voi cânta pentru mileniul trei

Toshiko a descoperit recent prin măruntaiele iPodului directorul numit “Şlagăre.” (corect: şu-la-ga-re). Şi aşa se face că de o vreme ascult, de dimineaţa până seara, “fotoliul din odaie, şi-o carte ce-ai lăsat-o pe noptieeerăăăăă”, “ce-aş fi fost daca n-ai fi existat”, “Iubiiiteee…vaporul de’altă dat’/a naufragiat…”, “bună seara, iubito, te aştept ca şi când…” “de-ar fi să viiiii…..aş crede căăăăă viisez…” “casa mea’i un cântec cu acorduri ample…” şi “un albastru iiiiiiiiiinfiniiiiiiiit”

De vreo doo zile de fapt, mă trezesc când şi când fredonînd în barbă “vreau, vreau, să-i las un semn din aaaaaanii meeeei,” şi vorbind cu laptopul, cu o voce joasă, “bună seara, iubito! sunt destui care vor…”

E nostalgic.