de matematică
clasa a noua, liceul i le caragiale (sau LILC, sau, cum îi mai spuneam noi, “lustruim icoane, linguri și castroane”; cei de la liceul mihai viteazul erau “la măgărușii veseli”)
prima oră de matematică, se strigă catalogul
“să va ridicați în picioare când vă auziți numele, să vă văd”
“… crețu nicoleta… dogaru cristian…”
câteva secunde lungi de pauză, proful se uita lung la mine. colegii încep să se foiască în bănci, unii se întorc spre mine să vadă ce-oi fi făcut
“păi mă uit la el că seamănă cu sor’sa”
Hmm, chiar așa?
“chiar asa a zis” sau “chiar asa seamana”?
Seamănă. (Sînt convins că așa a zis, una că spui tu, alta că ăsta pare să fie umor tipic pentru profesorii de matematică dintr-o anumită generație.)
o, da, avea un umor aparte
nascut in 1950, in, iote ca nu stiam, Giurgiu.
http://goo.gl/RG6Ow
prin trimestrul doi asa, sau trei inainte de vacanta de vara, ne mai canta din cand in cand “iti mai aduci aminte, Doamna/ ce va predam eu asta toamna?”
noi normal ca nu ne mai aduceam aminte.
venea cu probleme d’alea de gazeta matematica, le punea pe tabla, si-mi amintesc si acum licarul din ochi, cand se intorcea catre noi, provocator, “e, ce ziceti de asta?”
eu eram afon la matematica, dar am reusit odata, la tabla, sa rezolv o ecuatie al carei rezultat era, elegant, 0. si nachila zice: “deci tot ce am facut noi pana acum este egal cu zero” “da” zic eu foarte serios, si toata clasa izbucneste in ras.
Pai n-avea cum sa nu ma stie ca stateam in prima banca, ieseam mereu la tabla si-mi faceam si temele.
Ce-mi aduc eu aminte pregnant e ca avea un aftershave (sau parfum) foarte misto si personal. Si niste ochi albastri fabulosi. Creca eram putintel indragostita 🙂
profi, tata, profi pe bune, profi bazati, fitosi, fentosi, d-aia de stiau sa te ia…