probabil o motivație clară în anonimitatea mioritică.

    Care motivație… ce o fi dânsa, motivația… cred că are de-a face procentual vorbind – juma-juma… cu nesiguranța de sine dar și cu societatea carpato-danubiană curentă.

    Serios, zic… ne e frică să spunem cine suntem și ce gândim…și alea. (știți voi)

    Ăsta ar fi un subiect relativ interesant de dezbătut, probabil mai mult în mahala decât în vizuină.

    Ca exemplu: “alș”… care știe toată lumea cine e , nu? De ce insistă în a semna cu “als” în loc de AlexLeoȘerban?

    Desigur, odată ce-ți pui numele real… asta te obligă la un anume compotament… poate românii vor doar să facă suprarealisme pă internețul care este?

    E doar o refulare? O dorință de a fi altceva decât sunt?

    N-am idee… latru și io de după gard.
    🙂

  3. cred ca sunt discutii distincte… de ce oamenii aleg sa scrie anonim si de ce scriu poezele in “about” – nu’s neaparat legate chestiile astea doo. mie mi se pare mai normal ca daca scrii anonim sa nu ai casuta “about”…dar multi o au.
    vrem sa fim anonimi din varii motive, dar totusi unici si identificabili din natura noastra omeneasca. e un paradox des intalnit: adolescentii care vor sa fie “altfel”, “unici”, etc, o fac asumandu-si comportament/imbracaminte/etc care definesc un…grup.

  4. @ Tapirul: corect, sunt 2 discutii distincte de ce autorii aleg sa scrie cu pseudonim (“anonim” sau “anonymous” e a treia discutie) si de ce scriu vag/pe langa subiect. Alta discutie e daca “about” ar trebui sa insemne “despre autor” sau “despre blog” sau “despre ambele.” Pe mine ma contrariaza la un blog lipsa scopurilor si viziunii blogului; in definitiv nu ma intereseaza cine scrie ci despre ce scrie si cum scrie. In paranteza fie zis nici blogul tau nu are rubrica tip “about” sau “contact” in sens traditional.

    @ Vlad: nu e de mirare azi ca si acum 2 secole ca femeile prefera sa semneze cu pseudonim mai des ca barbatii. Cat despre scrisul vag-mirobolant, el se trage de la cliseele de la orele de compunere si dezvoltarea vorbirii (sau cum s-or mai fi numind acum) la care cele mai vulnerabile sunt elevele silitoare. Imi amintesc cum era sa fii fata fara “covor multicolor” intr-o compunere de toamna. Era un parchet care in catalog cam scartzaia.

    @ Blegoo: institutia pseudonimului nu are a face cu teama sau lipsa de asumare a opiniei, ci cu creativitatea si compartimentalizarea. E vorba de a-ti imparti existenta in sectoare diferite fara sa fie nevoie de precizarea ca opiniile tale nu implica institutia cu care esti afiliat, de libertatea individuala de a scrie in alt gen literar decat cel in care iti castigi existenta (simplul fapt ca te semnezi identic iti poate paraliza gandirea), dreptul de a activa indiferent de profesie in cadrul unui forum sau unui grup de sprijin dedicat unui hobby sau unei stari de tranzitie (vaduvie, divort, adoptie, migratie, boala etc.) unde participantii comunica trairi de moment care nu ii vor caracteriza si defini permanent, de evitarea confuziei cu o celebritate cu acelasi nume in actele de stare civila etc. Pseudonimul nu e o institutie aparuta odata cu internetul ci odata cu tiparnita deci nu va disparea odata cu contestarea sau neintelegerea sa pe net.

  5. impricinatule, parca ai pus o poezea de eminescu? 🙂

    Sultana, da, ai dreptate, rubrica “despre” ar putea fi (si) despre blog. Eu n-am o rubrica “despre” pentru ca blogul meu nu e despre nimic anume; am avut mai demult, e drept, unde intr-adevar nu scriam despre mine ci despre blog, si era ceva de genul “aicea scriu eu ce mi-am mai adus aminte, ce s-a mai intampla la Plostina, ce-mi mai trece prin minte si d’astea”. Nu mai stiu de ce am renuntat la chestia asta, probabil pentru ca mi s-a parut pretentioasa la fel cum mi se pare pretentioasa la alte bloguri (motiv pentru care am scris insemnarea asta).

    Despre anoniumitate, io cred ca si tu si blegoo si altii au dreptate – fiecare scrie anonim din niste motive anume, si nu se pot generaliza motivele unuia, nu se poate creea o regula generala (recte nu prea poti spune “nu are de a face cu”, pentru ca pentru unii are de a face). Io de exemplu scriu sub numele “tapirul” nu pentru ca vreau sa compartimentalizez ceva sau din teama de altceva, ci pentru ca “tapirul” e o porecla care mi-a draga, pe care am purtat-o tota facultatea si pe care o port in continuare, care a ajuns sa ma reprezinte pentru prieteni si pe care am vrut sa o fac sa ma reprezinte si mai departe. Aproape ca un “brand”. Sau poate ca da, este compartimentalizare, “tapirul” reprezinta latura mea combativa, polemica, latura pe care am dezvoltat-o in facultate, sub aceasta porecla.

  6. Corect, Tapirul e marca inregistrata si rubrica “despre blog” in acest caz necesita prezentare cantitativ mai putina din moment ce face trimitere la site-urile mai vechi in bara de titlu. Rubrica “despre autor” din punctul meu de vedere dupa cum am mai scris nu este esentiala insa normal ar fi ca pe un blog sa nu lipseasca rubrica sau macar formularul de “contact” (daca nu vrei sa-ti publici adresa de e-mail). Rubrica asta e absenta (sau nu ma pricep eu s-o gasesc) si la tine si la alte bloguri romanesti pe care eu le consider serioase.

    Ceea ce ma aduce la no. 2. Un cititor daca are o problema tehnica sau o chestiune confidentiala de discutat trebuie ori sa iti ceara adresa de e-mail in mod public ori sa iti scrie la locul de munca (fiindca tu esti marca inregistrata si n-ai facut un secret din nume si profesie). Toate setarile astea sunt niste reflectii sau niste incalcari mai mult sau mai putin constiente ale compartimentalizarii asa cum o intelege fiecare.

    (Falsul) pericol al generalizarii la care te referi deriva din faptul ca Blegoo se refera la motivatia individuala a pseudonimului iar eu ma refer la institutia pseudonimului care are la baza milioane de motivatii individuale carora daca e sa le stabilesti un numitor comun nu are sa rezulte din calcul teama, sau refularea, sau insecuritatea, sau mascarada (a selectat si el motivatiile care-l pun pe autorul care uziteaza de pseudonim in lumina cea mai proasta), ci capacitatea de reinventie, care e o entitate pozitiva. Asta e numitorul comun al motivatiilor. Cel care se teme vrea sa se reinventeze, cel care are nume cacofonic vrea sa se reinventeze, cel care nu vrea sa dea nas in nas in timpul liber pe forumul de pescuit cu colegii de serviciu (care majoritatea nici nu stiu sa tina undita in mana insa se pricep sa caute cu Google) vrea sa se reinventeze etc.

    Nu-i pun aici la socoteala pe cei care se semneaza cu initiale, fiindca aici se ramifica (cei care nu fac un secret din identitatea lor la sfarsitul zilei prin initiale creeaza o marca inregistrata chiar daca asta nu a fost intentia lor, iar daca fac un secret din identitatea lor atunci initialele functioneaza efectiv ca pseudonim, si inca nu unul securizat putand fi folosit de buna credinta si de altii cu aceleasi initiale).

    Si in final ca sa nu ma intind mai mult, pseudonim se folosea si in Anglia victoriana si la curtea regelui Prusiei si chiar dinainte, nu numai in ce numeste Blegoo “societatea carpato-danubiana curenta.” Nu stiu care e cel mai vechi pseudonim documentat, presupun ca asta poate fi o discutie interesanta. Pseudonimul nu e totuna cu anonimatul, cine vrea sa fie anonim se semneaza Anonim sau Anonymous si se confunda voit cu alti anonimi.

    Cine isi bate capul macar atat cat sa creeze un pseudonim doreste sa se reinventeze macar partial si vremelnic, in locul X si la momentul Y. Ca sa evite echivalarea cu identitatea din actele de stare civila prin cumul de informatie, ceea ce ar desfide utilitatea pseudonimului, pe alt blog sau pe alt forum o ia de la capat sub un alt pseudonim, care este exact ceea ce il arata numele, un “pen name” sau “nom de plume” adaptat local si temporal.

    In ultimii ani am observat in mediile romanesti (cel putin citite online, de la distanta) o incrancenare si o intoleranta la adresa institutiei pseudonimului care pentru mine cel putin sunt pe cat de noi pe atat de inutile. Pseudonimul e un privilegiu moral, nu e un scut legal care sa dispenseze pe nimeni de responsabilitatea pentru ceea ce scrie, cu atat mai putin intr-o societate supertehnologizata. Cu atat mai mult daca autorul care foloseste pseudonim nu se ocupa cu atacuri la persoana, mi se pare o neintelegere fundamentala dorinta de a dizolva institutia pseudonimului care precede cu atatea secole institutia internetului. Cat priveste conflictele de interese care pot aparea intre universul virtual si cel real, mi se pare normal ca autorul sa publice un disclaimer relevant la capitolul ori departamentul sensibil si atata tot – compartimentalizare.

  7. sultana, ţi-am urmat sfatul (cred că ai dreptate cu adresa de contact, deşi până acum nu prea a fost nevoie) şi am adăugat un fel de “about”… spune-mi dacă e greu de găsit 🙂 (o să vezi că face parte tot din brand…)

    ai dreptate cu generalizarea, într-adevăr toate motivele individuale de anonimizare sau pseudonimizare au un numitor comun, reinventarea. eu însă nu aş numi-o reinventare, pentru că (în afara unor cazuri foarte rare, care sunt deliberate), anonimizarea/pseudonimizarea nu creează o persoană nouă, ci doar relevă o componentă care e tot a persoanei reale. însă, ideea că pseudonimii o iau de la capăt pe alt blog cu alt pseudonim nu prea cred că are bază reală. în general nevoia de identitate (unică) e mai puternică, si comentatorii folosesc acelaşi “brand” oriunde se duc (de aceea folosesc şi texte “mioritice” cât mai unice în rubrica “about”). e un fenomen interesant în el însusi (deşi pentru un psiholog cred ca e destul de banal)

    a, mai aveam un comentariu, nu este nici o diferenţă între a semna “anonim” şi a semna “tapirul”, ambele funcţioneaza ca pseudonime. în epoca asta digitală pentru a fi cu adevărat anonim (adică cu adevărat nerecogniscibil) trebuie să iei nişte paşi mai degrabă tehnologici, dar nu numai; între paşii ăştia semnătura pe care o alegi are cea mai mică relevanţă. trebuie să îţi ascunzi urmele electronice, să îti schimbi stilul, să depui, deci, un efort conştient şi susţinut. majoritatea nu o fac, dar foarte mulţi cred că e suficient să-ţi schimbi numele.

  8. Tapi, @1: multumesc, completarea e usor de reperat.

    @2: ce vrei sa spui? A. ca nu toti autorii o iau de la capat in alt mediu electronic sub alt pseudonim? corect, nu toti fac asta, dar daca scopul lor e confidentialitatea ar fi mai bine s-o faca. B. ca stilul fiecaruia dintre noi poarta o marca aparte si putem fi identificati dupa stil? corect, dar numai unii dintre noi.

    @3: cum nu e nici o diferenta dintre pseudonim si anonimat? eu de ce semnez mai nou toate tabletele mele de Cismigiu indiferent de valoarea lor fatalmente inegala in mod securizat cu, vorba lui Madelin, “ce nume fabulos” din acte si cu gravatar? Fiindca A. relativ recent s-a inscris cineva undeva cu un pseudonim pe care l-am folosit eu in alt mediu electronic; chiar daca nu mai e de actualitate doresc sa evit confuzia. Sunt destule proteste pe internet gen “de esti tu acela, nu-ti sunt mama eu!”

    si B. (sper eu) din solidaritate, pentru ca in ultima vreme am remarcat o preocupare intensa in cultura electronica si tiparita si o anume iritare in cultura tiparita vizavi de, citez, “cine se ascunde in spatele” unui pseudonim sau al altuia pe internet atunci cand isi permite sa critice sau sa promoveze scrisul altora, chiar daca autorul care se semneaza cu pseudonim discuta idei si nu persoane, preocupare soldata in unele cazuri cu actiuni de “demascare” vestigial-stalinista tip gazeta de perete. Pseudonimul e dupa cum am mai scris un privilegiu moral, nu un scut legal si are un istoric de secole in cultura tiparita. Mark Twain e un pseudonim. George Eliot e un pseudonim. Tudor Arghezi e un pseudonim. Vladimir Streinu e un pseudonim. Stefan Augustin Doinas e un pseudonim. Florin Iaru e un pseudonim. Exista chiar si pseudonime de un singur cuvant, inclusiv la scriitorii care au fost (si) critici literari sau de moravuri. Perpessicius e un pseudonim. Voltaire e un pseudonim. Asta – se cam uita – preceda internetul.

    Din nou, daca se pune problema ca autor sa fii acuzat de conflict de interese e altceva: aici face fiecare cum crede, eu as adauga un “disclaimer” si as continua. Nu pot, evident, sa-mi iau inapoi textele scrise cu pseudonim pe vremea cand imi exersam limba romana in vremuri mai putin radicalizate, pot numai sa evit confuzia acolo unde e in prezent loc de ea. Iar o pledoarie pentru pseudonim mi se pare mai eficienta daca nu e o pledoarie pro domo.

  9. Să cităm, pentru posteritate:

    “…Pseudonimul nu e totuna cu anonimatul, cine vrea sa fie anonim se semneaza Anonim sau Anonymous si se confunda voit cu alti anonimi…”

    Ceea ce mi se pare corect.

    Da’ apropo… de unde și până unde s-a ajuns cu discuția aici?
    Iar o luăm cu “identitatea”?
    🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.