istorii paralele, istorii alternative

Despre S. M. Stirling (Stephen Michael, dar cărţile le semnează “S.M.”) am mai scris io pe undeva pe blogul ăsta (povestea lu’ cum l-am descoperit io pe Stirling…hehe, şi atunci tot “istorii alternative” i-am spus).
Autorul s-a născut în Metz, Franţa  (unde este amicul R. la care am stat în periplul meu european), şi a scris (printre altele) o serie de romane centrate în Oregon, şi chiar în Corvallis de fapt, unde stau io acum în periplul meu american. E canadiano-englez, totuşi (în Metz era cu tata cu armata, or so).

Îi place să scrie romane (sunt ele se-fe? – aici ne răspunde împricinatul) de istorie alternativă, istorie paralelă, istorie post-apocaliptică, cum-ar-fi-dacă. Şi, cred eu, scrie bine şi convingător, şi, mai ales, plauzibil. A scrie literatura se-fe plauzibilă, asta mi se pare mie ceva dificil.
Am povestit în altă-partea aia despre seria “Dies the fire” – numită, nu’ş de ce, “The Emberverse Series” –  în care un “eveniment” (“the Change” or “the Event”), petrecut undeva in marite 1998, schimbă subtil legile fizicii, astfel încât (a) electricitatea practic dispare (ca şi cum toate materialele ar deveni izolante, recte nu mai poţi produce, stoca, şi transporta electricitate), şi (b) arderea explozivă nu se mai produce (recte praful de puşcă şi derivatele, plus motoarele pe bază de combustie internă, nu mai pot funcţiona). La o primă impresie e dificil de imaginat impactul major pe care aceste schimbari îl pot avea asupra civilizaţiei umane, dar Stirling este foarte convingător (şi, din nou spun, plauzibil). Civilizaţia, aşa cum o ştim, nu mai poate exista (cât de mult depindem de electricitate şi arderea internă?); societatea umană se vede nevoită să se întoarcă brusc la o societate de tip feudal. Numai o fracţiune a omenirii supravieţuieşte, mulţi supravieţuiesc reîntorcăndu-se la canibalism şi sălbăticie, alţii creează nuclee de societăţi feudale minuscule… toată povestea merită citită (autorul a publicat cinci romane în serie, alte patru urmând). Wikipedia are articole întregi despre Stirling şi cărţile lui, pentru cine nu se teme de spoilers

Acum am început să citesc o altă serie, legată de seria “Emberverse” prin faptul că acelaşi “event” care a schimbat legile fizicii în Emberverse propulsează insula Nantucket (o insulă de lângă statul Maine, în Atlantic) înapoi în trecut, undeva în anul 1250 BC, în plină epocă de bronz (europeană). Întreaga insulă, cu tot ce era pe ea (tehnologie, etc), plus o bucată de ocean împrejur, şi nava “Eagle“, o ambarcaţiune de antrenament a lui U.S. Coast Guard, una dintre cele două simgure corăbii cu pânze încă în funcţiune în America. Mâna de locuitori ai insulei (prima carte se numeşte, sugestiv, “Island in the sea of time”) trebuie să înveţe să supravieţuiască în noile condiţii, cu ce tehnologie şi maşinării şi cunoştinţe au venit cu ei în mileniul doi înainte de Christos, în mijlocul civilizaţiilor de la vremea respectivă (Olmeci în Mezoamerica, Micenieni în Grecia, hitiţu, egipteni, etc), cu care fie se războiesc, fie fac comerţ dar în mod evident le influenţează major

Cum spuneam, îmi place cum scrie Stirling, poveştile sunt plauzibile şi au miez (şi sunt curajoase), personajele au viaţă, citirea e captivantă. Are însă nişte chestii oarecum iritante, totuşi. Unul, faptul că în toate evenimentele astea prea se întâmplă să se găsească oameni potriviţi în locul potrivit, cam dincolo de simplă coincidenţă. În “Dies the fire”, de exemplu, unul din personajele principale, Mike Havel the Bearkiller, pe lângă faptul că începe călătoria în compania, printre altele, a unei fete obsedate de “The lord of the rings”, până la punctul că avea un arc adevărat pe care îl folosea cu măiestrie, întâlneşte, în călătoria sa spre Oregon, tot felul de oameni pricepuţi in tot felul de arte foarte folositoare într-o societate fără electricitate şi combustie internă, dar care în secolul 20 “normal” nu sunt aşa de des întâlnite, de exemplu o tipă care avea ca hobby ken-do (nu doar aşa, scrimă, ci chestii serioase avansate), un tip care se pricepea la făcut arcuri în mod tradiţional (şi nu din prefabricate şi materiale speciale cum sunt arcurile pentru entuziaştii din ziua de azi), şi tot aşa. In seria ailaltă, cu insula transportată înapoi în timp (într-un univers care se bifurcă, evident, ca să se rezolve paradoxul călătoriei temporale care schimbă trecutul), la fel, pe insulă se întâmplă să fie un profesor de istorie antică, o bibliotecară pasionată de arheologie, căpitanul vasului Eagle (o negresă lesbiană de fapt) era antrenat în arte marţiale japoneze, o studentă la astronomie era în practică (ea e cea care calculeaza data, bazat pe configuratia stelelor), şi tot aşa, un fierar amator care avea o fierărie în garaj, tot felul de cultivatori amatori care se pricepeau fix la de toate, etc.

Mai are nişte fixuri autorul, unul fiind că e cam obsedat de lesbiene (în toate cărţile de le-am citi până acum unul sau mai multe personaje principale sunt lesbiene – ciudat ca gay nu apar.

Lectură plăcută şi captivantă.

6 thoughts on “istorii paralele, istorii alternative

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *