Io am terminat medicina în anul de graţie o mie noosute noozeci şi opt. În septembrie. Urma să începem anul de stagiu în ianuarie – io mă cerusem în Bucureşti, spre marea mirare a lu’ mama, care credea că o să fac, by default, anul de stagiu în Ploieşti, să vorba aia mâncăm dintr-o oală şi să nu mai dau banii pe chirie şi mâncare.
Apropo de stat, io vorbisem cu un bun amic să stau cu el la cămin în E, că alt amic al nostru avea drept de cămin dar stătea la garsonieră şi puteam sta io în locul lui. Treaba a mers cam o lună, prin februarie deja scârţâia că auzeam vorbe că amicul coleg de cameră cam regreta decizia de a mă găzdui şi pe mine. Noroc că m-am plâns de problemă la Bodu şi Madlen, preteni vechi (el mi-a fost coleg de liceu, iar de însurat io şi cu Cif i-am însurat pe ăştia doi, altăp poveste) şi cică păi măi tapiraş, zice Madlen, io mi-am găsit un servici într-o altă ţară, de ce nu vii tu să stai cu Bodu? (stăteau la un două camere). Haa, zic, numa bine. Îmi mut taraba la ei şi trai nineacă, televizor, berici cu Bodu, ce să mai.
Da’ oare ce povesteam? A, cu anul de stagiu. Anul ăsta de stagiu era el împărşit aşa, în interne, chirurgie, şi dispensar. Io, care mi se pusese pata pe pediatrie, m-am cerut la spitalul Budimex. Toate frumoae (mai puţin distanţa, Bodu şi Madlen stăteau undeva dincolo de piaţa 1 Mai, iar Budimexul este undeva departe, pentru cine mai ştie geografie. Schimbam doo autobuze şi un metrou când eram leneş, sau mergeam pe jos de la metrou la Budimex când nu eram). So eniuei, primele patru luni deci erau de interne, pe care le-am făcut cu doctorul Munteanu (la care făcusem şi modulul de pediatrie în anul şase când mi-a picat mie pata pe pediatrie). Următoarele patru luni, deci, chirurgie. Băi şi ne adună în prima zi – eram vro şase stagiari cu totu’ la Budimex profesorul Pesamosca (părinte al chirurgiei infantile în Romania) şi ne zice aşa, la dânsul se vine la raport de gardă la ora şapte, facem juma de oră prezentări de articole, papers, etc stagiarii şi rezidenţii, şi apoi raport de gardă. Fiecare dintre noi avea misie să prezinte ceva, orice, din literatura de specialitate, prin rotaţie. Io mă duceam în uichend la tata la Brazi că aveau internet (băi, erea 1999), cautam articole şi printam câte cinci să am toată săptămâna. Eram invidia tuturor rezidenţilor. Mi-aduc aminte că odată am găsit un articol cu unii in America care au făcut chirurgie in utero (adicătelea, operezi copilul care încă e în burta mă-sii) pentru spina bifida; operaţii in utero se făceau numai în trei locuri în lume, toate în America. Pesamosca (mare figură era), bravo, zice, uite articol interesant. Voi ăştilanţi cu ce aţi venit? Şi se trezeşte un rezident mai în spate să zică că a auzit el că ăia de la Polizu se gândesc să facă şi ei operaţie in utero. Pesamosca aruncă o privire prin ochelari, şi zice “bă, unu care e mai lângă el, dă-i mă o palmă peste ceafă lu’ [popescu, cum lo’ fi chemat]. Auzi ce zice ăla, că vor ăia de la Polizu.. Păi băi, operaţii in utero se fac numa’ în două locuri în lume, acu’ aflu de la Dogaru că fax şi ăştia din [de unde o fi fost ca nu mai ţin minte] şi astea în America. Nici nemţii nu fac aşa ceva, nici englejii, şi te trezişi tu că vor ăia de la Polizu…”
Al’dată se întâmplase să lipsesc o zi da una ba, vreo trei zile, şi altă colegă să lipsească şi ea tot una da una ba, da’ fix invers cu mine. A patra zi, joi, lipsisem două deja, Pesamosca intră, mă vede şi zice “iar ai venit tu, iar lipseşte ailaltă. Voi faceţi cu zilele, azi e ziua ta de venit”, şi începe să-mi cânte precum Constantin Florescu “astăzi e ziua taaaaa… zi frumoasă ca tinee…”
După raportul de gardă plecam acasă, că nu aveam nimic de făcut pe acolo, abia rezidenţii dacă apucau să prindă ceva. Ma duceam acasă şi mă culcam la loc, ca mă sculam la cinci ca să ajung la şapte la Budimex.
