La cumparaturi:
Toshiko: …go get some wine
Me (cautious; I know she’s picky and she’ll send me back three times if I don’t ask): Wha’ kind?
Toshiko: … good one… delicious one..
Me (mumbling): Darn, and I was just getting ready to get a BAD one.
I finally get some Robert Mondavi – a Pinot Gris and a red blend. I usually choose the wines (I never go wrong), but has to be with discussions.. I can’t just go and pick one…

Cred ca am rezolvat misterul de ce femeile agreeaza cumparaturile si barbatii nu.; it’s about species’ memory: we don’t enjoy what we cannot hunt.
La inceput a fost vanatoarea si barbatii erau fericiti. Numai ei si cainii lor, erau importanti, iesitul “cu baietii” era part of the job. Apoi femeile s-au gandit ele (se plictiseau acasa) ce sa faca, si au venit cu o idee mareata: agricultura. In cativa ani s-a trecut la matriarhat, barbatii s-au trezit out of the job, ce naiba sa mai faca cu skills-urile acumulate in sute de mii de ani? Au declarat ca tribul trebuie protejat (trebuia de fapt ca femeile produceau mai mult decat se consuma si incepusera sa acumuleze in hambare) si s-au transformat in soldati.

Acum, a venit secolul 21 cu malluri si supermarketuri. Barbatii saracii nici soldati nu mai poa’ sa fie (noroc cu filmele), in schimb femeile (si aici e marele secret) au descoperit ca shoppingul it’s pretty much a more advanced form of agriculture (la care au fost asa de bune), ba chiar e mai bine, nu trebuie sa mai semeni, trebuie doar sa culegi. Ba nici ploaie nu iti mai trebuie. Si de aia le place femeilor shoppingul. Barbatii, de fiecare data, isi doresc cate o arma (sau cinci), si fantazeaza, in spatele caruciorului cu cumparaturi, imaginadu-si un safari total in care shop assistants and shope manager sunt fugariti printre tejghele si doborati unul cate unul. Daca doi barbati (atarnand de carucuior) isi intalnesc privirile, zambesc intelegator si ofteaza. NU foarte adanc, ca dracii i-a luat daca ii aude nevasta.