jurnal de interviuri – episodul doi

Cum ziceam, în Freiburg nu am avut prea mult timp la dispoziţie. De ajuns am ajuns seara pe la 5, am explorat un pic sa localizez departamentul, şi am mâncat într-o bodegă nemţească. A doua zi interviul a fost la opt jumate, am participat apoi la prezentarea altui candidat (pentru poziţia cealaltă, de economist), am luat prânzul cu profii şi într-o oră aveam tren. Spre Frankfurt, unde mă aştepta ambasada. Din păcate am ratat cârnaţii de la catedrală, recomandaţi de Manolo – mâncasem deja de prânz, iar ploaia-lapoviţa nu prea mă inspira. M-am dus până la catedrala, totuşi.

La ambasadă circul de rigoare. Paranoia tipică (şi self-important) a americanilor – au găsit external hard-drive-ul meu  în geanta şi parcă găsiseră ceva din Aria 51.

Nu m-am frecat prea mult în Frankfurt.

În Luxemburg am uitat să menţionez cum amimcul R. şi-a făcut mustrări de conştiinţă că m-a lăsat de unul singur fără prea multe indicaţii. Hehe, eu am luat-o ca pe o încercare; mi-a zis “uite de acolo iei autobuzul spre oraş”, dar a uitat să îmi spună ce anume autobuz (toate mergeau în oraş oricum) şi mai ales cum să mă întorc, adicătelea ce autobuz să iau şi unde să cobor, căcum am aflat io ulterior autobuzu’ de întors, chiar daca tot ăla, nu trecea pe exact fix strada de pe care îl luasem la dus. Noroc că la suire la dus m-am uitat la numărul autobuzului (era autobuzul doişpe) şi la staţia de unde l-am luat (era staţia Jean Monet). Partea interesantă a fost  că la întors (după ce am vizitat cetatea şi am facut – recunosc spăşit – pipi într-una din catacombele dintr-unul din turnurile  ei, respectiv în turnul din poză, undeva lângă uşa rotundă de jos – mă refer la turela din zid, aia din dreapta, nu turnul ascuţit din depărtare)turnul cu pipi

…la întors, cum ziceam, autobuzul 12 trecea pe partea ailaltă a clădirilor Comisiei Europene (unde trebuia să mă dau jos să ma duc la amicul R. să mergem acasă), adicătelea nu trecea prin staţia Jean Monet. Am decis prin urmare să merg până la capăt şi să mă descurc cu şoferul.  Pe care iniţial l-am întrebat de staţia Pierre Monet (recunosc, mai puţin spăşit, că habar nu aveam cine a fost Jean Monet – acum sunt ceva mai ştiutor). Mă rog, long story short, am luat autobuzul îndărăt şi am coborât exact unde urcasem (se însera deja). În parcare la CE mă aştepta un R. îngrijorat, în maşină (îmi spune că aştepta, plin de remuşcări, de juma’ de oră şî mai bine).
Dupe aia ne-am dus acasă în Metz.

Poze din Luxemburg. Folositi optiunea “View with PicLens

Series Navigationjurnal de interviuri – episodul unujurnal de interviu – lista de dezastre

3 thoughts on “jurnal de interviuri – episodul doi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *