de care m-am ciocnit
********
la mare, prin anii…hâm, cât să fi fost? anul în care a cunoscut-o Marian P. colegu’ de cameră pe viitoarea nevastă. eram vro anul patru, să zic.
cum am ajuns la mare vara aia e altă poveste
eram la brațetă cu Simona, sora viitoarei neveste a lui Marian P., prin Costinești. mă trage brusc de mânecă și-mi tot șoptea ceva cu colțul gurii, încercâd să (men)țină o față impasabilă. “uite, uite, în față… nu colo, dreapta.. lângă jipul ăla..”
“hă?”
un cot în coaste; îi urmăresc privirea, treceam pe lângă unul mai namilă așa (cam toți sunt namile pe lângă mine, înălțimic vorbind), sucesc gâtul și mă uit în ochii (ochelarii) lui, de aproape. era ăla de la Timpuri Noi, Artan, deja zâmbea că văzuse interplay-ul dintre noi
“aaaaaa”, zic, dumerit.
********
pe holurile spitalui Colentina, pe la început de an 2000, venit în vizită la surora mea (avea o colegă de salon, o puștoaică de vro 16 ani, dată în mă-sa, povestea cu ce tot felul de celebrități se învârte, i-a zis sor’mii după o vizită a mea, “simpatic fratele tău!..” – sore’mea, în gând: “ja de’aici!”, adicătelea mâinile jos)
pe holuri, deci, un Marcel Iureș îngândurat, vizita probabil o rudă/prieten
********
prin cartierul Tei, habar n-am ce an eram, nici ce căutam p’acolo (îl vizitasem pe Chief probabel), per pedes apostolorum fiind, și tocmai trecând pe lângă un set de telefoane publice. oprește un taxi lângă mine, (sau era deja oprit?..), și din el se dă jos Ștefan Hrușcă. nu mi-a cântat un colind, m-a intrebat dacă am o fisă de douăzeci. pe vremea când telefoanele publice mergeau cu fise de doozeci, deci putem oarecum să calculăm și data. cu mare părere de rău nu aveam
********
pe tipul de la grupul Vouă, Radu Gabriel, l-am întâlnit în timpul stagiului de la Giulești, făceam neonatologie acolo, cu doctorul Dâmbeanu et comp. (mi-a scris recomandare pentru America), ehe, acolo a născut și sor’mea pe fina, doctorița nu-mai-știu-cum-o-cheamă aflase că naște sor’mea și întreabă dimineața “unde e sor..ah, iote-o, ce mai întreb, uite-te la ochi”
îi născuse nevasta și, conoscut fiind, l-a băgat doctorița de gardă la Terapie Intensivă să-și vadă copilul (prematur parcă, d’aia era acolo). io și io în halat p’acolo
Acum vreo 14 ani, m-am intersectat cu Emil Brumaru pe hol la un ziar unde lucram la Iași. Stiam cine este, toată lumea zicea că e un mare poet, dar nu citisem nimic de el 🙂 Dintr-un respect instinctiv m-am lipit cu spatele de zid să îl las să treacă. S-a uitat urît la mine și mi-a zis:
– Hai bă, nu te mai căca atîta pe tine!
Tot acolo l-am vazut și pe Vosganian care venise probabil să își aranjeze ploile înainte de nu știu ce alegeri.
Dupa aia am plecat in străinătățuri, unde mă “mîndresc” că am dat nas în nas cu Belmondo de două ori. Prima dată l-am văzut în Bois de Boulogne plimbîndu-și un cîine negru. Era un soare fain de început de vară, cam pe după amiază. Și soarele ăsta îi lumina fața într-un mod particular, îi dădea o expresie blîndă dar inspira și vigoare cumva (era Belmondo totuși, chiar dacă bătrîn). Și se plimba el agale cu cățelul și lumea se uita lung la el și din cînd în cînd cîte unul îndrăznea și intra în vorbă cu el, care nu se supăra, ba chiar schimba cîteva vorbe și strîngea mîna celui care îl oprise. A doua oară era acum vreo 3 ani cînd traversam rue St Honoré venind dinspre av de l’Opéra și îl certam pe fii-miu că nu stătea cuminte la traversat și numai ce ridic ochii și îl văd pe Belmondo la vreun metru stînd la o terasă cu o Leffe în față. Tot așa, soare de după amiază într-o zi caldă, omul cu fața luminată blînd, numai că de data asta era decrepit rău. M-am uitat lung la el, ca la o veche cunoștință, și-a dat seama că îl recunosc și a zîmbit lung la fii-miu care i-a întors zîmbetul. Apoi am plecat mai departe.
eu m-am intilnit de doua ori cu michael j fox, ala de-a jucat in back to the future. In doua zile consecutive, in acelasi restaurant, anul trecut la berlin. Nici lui nu i-a venit sa creada cind m-a vazut a doua oara:)
La Colentina era vro 1998.
Si si mama noastra l-a conoscut pe Leonard Doroftei, boxerul, in direct. Ii nascuse nevasta primul baiat si el se invartea pe la maternitate, sa intre sa vaza cochilul. Mama i-a dat un halat si l-a bagat pe holurile sacre. Omu’ a vrut sa-i bage in halat un plic dar mama l-a usuit ‘fugi domne de aci ca esti ca si copilul meu’. Si el i-a spus “daca ati sti doamna, toti ma cred plin de bani, si cati pumni incasez io si pe gratis… Neste flori creca a primit de la el, totusi. 🙂
PS
Articlul ca articolul, da la comentarii mi-am dat cu apa minerala in nas. hihi
iar tu te-ai întâlnit cu motanul Dănilă, nu?
Daca acceptati tranzitivitatea, teoria celor 6 contacte (verigi), ati rezolvat toate problemele… 🙂
La supermarketul de cartier (in Bucuresti)l-am vazut pe Dragulescu, gimnastul. Tot drumul m-am gandit apoi la el, ca-mi parea cunoscut, dar nu-mi aminteam cum il cheama si cu ce se ocupa.
Si din acelasi ciclu “il stiu p-asta, dar nu stiu de unde”, i-am dat buna-ziua pe jumatate lui Bleont cand mi-a facut loc sa trec printre doua masini oprite pe trecerea de pietoni.