croaţia

scris la data: October 22, 2008 | 3 comentarii

În munţii Rodnei, cu Coiotul, Cori şi Attila. În prima zi urma să urcăm până la nu ştiu ce poiană pe un platou sus, unde cică avem apă şi loc de cort frumos. Asta după o hartă d’aia din “Munţii Noştri” de pe vremea lui Pazvante. Sus în poiană, după o zi de urcat pe nişte căduri teribile (prima zi e cea mai naşpa mereu, că tre’ să porneşti de la nivelul câmpiei de la gară, şi mergi prin câmp de behăi), surpriză. Poiană şi atât, nu se vedea fir de apă. Ne dăm noi rucsacii jos lângă un pietroi, zic, bă, staţi aici că ma duc să explorez (poiana era mare, uşor curbată şi în panta, şi cu iarba mare), poate totuşi e pârâul ăla pe undeva, in pizda mă-sii. Vă chem dacă găsesc ceva.

Plec în turneu prin poiană cu rucsacul în spate, şi dă-i, şi dă-i, aşa vreo zece minute. Până la urmă se rezolvă şi misterul, pârâul era mai încolo dar nu se vedea de iarba mare, albia era năpădită până la apă de ierburi (gata să calc în el fără să îl văd). Mai pierd vro cinci minute să găsesc loc drept de cort – a dracu’ poiană avea panta fix cât să nu pui cortu comfortabil. Bon, mă deshămez şi mă întorc spre ăştia să îi chem. Ăştia, departe deja, la vreo 200 metri cel puţin, abia se vedeau. Urlu din toţi bojocii

“Băăăăăăăăăăăă! Veniţi aiiiiiiici!”
La care Cori, sinceră:
“Da’ ce-i acoloooooooo?”
Mi s-au pus dracii instantaneu. La ce puii mei plecasem în explorare?? Urlu, rar:
“O pu..ăăăăăăăăă!”
Îl văd pe Coiotu că se îndoieşte de râs, dându-i ghionturi lui Attila. Dar Cori:
“Ceeeeeee?”
“O PU….Ă MAAAREEEEEEEE!”
Cori, cu un aer mirat, se întoarce spre Coiotu (“ce-a zis?”), Coiotu o bate uşor pe un umăr (“lasă, îţi explic io”, şi se înhamă cu rucsacul)

comentarii