Aşa am râs când mi-am închipuit ditamai proful cântând… Şi apoi mi-am amintit de stagiul de chirurgie şi de prima operaţie la care am asistat… Era doctorul principal atât de bine dispus cu stundenţii în preajmă, că, deşi mâna şi o parte din antebraţ erau afundate în toracele pacientului, dumnealui fredona o melodie tot românească şi de odinioară… Asistentele şi rezidenţii prezenţi au mărturisit că nu l-au văzut niciodată pe doctoraş aşa, deci, ne-au invitat şi altă dată…
Frumos ce ziceti voi aici,…. si impresionant ca inca mai sunt persoane care vorbesc atat de frumos despre bunicul meu…. Va multumesc.
Extraordinar acest om,domnul doctor PESAMOSCA. Andreea daca este bunicul tau sa fii mandra de el. Pacat ca autoritatile isi bat joc de o imensa valoare .Dar asta pare sa fie o traditie la romani.Probabil ca isi vor aminti de dansul dupa ce nu va mai fi. Inca odata jos palaria in fata unui astfel de om.
pentru cei care vor sa lase cateva cuvinte de apreciere , pe site-ul radio guerilla . a avut peste 40000 de pacienti . hai macar o parte sa ne aratam recunostinta . multumesc
@Andreea sau altcineva, aveti cumva adresa domnului profesor? Auzisem ca e pe undeva, prin Constanta. Nu doresc sa-l deranjez, doar sa-i trimit o felicitare. Sunt unul din multii ”fosti” copii si tin minte perfect zilele din spital. La fel, parintii mei mereu isi aduc aminte de dansul. Va multumesc pt. orice raspuns.
Este bunicul meu si il gasiti in Spitalul Budimex – acolo are cabinet si acolo il gasiti tot timpul.
Multumesc.
sunt o mama a carei copil a fost operat de marele prof. dr. Alexandru Pesamosca in anul 1999,de o malformatie care facea ca atunci cand ieseam pe strada toti sa intoarca capul dupa noi.Nascusem copilul cu buza de iepure si nas de lup. Copilului meu ii lipsea si din buza superioara si din bolta palatina. Eram disperati dar bunul Dumnezeu ne-a indrumat pasii spre cel pe care familia mea il numeste Sfantul Alexandru Pesamosca.Cand am ajuns in cabinetul dansului l-a luat in brate si a zis: o… nu va faceti probleme o sa-l facem bine si pe acest flacau.Vorbele lui ne dadeau atat de multa liniste si incredere … Si asa a fost. Era atat de bland incat nu-ti venea sa crezi.Un om atat de inalt si solid si atat de bland cu copiii…La sapte luni l-a operat la buza iar la trei ani i-a refacut bolta palatina. Acum are 11 ani e un copil frumos, cuminte si isi aminteste cu drag de DOMNUL PROFESOR PESAMOSCA. Spune mereu ca el se va face doctor ca si domnul Pesamosca ca sa salveze si el copiii,cum a facut si profesorul pentru el.Desi avea doar patru ani cand l-a vazut ultima oara isi aminteste chipul lui.Vreau sa stie o lume intreaga ca pe noi ne-a facut fericiti si ca intr-adevar daca incercai sa-i dai bani se enerva rau si te scotea afara.La cluj aceeasi operatie facuta de dansul ar fi costat 25.000 lei ,cam valoarea a jumatate din apartamentul in care locuiam noi.Sunt indignata pentru ce face statul cu astfel de oameni.SA LE FIE RUSINE CELOR CE ISI BAT JOC DE OMUL CARE A ALINAT ATATEA SUFLETE DE COPII SI PARINTI. sunt convinsa ca daca ar fi trecut macar vreunul din decidentii, care l-au scos fortat din activitate pe acest MARE OM,prin ce am trecut eu si l-ar fi cunoscut pe acest MARE SFANT nu ar fi putut sa-i faca rau.Si voi medici pe care v-a invatat meserie si in care si-a pus toata increderea cum puteti sa-l lasati atat de singur?
VA MULTUMIM DIN SUFLET. MEREU NE GANDIM LA DUMNEAVOASTRA SI AM VREA SA VENIM SA VA VIZITAM DOMNULE PROFESOR. SUNTEM DIN OCNA MURES JUD. ALBA si am vrea sa stim daca ne vor lasa cei din spital s-o facem.
CU RESPECT SI CONSIDERATIE FAM. DAN